Tenis fără copii de mingi. Ce dar!
A fost nevoie de o molimă planetară pentru ca măcar o vreme să sucombe obiceiurile proaste ale unui sport planetar

Ministrul Sportului a ținut o conferință de presă din calitatea de Moș Crăciun.
Ionuț Stroe a venit cu sacul plin cu daruri pentru sportivii de performanță. Pe scurt, ne anunță domnul ministru, din data de 15 mai se vor relua o serie întreagă de sporturi, care se vor desfășura individual și în aer liber: aeronautica, alpinismul, atletismul (probele de alergare, de aruncarea ciocanului, suliței), automobilismul, caiacul, canotajul, ciclismul, echitația, golful, kartingul, motociclismul, tenisul (proba de simplu), tir cu arcul, tir sportiv, bărci cu vele și pregătirea fizică în general.
Sport post-pandemie
Lista se încheie cu o serie de norme sanitare obligatorii, necesare protejării sănătății practicanților. Deoarece discipline precum golful, tir cu arcul, echitația sau bărcile cu vele se adresează unor inițiați, e bine să ne abținem de la comentarii despre cum vor arăta întrecerile post-pandemie. Să rămânem la ce știm. De exemplu, la tenis. Odinioară spațiu exclusivist, tenisul a devenit în timp unul dintre sporturile prizate de publicul larg. Interes, bani, eroi autentici, arene tot mai elegante. Camere TV, arbitri de scaun, arbitri de linie, copii de mingi.
Depresie? Nici vorbă!
Stop! De acum încolo fără copii de mingi. Dezastru, depresie! Nu, nu pentru micuții care plimbau de colo-colo prosoapele transpirate. Dezastru pentru beneficiarii serviciilor. Jucătorii, jucătoarele. Cu cine mai fac ei baletul acela dizgrațios ia prosopul, na prosopul? Cine le mai ține umbrelele să îi ferească de soare, cine mai aleargă să le aducă ba apa, ba sucul, ba punga cu gheață? Carevasăzică, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, a trebuit să vină COVID-19 pentru ca tenisul contemporan să înceapă să se însănătoșească. La cap.
Lumea în unghiuri ascuțite
A fost nevoie de o molimă planetară ca să dispară obiceiurile total neigienice, la pachet cu proasta creștere a celor care îi transformau pe copiii de mingi în servitori cu normă întreagă. De ajunseseră săracii să le tragă și țipla de pe rachetele de rezervă. Că dânșii, domnii jucători, erau osteniți, absorbiți. Și când te gândești că destui vedeau în nefirescul situației un privilegiu al puștilor, o ocazie unică de a se forma pentru o viitoare carieră. Multe unghiuri ascuțite are și mintea umană!
Respect, nu minciunele
În concluzie, măcar pentru o perioadă tenisul se întoarce la jocurile copilăriei. Fără copii de mingi, fără teren schimbat la scor impar, cu jucători care își marchează propriile mingi pentru a le folosi doar pe acestea la serviciu. Fiecare cu prosopelul lui, cu sticla lui de apă, mai pe natural, cum ar veni, și mai la origini. Sigur, jucătorilor le va lipsi publicul. Și nouă, publicului, ne va lipsi magia arenei. Dar parcă era momentul ca lumea, lumea tenisului în particular, să facă un pas în spate. Totul avea nevoie de o repliere. De o respirație calmă. Iar copiii, copiii de mingi au ei ce face, nu le purtați de grijă. Au nevoie doar să fie tratați cu respect, ca niște adulți. Nu cu minciunele despre cum se călesc marile caractere mirosind transpirația nu știu cărui campion.