Mircea Rednic ne provoacă!
Și ne propune frumosul. Poate că pe el izolarea chiar l-a făcut mai bun

Nesecat subiectul rivalității Steaua-Dinamo, mai ales din perioada Epocii de Aur. A existat o așa-zisă Epocă de Aur din care s-a născut așa-numita Generație de Aur. Aflăm multe despre acea perioadă dacă îi ascultăm pe eroii timpurilor trecute. Bizare timpuri! Cu răbdare, din poveștile care se bat cap în cap, putem recompune tabloul întreg.
La ce bun?, se vor întreba pudibonzii. Ce rost are să tot scormonim prin gunoaie? Ce ne mai interesează acum cine fura mai mult, Dinamo sau Steaua? Cine manipula arbitrii și cine avea mai multe echipe-satelit? De cine se temeau adversarii mai tare, de Securitatea din spatele lui Dinamo sau de familia Ceaușescu, din spatele Stelei? Deci ce rost mai are?
Notre respect, nu, teamă, da
Are, pentru că vorbim despre cei mai buni ani ai fotbalului românesc. Cel puțin la nivel de club. Europa care ne compătimea pentru sărăcia din frigidere și frigul din calorifere se temea de echipele noastre. Nu știu cât respect era acolo în atitudinea Occidentului fotbalistic, asta ziceam noi, notre respect Anderlecht, dar de frică ne cam știau. Disputam semifinale de cupe europene cu o ritmicitate neverosimilă și de neconceput astăzi. Erau timpuri ciudate, iar spre deosebire de romani, nouă, românilor, ni se dădea doar circ. Căci pâinea era pe cartelă.
Sămânța de atunci a rodit ani în șir
Această arheologie în memoria fotbaliștilor și antrenorilor de atunci este pur și simplu o întreprindere necesară. Nu doar pentru apetitul real pentru scandal al unora, cât mai ales pentru că războaiele, comploturile și legendele din urmă cu mai mult de 3 decenii au influențat decisiv și traiectoria ulterioară a fotbalului nostru. Din sistemul lor de referință, Pițurcă, Tudorel Stoica, Lucescu, Lupu sau Andone au, fiecare, dreptate. De pe insula lor se vedea că „ăilalți” fac, iar ei doar dreg.
Polarizarea la vârf a marcat și selecția la echipa națională, și perpetuarea unor obiceiuri nesănătoase. Faimoasa „Cooperativă” de la începutul anilor ’90 crescuse din sămânța aruncată de ecumenismul parșiv al lui Mircea Lucescu. Incapacitatea de reformare a fotbalului românesc se leagă tot de felul în care fusese acesta croit pe vremea tovarășilor, indiferent că erau milițieni sau apeviști. Trecerea de la fotbalul etatizat, centralizat la cel de piață liberă ne-a trimis în lumea a doua spre a treia.
Își râde de noi Rednic. Mai bine așa decât…
Mircea Rednic, unul dintre jucătorii importanți de atunci, nu se exprimase până acum. Nu fusese întrebat omul, nu se băgase în seamă. Să te ții, mi-am zis când am văzut că a intrat și el pe subiect. Stai să vezi ce le face „Strâmbul”, doar îl cunoaștem. Aluziv, coroziv, incisiv.
„În loc să vorbim de perioada frumoasă… Dinamo, Steaua și Craiova erau echipe puternice. Nu cred că Dinamo sau Steaua aveau nevoie de sprijinul Securității sau al lui Valentin Ceaușescu în campionat. Dinamo avea echipă atunci și nu aveam nevoie de aranjăm meciuri în campionat sau în Cupă. E păcat, ar trebui să se vorbească de lucrurile bune”, a spus acesta, potrivit Realitatea Sportivă.
Eh, da, latura asta pacifistă nu i-o știam lui Rednic! Poate că pe el izolarea chiar l-a făcut mai bun. Dar tocmai prin blândețea insolită, opinia lui iese în evidență. Cred că asta a și urmărit. Sigur că poți zâmbi. Cum Doamne, iartă-mă, să fi avut nevoie Steaua și Dinamo de sprijinul Securității sau al Ceaușeștilor? Cum să fi aranjat cineva meciuri în campionat, cum să te miri că un mijlocaș ca Mateuț dă 43 de goluri într-un campionat?
Cred că râde și acum Mircea Rednic după ce ne-a servit declarația asta. Dar mai bine așa. Mai bine decât să înjurăm, să jignim, iar după aceea să ne psihanalizăm. Asta este însă o altă poveste, una foarte urâtă, în care nu vreau să intru. Nu sunt pregătit să arunc la gunoi amintirile copilăriei și adolescenței.