Ce vrea Răzvan Marin? Ce vrea fotbalul nostru de la el?
Acum un an era cel mai de succes jucător român. Transferul la Ajax a fost o capcană și pentru el, și pentru noi
Uneori poți fi bătrân la 24 de ani. Mai ales dacă joci la Ajax. De fapt, mai ales dacă nu joci. Ați înțeles că vorbim despre Răzvan Marin. Atunci când directorul sportiv Marc Overmars, fost și mare jucător al lăncierilor, spune: „Îmi pare rău, dar el trebuie să plece, pentru că, pe postul lui, frânează creșterea tinerilor din academie”, lucrurile nu sunt doar foarte serioase, ci și triste.
Nu a crescut în lagăr, dar nici în puf
Triste pentru că Răzvan Marin era mica noastră poveste de succes în fotbalul mare. Așa am crezut în momentul transferului de la Standard Liege la semifinalista de anul trecut a Ligii Campionilor. Spre deosebire de mulți colegi de generație, dar și prin comparație cu conaționali mai vârstnici, Răzvan beneficia de niște atuuri. Nu crescuse în lagăr ca liberiano-canadianul Alphonso Davies, dar nici în puf, căci Petre, tatăl, fost fotbalist destoinic, avusese grijă să nu îi dea cheile unui Ferrari la 18 ani. Răzvan își petrecuse copilăria prin cantonamente, se dezvoltase fotbalistic, dar și uman la Academia Hagi, acolo unde și debutase în prima ligă.
„A fi” la timpul trecut
Transferul la Liège, acolo unde se adaptase repede, devenind unul dintre personajele cheie ale echipei, rotunjea imaginea unui jucător care se construia cu fiecare etapă de campionat și cu fiecare acțiune a naționalei. Și acolo, la naționala României, Răzvan Marin era unul dintre oamenii de bază. Conjugarea la imperfect a verbului „a fi” nu exclude totuși viitorul. Bătrân sau plafonat pentru pepiniera Ajax-ului, mijlocașul pe care olandezii au plătit 12,5 milioane de euro („nu va mai genera banii plătiți pe el” scriu cu un pragmatism vecin cu acela al unei bănci cei de la cotidianul De Telegraaf) este în continuare un „asset”, cum ar zice Ilie Dumitrescu. O valoare care poate fi exploatată. Posibila destinație la Cagliari, pe filiera impresarului Pietro Chiodi (un apropiat și al lui Hagi), care îl are în portofoliu și pe Eusebio Di Francesco, antrenorul sarzilor, nu ar fi deloc o mutare degradantă pentru cineva care vrea să își restarteze cariera.
Acel tip special de umilință
Numai să aibă voința să o ia de la capăt. Cu umilință, pe care trebuie să o citim nu în sens propriu, ci în registrul modestiei asumate. Un soi de penitență profesională și morală. De ce așa? Fiindcă rumorile din lumea fotbalului descriu o ediție nouă a lui Răzvan Marin, una care după ce a simțit gustul succesului s-ar fi schimbat cumva în rău, luându-și viteză. Cum se spune în aceeași mirifică lume a fotbalului nostru. Nimeni nu are curajul să iasă în față să spună pe șleau aceste lucruri, dar informațiile sunt picurate direct de la sursă și atât cât să ajungă și la urechile publicului. Deci și ale presupusului împricinat.
Bat la ușă meciurile naționalei din Liga Națiunilor, nu e departe barajul cu Islanda și un Marin reintegrat și cu nasul nu chiar atât de pe sus nu ne-ar prisosi deloc. Totuși între fumurile cronice ale lui Ștefan Radu și aburii de posibil teribilism ai lui Răzvan mi se pare că este o diferență.