Oameni din grupa de risc
Fiți pe pace, nu este încă un articol despre virus! Dar este despre cum Tudorel Stoica poate fi confundat cu un bătrânel care merge să-și procure alimente. Poate?

Îți vine greu să îi percepi ca pe niște oameni în vârstă. I-ai văzut jucând, timpul lor a încremenit cu ei tineri, frumoși, când strălucitori, când obraznici, niciodată neînsemnați. Uite, de exemplu, Tudorel Stoica: nu are voie să iasă din casă decât între orele 11 și 13 fiindcă face parte din grupa de risc, peste 65 de ani.
Soldatul și regretele sale
Dar cum să te gândești la Tudorel ca la un bătrânel care iese să își cumpere de-ale gurii și medicamente doar într-un interval limitat la două ore? Ce perversiune temporală mai e și asta? El însă se supune. Ca un soldat care știe că legea e lege inclusiv pentru cel care ar fi trebuit să fie, dar n-a fost căpitanul de la Sevilla. Din cauza unui blestemat cartonaș galben. Cum o fi să porți regretul ăsta o viață?
FCSB nu există!
Tudorel Stoica acceptă că aparține grupei de risc, dar nu înțelege de ce proiectul CSA Steaua bate pasul pe loc de 3 ani. De 3 ani în Liga a 4. Tudorel este unul dintre partizanii de neîmpăcat ai ideii de Steaua – echipa Armatei, prin urmare și unul dintre adversarii ireductibili ai proiectului FCSB. Își manifestă disprețul față de clubul lui Becali ignorându-l. Ceea ce într-un anumit fel este o formă de respingere mai puternică decât mii de cuvinte și de gesturi ostentative. Dar oful lui Tudorel rămâne Steaua aceea pe care crede că o va regăsi în echipa reînființată și finanțată de MApN.
Dar nici utopia Steaua
Vești proaste pentru Tudorel Stoica. Și pentru toți cei care cred în „proiectul” Armatei. Glorii (nu foste glorii, acesta este titlu nobiliar care nu ți se poate retrage) ca Boloni, Pițurcă, Lăcătuș, Balint. Suporteri definitiv nostalgici și suporteri tineri care se refugiază în această utopie din cauza alternativei oferite de megalomania lui Becali. Din motive istorice evidente pentru toată lumea, este imposibil ca Steaua aceasta să fie vreodată măcar o replică decentă a acelei formații intrate în legendă. Astăzi, acest astăzi cu toate problemele lui, nu mai este posibil un personaj cu influența lui Valentin. Cu tot ce decurgea de aici, în primul rând o putere care ofilea aproape totul în jur. Inclusiv Dinamo – în acei ani, Dinamo echipa Securității – înțelesese că trebuie să își pună pofta-n cui.
Tichia de mărgăritar
Nu mai sunt posibili nici generalii, care apărau patria recrutând fotbaliști la Steaua (și la Dinamo) ori punând presiune pe arbitri ca să țină meciul atât cât trebuie ca să câștige cine trebuie. Astăzi este de neconceput că o echipă ar mai putea beneficia de protecția familiei domnitoare, poate doar în ipoteza greu de imaginat că istoria ne-ar juca un renghi cosmic. Pușchea pe limbă, că a mai zis unul ceva cu răchita și micșunelele! Pentru familia Ceaușescu, Steaua era minunata tichie de mărgăritar, jucăria de preț pe care o arătam Occidentului care ne tot reamintea că nu avem ce pune pe masă. Așa că nici eforturile lui Florin Talpan, nici stadionul cel nou nu vor putea reînnoda povestea. Nu că ar duce-o mai departe alde Becali.
Boloni ne va lumina
Ați observat cât de diferiți sunt oamenii care aderă măcar sentimental la proiectul CSA Steaua? Ce îi leagă în afară de un trecut fotbalistic comun pe Pițurcă, pe Tudorel, pe Gabi Balint, pe Lăcă sau pe Boloni? Aparent, nimic. În esență, cred că ideea că astfel îi transmit lui Becali mesajul că este un impostor. Sau poate sunt și alte teme la mijloc. Mi-ar plăcea ca, odată, domnul Boloni să ne explice cum stă treaba. Că el pare cel mai analitic și mai sensibil la nuanțe.
Apropo, tocmai ce apucasem să îi dedic o mică odă lui Boloni într-un număr recent al Gazetei. Se pare că am greșit. Îi omagiam acolo spiritul mereu tânăr bazându-mă pe niște declarații făcute de dumnealui în presa ungară, preluate apoi de cea belgiană. Aflu că i-ar fi fost răstălmăcite vorbele de ziariștii „periculoși, indiferent dacă sunt belgieni, unguri sau japonezi! Unii vor doar să detoneze bombe de presă”. De români nimic? Dar are dreptate domnul Loți, mai ales atunci când, luați de val, ziariștii te zugrăvesc mai frumos decât ești în realitate. Așa-i, devin de-a dreptul periculoși. Urâtă specie de oameni! Nu merită nici măcar un test COVID din acela rapid, procurat de pe piața neagră de nea Piți!
Simpatic și în izolare fostul selecționer, înțeleg că la el acasă e cam ca la „Matei Balș”.