Să întinerim cu Ladislau Boloni!
Sunt oameni de care nu se lipește blazarea. Asta înseamnă să ai anticorpi contra bătrâneții

Un filosof care în ultima parte a vieții a locuit la Păltiniș și care (spre disperarea/mirarea discipolilor) nu rata etapa de la Divizia A transmisă la radio și care, pe deasupra, mai și fuma, a îndrăznit la un moment dat să împartă oamenii în 3 categorii folosind calul ca termen de comparație. Și a zis așa. Cai de povară, cai de circ și cai de curse.
Caii de povară suntem noi, oamenii obișnuiți. Cu poverile și bucuriile noastre zilnice. Caii de circ sunt vedetele. Din lumea spectacolului, din sport. Eroii din lumina reflectoarelor. Caii de curse sunt oamenii care duc lumea înainte. Inventatorii, savanții, marii creatori din artă, medicii străluciți, inginerii care fac artă din meserie.
Lucrând de o viață în fotbal, Ladislau Boloni s-ar încadra aparent în a doua categorie. A cunoscut gustul succesului, s-a întâlnit cu gloria sportivă, a câștigat bani. Dar cred că l-am nedreptăți dacă nu l-am include în categoria cailor de curse. Mai exact, a celor de cursă lungă, a maratoniștilor. Pentru Boloni vârsta nu este o povară ca să o ia de la capăt. Să încerce altceva. La 67 de ani nu este nici blazat, nici plictisit, nici mulțumit de sine. De ceilalți, nici atât.
Sincer acum. Câți dintre noi nu visează să huzurească la pensie? Mă rog, dacă ar avea o pensie de general! Ca domnul acela general în rezervă care îi pune pe medicii de la Suceava să se dușeze într-un cort în curtea spitalului și pe urmă să alerge goi până la camera de gardă. Și asta cică-i disciplina militară. Culcaturi și salturi înainte (cu masca pe figură, desigur) de ce nu le-o fi dând?
Ne depărtăm de subiect și nu e bine. Ladislau Boloni lucrează de trei ani la Anvers, adică de un secol, și spune că nu ar fi tentat să continue. De ce? Fiindcă simte că echipa nu mai poate progresa. De amintit că în perioada asta Boloni a transformat Anvers dintr-o formație mediocră într-una de top. Tocmai de aceea ezită să își prelungească angajamentul. Fără ca asta să însemne nici șantaj la conducere, nici alint.
„Nu pentru că m-aș simți rău aici. Am ajuns la un nivel în care următorul pas ar fi câștigarea campionatului, iar asta ar însemna o filosofie diferită.”
Apoi adaugă că vrea să rămână activ și că are naivitatea să își închipuie că mai poate transmite cunoștințe și energie. Ei, aici chiar că se alintă domnul Loți. Colegii mei au postat pe gsp.ro imagini de la un antrenament al lui. Urmăriți-l, este un spectacol de neratat. De-aia zic că se alintă un pic. Dar nu este și ăsta semn de tinerețe?