De la Edison la Edinson
Pasiune, perseverență, muncă, orgoliu, ambiție. Cavani nu este un inventator, ca americanul de care îl desparte o consoană. Dar a adus lumină în fotbal

În jargonul fotbalistic românesc, Uruguay-Paraguay definește un joc-școală între titulari și rezerve. Sau între probabili și posibili. Năzbâtiile de limbaj ale lumii fotbalului sunt infinite, cel puțin la noi. De unde o fi apărut snoava asta cu Uruguay-Paraguay nu știe nimeni să îți explice. Posibil că Uruguay este valoarea sigură, iar Paraguay este outsiderul, așa ar fi o noimă. Să mai spună cineva că bătrânii noștri oameni de fotbal nu aveau cultură în domeniu!
Uruguay, capitol esențial al fotbalului
Dincolo de snoave, puțini mai știu astăzi că Uruguay este prima campioană mondială a fotbalului. Că prima ediție a unei cupe mondiale s-a desfășurat chiar acolo, în miticul Montevideo, pe la fel de miticul Centenario. Căci acea fâșie (tampon?) de pământ dintre Brazilia și Argentina, al doilea cel mai mic teritoriu dintre țările Americii de Sud, cu o populație de numai 3,5 milioane de locuitori, are însă o tradiție uriașă în fotbal. Nici tradiția asta nu este foarte clar de unde vine, deși destui specialiști fac legătura inevitabilă cu emigranții de pe Bătrânul Continent. Iar o tradiție uriașă este susținută de jucători pe măsură. Unul dintre ei este Edinson Cavani.
Nevoia de modele
Despre el vom vorbi astăzi, în ideea că până și în lumea asta atât de mulțumită de sine a fotbalului încă ar fi nevoie de modele. Să le povestim tinerilor, inadaptabililor și emotivilor noștri fotbaliști cum se construiește o carieră internațională. Prin muncă, perseverență, vocație și orgoliu. Mai mult ca sigur că, preocupați fiind de probleme mai înalte, tinerii noștri fotbaliști nu se vor deranja să citească aceste rânduri. Pentru plăcerea jocului, a jocului de a scrie despre fotbalul adevărat, povestea se va scrie cumva singură. Așa se întâmplă atunci când te ajută personajul și lumea căruia îi aparține el. Republica Oriental del Uruguay, Sur America.
De unde vine Cavani
Mult înainte de Edinson Cavani au fost Alcides Ghiggia, Juan Alberto Schiaffino, Jose Leandro Andrade, Luis Alberto Cubilla. Mai spre zilele noastre, Enzo Francescoli, Diego Forlan, Alvaro Recoba. Contemporani cu noi, Luis Suarez, Diego Godin, Rodrigo Bentancur, Federico Valverde. Portretul lui Edinson Cavani se compune din portretele tuturor celor amintiți. Aparent, ce legătură poate fi între unul ca Godin și Valverde? Sau între Suarez și Bentancur? Fotbalul de tip auster. Fotbalul ca proză de calitate, nu ca poezie de pension. Instinct pur. Răutate profesionistă. Tehnică subordonată planului de joc. Pasiune și duritate. Suarez a mușcat la propriu din adversar, nu metaforic.
Ce lasă el în urmă la Paris
Edinson Cavani pleacă de la Paris Saint-Germain după 7 sezoane, 301 meciuri și 200 de goluri marcate. Este golgeterul absolut de pe Parc des Princes și este dorit pe Estadio da Luz, la Benfica, să facă tot ce știe el cel mai bine. Să înscrie goluri. A venit în Europa nu de la legendarul Penarol, ci de la micuța Danubio din Montevideo. Nu a intrat pe ușa principală în Europa. A jucat peste 100 de partide pentru Palermo înainte să fie remarcat de Napoli, apoi de PSG. A strâns din dinți și a mușcat nesătul din apărările adverse. A supraviețuit modelor, a coabitat cu mofturile lui Neymar și cu geniul lui Mbappe. Nu s-a văicărit că nu știu ce are antrenorul cu el.
La 33 de ani, Edinson Roberto Cavani Gomez are o nepotolită foame de fotbal. Așa arată un mare fotbalist. Un mare fotbalist uruguayan. Pentru cine are cap să asculte și picioare să joace, poate fi un exemplu. Pentru cine nu are nici cap, nici picioare, este unul care se duce la un salariu de 11 milioane brut pe sezon.