De ce tace Federația Română de Handbal?
Fiindcă prin tăcere sfidează orice tip de opoziție. Fiindcă și-a construit un mod de lucru dictatorial, bazat pe interesele președintelui Alexandru Dedu.

Există totuși un organism care poate penetra acest zid al tăcerii, care doar filosofică nu este. Se numește Ministerul Tineretului și Sportului.
O fi handbalul „sportul cu mingea mică”, compensează însă cu scandalurile care sunt mari cât Casa Poporului. Furați ca de obicei de soarta drăgălașului nostru fotbal, riscăm să trecem pe lângă evenimente importante care se petrec sub nasul nostru în alte sporturi. Și care sporturi, fie vorba între noi, ne-au adus bucurii infinit mai mari decât zeul acela răzbunător cu mingea mai mare.
Restanța care aruncă totul în aer
Foarte scurt, faptele. Federația Română de Handbal este acuzată de jocuri de culise în favoarea CSM-ului bucureștean de Florin Verigeanu, președintele SCM Râmnicu Vâlcea. Să reamintim, Vâlcea este campioana în exercițiu la feminin și, evident, marea rivală a grupării bucureștene. Cam singura cu adevărat din campionat. Ce semnalează Florin Verigeanu, care, desigur, reprezintă mai ales interesele echipei dumnealui? Faptul că federația, manipulând voința Consiliului de Administrație (echivalent al Comitetului Executiv de la FRF, ca să înțelegem mai bine), a decis să încheie sezonul perturbat de pandemie prin jucarea restanței dintre AHCM Slobozia și CSM București. Doar prin disputarea acestei restanțe (interesant, o partidă amânată de prin februarie!), nu și a meciurilor celorlalte 8 formații cu partide în minus!
Versiunea Verigeanu
În clasamentul la zi, SCM Vâlcea este pe primul loc, dar cu un meci în plus disputat față de rivala bucureșteană. Cu o victorie previzibilă în fața ultimei clasate, Slobozia, CSM-ul ar urca peste Vâlcea în ierarhie și ar fi proclamată campioană, în timp ce Slobozia ar retrograda.
„Cu disputarea acestei restanțe, FRH ne prostește că astfel se dă o rezoluție pe teren, astfel campionatul se poate termina după acest joc! Nu mai contează că dacă se joacă toate cele șapte etape, atunci clasamentul se poate modifica și în partea superioară și în partea inferioară a sa” – Florin Verigeanu
Lucrurile sunt clare din perspectiva oficialului vâlcean și pot fi interpretate logic în cheia subiectivismului. Mai ales dacă aflăm și contrapropunerea lui, înghețarea sezonului și a clasamentului. Hai că l-am prins pe șmecherul ăsta de fost fotbalist!, vom fi tentați să exclamăm. Păi, da, să fie el campion, normal că asta vrea! Doar că Verigeanu propune înghețarea sezonului la pachet cu neacordarea titlului de campioană. Parcă se mai schimbă perspectiva. Este o soluție? Greu de spus, orice variantă are minusuri și va nemulțumi pe cineva. Echipele care luptă să evite retrogradarea se vor simți persecutate, cele cu șanse de a participa în cupele europene, la fel.
Handbalul românesc sport amator?
Dar este de notat că, fără a avantaja propria grupare, varianta oficialului de la SCM Râmnicu Vâlcea intră în coliziune cu interesele CSM-ului. Un CSM care toacă în continuare bani de la bugetul local, dar erodat de lipsa performanței internaționale. Un CSM care își dorește minimal bifarea unui obiectiv intern. Titlul de campioană, care să justifice măcar în parte salariile uriașe ale Cristinei Neagu și colegelor ei. În context, Verigeanu mai aruncă o bombă în articolul de zilele trecute din Gazetă. Handbalul în România are statutul de sport amator, deci în mod normal nici nu ar avea voie să se gândească la reluarea activității! Halal sport amator cu jucătoare (plătite nu cu contract de muncă, ci pe convenții individuale) cu salarii la vârf între 10.000 și 18.000 de euro lunar!
Non-versiunea federației
Bun, și care este poziția federației în tot scandalul? Este normal ca președintele federației cu a treia cea mai mare finanțare din România (10 milioane de lei, deci peste două milioane de euro) și colaboratorii lui să aibă explicații, argumente. Este obligatoriu să asculți și versiunea celeilalte părți implicate. A „pârâților”, nu doar a reclamantului. Problema este că, în ciuda mai multor apeluri, federația tace. Toate tentativele de a obține un răspuns la acuzațiile care vin nu doar de la Vâlcea (aduceți-vă aminte de iureșul cu Dinamo, născut din decizia limitării la 3 a numărului de extracomunitari) se lovesc de un zid al tăcerii. Care poate spune multe și orice. Curios, căci sunt acolo, în fruntea federației, oameni cu un trecut sportiv remarcabil la cluburi mari din Europa. Președintele Alexandru Dedu la Barcelona, secretarul general Cristina Vărzaru la Viborg. Locuri unde au câștigat cele mai mari trofee continentale și era normal să fi deprins exercițiul comunicării.
„Nu vrem circ!” Ce nobil!
Așa îți închipui în demersul tău naiv de a asculta ambele părți. De a nu părea că ești avocatul lui Verigeanu, al Vâlcei. Insiști, îți pui la bătaie puterea de convingere. Că printre altele asta e menirea ziaristului, să lase naibii orgoliul personal și să se roage de oameni. În loc de argumente sau explicații primești replici sibilinice, de genul „Nu vrem circ! Nu ne place și nu vrem să îl facem”. Sună neutru și pentru neavizați ca un soi de nobilă distanțare de mizeria cotidiană. Nu este însă decât o formă de sfidare. Avem puterea și facem ce vrem. Vrem să o facem campioană pe CSM? Ziceți mersi că mimăm democrația și regulamentele!
Ne gândim totuși că după ce termină baia de selfie-uri pe la noile stadioane din București, ministrul Ionuț Stroe își găsește timp să se aplece și asupra handbalului. Deși nu-i exclus să fie trimis și domnul ministru la circ, că și aceea e o formă de activitate sportivă.
Foto: sportpictures.eu