Pe când Steaua ne aducea lumina…

... iar noi stăteam acasă și credeam toate poveștile. Și vine acum Tică Dănilescu să ne strice amintirile izolate în cuibușorul de nebunii al memoriei

Constantin „Tică” Dănilescu a dispărut în ultimii ani din atenția publicului amator de sport. Au venit din urmă lupii tineri. Hămesiți, ca orice lupi tineri. Dar Tică Dănilescu este depozitarul unor întâmplări unice din fotbalul românesc. În plus, vorbim despre un om care a reușit performanța rară de a lucra și la Steaua, și la Dinamo. Sufletul rămânându-i însă mereu în Ghencea. Dovadă acel moment istoric când, după tragerea la sorți a meciurilor din Cupa României, Constantin Dănilescu a exclamat „Iar am căzut cu Dinamo!”. Dănilescu tocmai plecase din Ghencea și fusese instalat director sportiv al lui Dinamo!!

Versiunea Tică Dănilescu
Om de fotbal veritabil, uns cu toate unguentele activității cu ofsaid și corner, Tică Dănilescu aduce câteva precizări în dialogul cu colegii mei Dan Udrea și Andrei Crăițoiu. Precizări sau o versiune personală despre evenimente petrecute în 1988, dar cu reverberație și în zilele noastre. Pentru cei care vor să afle și ce se ascundea în spatele cortinei, ceilalți pot să își savureze pe mai departe acadelele. Dănilescu oferă o versiune alternativă a acelui celebru raport semnat de Emeric Ienei și Ion Alecsandrescu, prezentat de Gazetă acum câteva zile. Raport în care antrenorul naționalei și vicepreședintele FRF de la data aceea acuzau indisciplina lui Fane Iovan și a lui Adrian Bumbescu, primul la șpriț, cel de-al doilea după șpriț, deci inutilizabil.

Trio „Bea-bea-bea, nu te lăsa!”
Dănilescu susține mai mult. La mijloc nu erau doar niște derapaje ale unor jucători vestiți pentru prietenia cu paharul, ci un boicot premeditat al Stelei față de echipa națională înaintea amicalului de lux cu Olanda. Care Olandă urma să și câștige titlul continental în acel an de grație 1988. Motivul pentru care Steaua nu voia să își lase jucătorii la lot, explică fostul oficial din Ghencea, era meciul cu Dinamo, decisiv pentru titlu și succesiv partidei de la Amsterdam. Dănilescu recunoaște printr-un eufemism că băieții pomeniți în raport nu erau abstinenți, „trioul Iovan-Bumbescu-Bărbulescu era de cursă lungă”, dar introduce în poveste ideea boicotului stelist.

Alt trio. Ilie, Valentin, Nicolae
Ceea ce este mult mai grav pentru cine vrea să își pună un pic mintea la contribuție. Cum era posibil așa ceva? Simplu. Steaua recurgea la această formă de refuz pentru că își permitea. Era intangibilă fiind câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni în ‘86 și protejata directă a familiei Ceaușescu. Prin Ilie și prin Valentin, omul acela pe care nu știu cum l-a ocolit Biserica atunci când a făcut ultimele canonizări. Prin tovarășul Nicolae însuși. Care, apropo, venise cu trese de general pe tancurile Diviziei Tudor Vladimirescu deși nu făcuse nicio zi de armată, darămite de război!, în viața lui!

Steliștii între șters și mediocru
În cele din urmă, o parte dintre jucătorii steliști au evoluat la Amsterdam. Chiar și în conjunctura prezentată, era greu de închipuit o națională a României fără cei care câștigaseră la Sevilla cel mai important trofeu al fotbalului românesc. O națională a României care era antrenată de stelistul Emeric Ienei și supervizată de Ion Alecsandrescu, stelist în exil la FRF. Spun o parte fiindcă lângă Tudorel Stoica, jucător care oricum refuza constant convocările din motive neelucidate nici până azi, pe lista absenților s-au adăugat Iovan, accidentat la șpriț, dar și Pițurcă și Ungureanu, declarați accidentați de club, deci protejați în vederea derbyului cu Dinamo. Printre cei care au jucat totuși la Amsterdam s-au numărat Hagi, Lăcătuș, Belodedici sau Rotariu (debut). Și neastâmpăratul fundaș de 20 de milioane de euro salariu azi (versiunea Pițurcă), Adrian Bumbescu. Interesant, în raportul alcătuit de Ienei și Alecsandrescu, niciun stelist nu este remarcat. Dimpotrivă, toți au avut evoluții între șters și mediocru.

Valentin, un vizionar. Duceți-vă acasă!
Pentru cei care continuă să susțină neprihănirea clubului Armatei, Tică Dănilescu mai vine cu niște vești proaste. Acestea sunt legate de derularea evenimentelor de la faimoasa finală a Cupei României din același fatidic an 1988, când Steaua s-a retras de pe teren în semn de protest față de arbitraj. Considerat pro Dinamo după acel ofsaid semnalizat de George Ionescu la golul înscris de Balint în finalul partidei. Culmea este că George Ionescu, cunoscut ca fiind omul de casă al lui Dinamo, judecase totuși corect faza! Ce mai conta în nebunia aceea? Unul dintre actorii principali ai momentului de maximă respirație civică, de etică și echitate socialistă a fost încă o dată tovarășul Valentin Ceaușescu, personajul acela discret, fizician la IFA, intelectual rasat, și care, ce să vezi?, împreună cu unchiul Ilie au transmis echipei antrenate de Puiu Iordănescu să iasă de pe teren și să plece acasă. Ceea ce s-a și întâmplat.

Tovarăși, dar mai ales domni
La câteva zile distanță se făcea dreptate, ca să zicem așa! CNEFS (Consiliul Național de Educație Fizică și Sport), pe atunci organul suprem al activității sportive din România, hotăra că trofeul este al Stelei, deși Steaua fusese echipa care părăsise terenul. Aplauze tovarășului general (de Armată!) Marin Dragnea, președintele CNEFS! Aplauze tovarășului Ilie Ceaușescu! Aplauze vibrante tovarășului secretar general, Nicolae Ceaușescu!

Dar mai ales aplauze tovarășului Valentin, care era, mai ales, un domn. Domn a fost și cu Vardinoianis, domn a fost și cu Vautrot! Cunoscătorii știu de ce. Își permitea să fie domn fiindcă era fiul Tovarășului, asta nu înțeleg cei mai mulți. Puterea se poate exercita cu zgomot sau în liniște, cu salve de tun sau cu persuasiune. Valentin, cu o inteligență/viclenie inaccesibilă plebei și aplaudacilor, alegea mereu a doua cale. Dar cine mai are nevoie să înțeleagă, să cunoască adevărul? Ce mai sunt și prostiile astea?