Ce a înțeles „Bizonul”

Se înșală cei care cred că Gnohere are o problemă cu greutatea. Avea una dacă era greu de cap, dar nu e cazul. Drept dovadă, așa-zișii investitori din fotbalul nostru încă îl curtează

Cariera lui Edy Harlem Gnohere în România a pornit de pe cântarul Petrolului și din inspirația de rapsod a lui Mircea Rednic, care l-a poreclit „Bizonul”. Atât pentru constituția robustă, dar mai ales din cauza kilogramelor în plus pe care jucătorul născut la Paris în urmă cu 32 de ani nu se ferește să le etaleze chiar și atunci când, rar, mai intră la joc. Știți de ce? Fiindcă ține. Băiatul s-a prins că în România e spațiu de manevră. E mâncare bună, gustoasă și ieftină. Iar oamenii sunt toleranți.

Țara unde nu ești discriminat cu cântarul

Ce a mai observat simpaticul nostru Edy? Că în România este, culmea, mai multă libertate decât în Franța natală, acea Franță care a dat lumii Declarația drepturilor omului. Libertate chiar mai multă și mai variată decât în multe alte locuri din Europa. Sigur, există și în România câte un descreierat care îți aruncă vreo banană, dar e clar că nu te discriminează nimeni cu cântarul.

Aici și cântarul acțiunilor personale trece printr-un filtru permisiv. Aici oricâte prostii faci sau spui ești mângâiat pe creștet și îndemnat să o iei de la capăt. Ce țară frumoasă avem!

Gras și frumos!

Așa se zicea odinioară în popor, gras și frumos! De vreun an de zile, „Bizonul” mai mult nu joacă. Gras și neantrenat, cu gândul la orice altceva, dar nu la fotbal, te-ai gândi că Gnohere se află la sfârșitul aventurii de aproape 5 ani în România. Timp în care a câștigat bine spre foarte bine. Și la Dinamo, și la FCSB. Timp în care nu s-a deranjat totuși să învețe limba.

Asta e, nu toată lumea are aptitudini poliglote, dar ținând cont că, vorba aia, suntem francofoni, putea și el să facă un efort. Altfel ar fi sunat eseul despre Alzheimer în românește. Eram ca în scheciul acela cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu, știa omul cine-i elefantul, cine e vrăbiuța, cine e bursucul.

Obiectul unui schimb

Cum spuneam, probabil că într-o țară cu reguli mai rigide Gnohere trebuia ori și să-și pună șuncile la alergat ca să dea jos kilogramele suplimentare, ori să se gândească la retragere în vreun banlieue, acăsică. Treziți-vă, stimați comeseni! În România apărată cu prosopul în jurul brâului de Ciprian Marica, atacantul XXXL este în continuare la mare căutare.

Și, ce să vezi, acum Gnohere face obiectul unui posibil schimb între acea Craiovă condusă de Mihai Rotaru, care l-ar ceda la Mihai Roman, și FCSB-ul lui Gigi Becali. Urcăm astfel pe alt palier, cel al moralei flexibile care domnește peste spațiul carpato-danubiano-pontic. Relațiile dintre finanțatorii cluburilor din Liga 1.

Interesu’ poartă fesu’

Creditorii Mihai Rotaru și Gigi Becali pun la cale o afacere ca doi parteneri serioși, pe care îi unesc nu doar interese comune, ci și o veche prietenie. Nu ar fi prima afacere și probabil nu va fi nici ultima. Deși de ochii lumii s-au contrat în direct la DigiSport, tandemul R&B mai plănuiește, se pare, și trecerea lui Planici în Bănie.

Și să nu vă mire dacă mâine, poimâine, aflăm și de o colaborare Becali – Neluțu Varga, pe axa București – Cluj -Interesu’ Poartă Fesu’. Mai presus de orgolii personale, stă interesul. Bunăoară, pe Valeriu Iftime de la Botoșani, aflat într-un parteneriat strategic cu Gigi Becali, nu l-a deranjat nicio clipă să încheie afaceri cu Clujul lui alde Varga. Vezi transferurile lui Bordeianu și Burcă.

Ca cașalotul în apă!

Se va dovedi o afacere proastă eventualul transfer al lui Gnohere în Bănie? Sau trecerea atacantului Mihai Roman la FCSB? Mai mult ca sigur. Dar nu contează. Rotaru, Becali, mai nou și Iftime, ne transmit ceva. Au bani de spart. Au jucăriile lor, capriciile pe care vor să și le satisfacă și nu dau doi bani pe îngrijorările noastre de lefegii triști.

Căci pe dânșii îi mai unește ceva. Disprețul pentru ceilalți. Pentru oamenii care își câștigă existența altfel decât speculând, recuperând, păcălind. Iar „Bizonul” care nu e și pinguin a înțeles în ce lume trăiește și s-a adaptat. E ca cașalotul în apă. Nu discriminați cacofonia!