Să îl salvăm pe Voduț!

Da, dar trebuie să vrea și el, vor spune mulți. Oricum, în lumea fotbalului solidaritatea și empatia sunt mărfuri prohibite

Fiecare face ce vrea cu viața lui. Acesta este un truism de mare succes, din tulpina căruia au crescut și alte cugetări din pseudo-înțelepciunea populară. Vezi mai ales „Eu te-am făcut, eu te omor!”. Mihai Voduț nu a omorât pe nimeni, dar face ce vrea cu viața lui.

Imaginea fostului jucător al Viitorului cu paharul cu whisky în mână și cu scrumiera plină cu mucuri de țigară pe masă arată un om care:

A. Este relaxat, așa cum mulți dintre noi își doresc să fie. Băiatul stă la o șuetă cu prietenii, bea un pahar de tărie, fumează o țigară și, mai o bârfă, mai un banc deocheat, omoară izolarea asta în care ne-au aruncat oamenii răi. Ăia care au fabricat virusul în laborator.

B. A renunțat definitiv la ideea de a mai juca fotbal. S-a îngrășat, mai exact s-a buhăit, semn că mănâncă orice și oricât, la fel cu băutura. Șansele ca el să mai revină la o formă fizică demnă de un sportiv de performanță sunt, practic, nule. Dar nu se știe niciodată.

Mustrări de conștiință?

În varianta A nu ar fi foarte multe de comentat. Nu e cazul să pozăm în călugări iezuiți, căci nu e un delict (încă!) să mai bei un pahar de vin sau de whisky și chiar să fumezi o țigară, două, trei. Teoretic, fiecare decide cât atentează la propria stare de sănătate.

Varianta B este cea care ne interesează mai mult. Cum a primit un tânăr fotbalist suspendarea de doi ani, ca urmare a faptului că pariase inclusiv pe rezultatul echipei lui? La acea vreme Viitorul.

A avut mustrări de conștiință? Remușcări sau măcar regrete? A înțeles că a greșit, dar vrea să demonstreze că totul nu a fost decât o toană sau o rătăcire pasageră?

S-a gândit cineva să îl ajute?

Nimic din toate astea. Imaginile postate de el însuși, dar și de tovarășii de băută sunt explicite și miros a bravadă de gang. Grăsimea, tunsoarea de interlop, privirea blând-sfidătoare, toate sunt un mesaj. Mai lăsați-mă, bă, în pace! Dacă voi nu mă vreți, nici eu nu vă vreau! Sigur, este forma lui de protest. Greșită, dar a lui. Posibil că Voduț este un golan incurabil, un măr stricat.

Dar dacă nu? Și bineînțeles că până la un punct „fiecare face ce vrea cu viața lui”. Dar nu este puțin ciudat că din lumea asta din care provine, lumea fotbalului, nu s-a gândit nimeni să îl ajute, să îl întrebe de sănătate? Să îi ofere, de ce nu?, chiar consiliere psihologică?

Utopie dintr-o lume ideală

Greu de spus în ce măsură societatea, în general, și mediul căruia îi aparții, în particular, sunt datoare să te salveze. Mai ales dacă te afli în fața cuiva care îți transmite limpede că nu dorește să fie salvat. Poate că perioada aceasta dificilă pe care o traversăm ar trebui să ne facă mai atenți și la cei din jur.

Într-o lume ideală, Mihai Voduț s-ar trezi într-o dimineață și s-ar gândi că la nici 26 de ani o poți lua de la capăt. Și-ar pune pe el treningul și ar pleca să alerge. Ar renunța treptat la băutură și la țigări, ar mânca mai cumpătat. Cineva, poate Hagi, unul dintre puținii oameni cu spirit de misionar creștin din fotbalul nostru, l-ar primi să se antreneze cu Viitorul.

Încet, încet, Voduț ar reveni în lumea pe care o cunoaște. În lume. Nu s-ar reinventa, cum se spune acum, nici nu ar răspunde unei provocări, alt clișeu obositor, ci s-ar întâlni cu fotbalistul care ar fi trebuit să devină. Știu, este încă o utopie născută din izolare. Sau poate nu, cine știe?