Margaret, stai liniștită!
Serena Williams a pierdut semifinala US Open cu Azarenka și ratează încă un prilej să o egaleze pe neascultătoarea doamnă Margaret Court

Victoria Azarenka i-a răpit Serenei Williams visul de a câștiga al 24-lea titlu de Grand Slam și de a o egala pe australianca Margaret Court în clasamentul all-time. Așa sună varianta literară, corectă politic și pe gustul celor care suspină pe umărul solid al mezinei familiei Williams.
Mezina urmează să împlinească 39 de ani și nu acceptă că ar trebui să se retragă, deși corpul nu o mai ascultă. Oricum, Serena a arătat suspect de bine din punct de vedere fizic la acest US Open.
Aceasta este varianta incorectă politic, a oamenilor răi, a celor care se sperie atunci când o aud urlând pe Serena după un punct reușit sau, dimpotrivă, după unul pierdut dramatic.
Simțul umorului. Ce mai e și ăsta?
Un strigăt de animal rănit. Nimic original, ați mai citit ceva asemănător. Dacă ar fi vorba despre oricine altcineva, propoziția asta eliptică de predicat ar putea fi considerată o încercare mai mult sau mai puțin reușită de figură de stil.
Fiind vorba despre Serena calci pe mine antipersonal. Nu știu dacă ați observat, lumea nu mai vrea decât minutul, scorul, posesia, gramajul, dozajul, linii drepte, paragrafe de lege și prevederi regulamentare.
Simțul umorului este suspendat undeva în spatele măștii care ascunde ipocrizia. Dacă spui despre Muguruza că este ageră ca o panteră sau despre Karolina Pliskova că domină terenul ca Farul din Alexandria, nu se atacă nimeni. Ei, zi-i panteră Serenei! Zi-i portavion. Sau tanc. Să vezi ce-ți pățește pielea!
Urlete ca în beci la Secu
Semifinala dintre Azarenka și Serena, scor 1-6, 6-3, 6-3, nu a fost nici „istorică, nici „epică”. A fost un meci cu un bun nivel tehnic, dar în care s-a și greșit mult și în care s-a dat tare în minge. Fetele au icnit și au urlat ca într-un beci al Securității în care reacționarii erau judecați de patrioți.
Totuși, revenirea în meci a bielorusei nu trebuie pusă doar pe seama prăbușirii fizice a adversarei. Vica, așa cum este alintată Azarenka în circuit, își face reintrarea pe scena din față după 3 ani de chin și de mediocritate, timp în care lumea o privea cu milă și se întreba ce mai caută și asta, nu vede că e terminată?
Cum o bați pe Serena
Tactic, Azarenka a jucat exact ce a trebuit în fața Serenei și exact ce nu știu să facă cele care cad în plasa vrăjilor soției domnului Ohanian. Adică a alergat-o din dreapta în stânga terenului și invers, a alternat loviturile plate cu cele cu slais și cu mingi liftate, într-un cuvânt a întreprins tot ce trebuia ca să o scoată din ghete pe Serena.
Victoria Victoriei nu este însă o surpriză în valoare absolută, căci cu niște ani în urmă Azarenka era cam singura jucătoare din circuit de care știa de frică americanca.
Mats nu se dezminte
În finală, pe Azarenka o așteaptă Naomi Osaka, probabil cea mai în formă jucătoare de la acest US Open. Părere personală, deci nu puneți bază în ea. Japoneza a învins-o greu pe Jennifer Brady (7-6, 3-6, 6-3), într-un meci catalogat de mulți drept antologic. Brady era una dintre revelațiile turneului și favorita lui Mats Wilander la câștigarea trofeului. Wilander, care se înșală pentru a câta oară?
Ar fi însă culmea nesimțirii să pui la îndoială priceperea lui Mats pe motiv că nu îi ies pronosticurile. Altfel, să te ferească Cel de Sus să te proclame favorit suedezul!
Osaka 100%
Merg mai departe și spun că avem o finală nesperat de ofertantă, aceasta dintre Osaka și Azarenka. Ghinion pentru vestitorii Apocalipsei care anunțaseră că fără Ashleigh Barty, fără Simona Halep sau fără Elina Svitolina US Open 2020 va fi un fiasco.
Aș merge pe mâna Osakăi, mult mai echilibrată față de puștoaica fițoasă care era acum câteva sezoane. Japoneza de 22 de ani nu doar că și-a construit un joc solid, îmbinând natural forța și variația loviturilor, dar este și pe un randament de sută la sută la finale de Grand Slam.
Două din două. Dincolo, Azarenka la 31 de ani, și ea cu două Grand Slam în palmares, dar din 5 finale, are ca argumente nu doar sedimentele experienței, ci și ascendentul outsiderului. Al celui care surprinde fiindcă vine de undeva de foarte departe. Din deznădejdea campionului care nu acceptă că este un „ex”.
Păcat, Simona, păcat că nu ai fost și tu la Flushing Meadows! Chiar jucând cu mingea aia afurisită care sare mult pe ciment, tot era un prilej să le arăți ce poți. Așa, ne certăm pe alde Serena, Vica și Naomi. Dar lasă că vine el, Roland Garrosul!