Fura Steaua, fura Dinamo…

… iar noi ne furam căciula că avem dimensiune europeană. Gloria fotbalului nostru este construită pe o hazna de abuzuri, amenințări și minciuni

Fostul paj al lui Cornel Dinu, pe numele lui Borcea Cristian, odinioară absolvent cu minima cum laudae al unui amărât de liceu industrial din București, continuă să spargă televizorul pe 7 mai și să celebreze 10 mai. Nu acel 10 mai la care vă gândiți voi, ci acel 10 mai când el cu cartoanele de la Vova Cohn și cu câțiva spartani cu cagule au incendiat peluza din Ghencea. O faptă de o vitejie rară.

Exercițiu arheologic
Nu are rost să insistăm mai mult decât este cazul pe marginea amintirilor inflamabile ale lui Borcea și adepților. Dar până când lucrurile vor reveni cât de cât la normal, iar fotbalul surogat de pe PlayStation va fi înlocuit cu fotbalul semisurogat de pe stadioanele echipate post-pandemie vom continua să săpăm adânc în memorie.

Și din acest exercițiu arheologic ce poate fi mai atrăgător decât eterna rivalitate Steaua-Dinamo? Subiectul la zi: cine a făcut mai mult rău? Sau cine a furat mai mult? Și cine pe cine teroriza mai tare, și cu ce mijloace? Cine a fost de fapt campionul absolut al abuzurilor? Cine era tartorul? Miliția&Securitatea sau Armata&familia Ceaușescu?

Steaua câștigă cu 54%! De fapt, pierde
Gazeta a lansat un sondaj de opinie cu întrebarea simplă „Cine a fost mai favorizată înainte de ’90, Steaua sau Dinamo?”. Chiar dacă nu are la îndemână toate instrumentele sociologice, un sondaj de opinie la care participă un număr semnificativ de persoane spune ceva important.

Până duminică la prânz intraseră în jocul propus de colegii mei aproape 13.000 de cititori, deci un număr demn de luat în seamă. 54% din respondenți, adică un număr de aproximativ 7.000 de oameni, au fost de părere că Steaua a fost echipa mai favorizată, în timp ce 46% (cam 6.000 de persoane) au considerat că, dimpotrivă, Dinamo era sursa răului în fotbalul românesc de dinainte de decembrie ’89.

Posibile explicații
Interesant rezultat și surprinzător. De ce surprinzător? Fiindcă în măsura în care putem presupune că s-ar respecta procentul de simpatie populară de care beneficiază Steaua/FCSB și în numărul votanților, ar fi fost de așteptat un deznodământ invers al sondajului. Ce stelist este dispus să admită că echipa lui tăia și spânzura pe vremea sfântului Valentin?

Putem presupune atunci că a fost o mobilizare specială a susținătorilor sau simpatizanților dinamoviști, din care să rezulte o cosmetizare a istoriei reale? Greu de spus și asta. Parcă dinamoviștii au altele pe cap zilele astea. Și oricum vorbim despre fapte și evenimente de acum mai bine de 30 de ani. Nu foarte mulți dintre cei care urmărim acum fotbalul au trăit vremurile acelea.

Fotbalul, drogul săracului
Jucătorii importanți ai epocii în discuție nu ne luminează nici ei. Tudorel Stoica susține că Valentin îi ferea de abuzurile Miliției și de agresiunile adversarilor (în ce calitate făcea asta?), Gigi Mulțescu sau Andone vorbesc despre o cooperativă a arbitrilor care lucra în favoarea Stelei.

Era o atmosferă îmbâcsită, un război în toată regula între entități ale Statului comunist. Instrument de propagandă al regimului și jucărie în mâinile politrucilor, fotbalul era totodată drog ieftin pentru lumea de rând. Câștigam Cupa Campionilor Europeni, eram finaliști și semifinaliști, ne încălțaserăm cu toate ghetele de aur, dar alergam după un kilogram de carne sau de brânză mai mult decât alerga Tudorel Stoica într-un meci cu Dinamo. Frumos fotbal, urâte vremuri!