Generaţia de Aur, epilog

I-am obligat să fie eroi, dar ei nu sînt decît nişte oameni care vor să trăiască mai bine

Spre deosebire de Reghe, Munti chiar e membru cu drepturi depline al Generaţiei de Aur. Ne jucăm puţin cu diminutivele doar aşa […]

I-am obligat să fie eroi, dar ei nu sînt decît nişte oameni care vor să trăiască mai bine

Spre deosebire de Reghe, Munti chiar e membru cu drepturi depline al Generaţiei de Aur. Ne jucăm puţin cu diminutivele doar aşa ca să ştim cum stăm. După traficul cu certificate de revoluţionar acum se fabrică atestate de component al clubului restrîns al celor care au dus la un moment dat România printre ţările respectate din fotbal.

Implicarea lui Dorinel Munteanu în coacerea unor blaturi din campionat este subiect de studiu pentru procurorii DNA şi prilej de întristare pentru suporterii naţionalei. Recordmanul selecţiilor e bănuit că se implica în aranjamente cu arbitrii. Meciuri bizare din perioada în care o antrena pe FC Argeş, rezultate ciudate de pe cînd se afla pe băncile CFR-ului sau ale Vasluiului. Adrian Porumboiu a semnalat cazul SMS-urilor dinaintea partidei Craiova-Oţelul, dînd de înţeles că el s-a fript cu Dorinel mai demult, deci ar şti ce-i poate pielea fostului internaţional. Ca de obicei, puternicii fotbalului vorbesc cifrat şi aluziv, cu asigurările aferente în ce îi priveşte. Ei niciodată, nicicum, niciunde.

Dorinel s-a prezentat la DNA Piteşti fără avocaţi. La fel şi Florin Prunea. Poate fi o dovadă de bărbăţie. Mai poate fi şi o fină demonstraţie psihologică. Un contraatac. Pe ei îi apără şi altceva decît legea. Blazonul, faima, gloria. Scutul invizibil al afecţiunii suporterilor. O instituţie sentimentală cum e Generaţia de Aur e protejată de istorie. Şi de bucuriile, şi de amărăciunea pe care naţionala ni le livra constant cu nişte ani în urmă. Acum nu mai avem parte nici de bucurii, nici de supărări înalte. Ne-a rămas în nări parfumul unei semifinale de Mondial pierdute printre degetele unui portar. Şi cîrpim firele unei generaţii mediocre.

De fapt, ce doream noi de la băieţii Generaţiei de Aur? Să fie apostolii unor vremuri noi, care să aducă mîntuirea fotbalului românesc? Să vegheze la vindecarea miraculoasă de bolile ruşinoase ale campionatului? Să pună umărul, mintea şi talentul la plămădirea unei alte generaţii, mai curajoase decît aceea a lui Hagi? Probabil că da. Poate nu în termeni atît de literari, dar îi aşteptam cu încredere, speranţă şi simpatie. Numai că ei sînt parte a unui sistem. Au crescut în el şi s-au întors să lucreze aici, alături de specialiştii în combinări şi aranjamente de două luate cîte nu mai ştie nimeni. Gică Popescu e inculpat în dosarul transferurilor, Prunea şi Dorinel au trecut pe la DNA. Sabău contemplează, Lupescu îşi construieşte o carieră de înalt funcţionar al fotbalului, Ilie Dumitrescu e un boem care vorbeşte frumos pe la emisiuni de fotbal. Hagi e un fel de icoană pupată în public şi renegată în conclavurile puterii. Nici un revoluţionar. Nimeni nu are stofă de Che Guevara. Vorba scriitorului, doar nişte cetăţeni care aleargă după o stofă mai bună.