Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Țuica și planeta care ne respinge

Astăzi, două personaje din fotbal. Cristi Chivu și Joachim Low. Nu pentru că fotbalul este mai cu moț, ci pentru că s-a întâmplat ca ei să spună zilele acestea lucruri care trezesc din mahmureală

Permalink to Țuica și planeta care ne respinge
joi, 19 martie 2020, 2:03

În vremuri care dau fiori, puțini oameni rămân calmi, lucizi, atenți cu semenii. Grijulii nu doar cu propria igienă corporală, ci și mentală. Netul este inundat de prostii apocaliptice, teorii ale conspirației vâjâie prin blogosferă și Noua Ordine Mondială orchestrată chipurile de adepții lui Lucifer, căruia i-au vândut sufletul pe o sumă bunicică, este văzută ca parte a planului infernal de supunere a plebeilor ignoranți. E greu să rămâi întreg la cap, să nu te infectezi cu microbul îndoielii. Iar dacă totuși reziști, ești considerat ori prost, ori naiv. Ceea ce e cam totuna.

Dă-l naibii de fotbal!
Să ne întoarcem totuși la personajele noastre, Cristi Chivu și Joachim Low. Și să începem cu fostul căpitan al naționalei, care, la fel ca mulți alți sportivi importanți ai României, a avut un mesaj pentru compatrioți.

„Stați în casă! (…) Dă-l dracu’ de Campionat European! Nu mai interesează pe nimeni fotbalul! Nu mai interesează pe nimeni că s-a încheiat campionatul în România sau Franța. Să nu creadă nimeni că e Batman, Superman sau mai știu eu cine! Stați dracu’ acasă! Nu înseamnă că dacă beți o țuică dimineața nu luați coronavirus!”

Realist și abrupt
Acesta este în limbaj de comunicare un mesaj țintit. Puternic. Fără vorbe mari, fără întorsături de frază. Iar trimiterea la terapia cu țuică este epocală! Știți de ce? Pentru că demolează unul dintre multele mituri false ale (sub)culturii populare. Apelul la leacuri băbești și la filosofia lui cui pe cui se scoate. La frecții (tot) cu țuică, la mâncatul de usturoi ori băutul de una lingură de untdelemn pe stomacul gol și alte asemenea bazaconii. Realiste și abrupte, ca să fie înțelese și nu răstălmăcite, cuvintele lui Cristi valorează mai mult decât zeci de intervenții publice ale autorităților. Mulțumim, Cristi, să fii sănătos și întreg la minte încă un secol!

Din Freiburg, acolo unde își are domiciliul, selecționerul german Joachim Low a susținut o video-conferință. Reiau mesajul, pe care sunt convins că mulți dintre voi l-ați citit deja.

„Pământul se apără un pic împotriva Omului, care încă trăiește cu senzația că poate face totul și știe totul” (…) „Lumea a suferit un burn-out colectiv. Era imposibil să accelerăm în continuare ritmul pe care l-am atins. Incendiile din Australia sau Ebola din Africa ne-au afectat doar marginal. Dar acum avem ceva care privește întreaga umanitate și așa ne dăm seama ce contează cu adevărat: prieteni, familie și respectul reciproc”.

Nimic despre bani, mult despre umanitate
Aș prefera să nu fac analiză literară pe text, pentru că aș altera forța mesajului. Contează mai puțin dacă sunt gândurile lui sau i-au fost șoptite de o zână bună. În schimb, am certitudinea că nu am citit nimic mai profund și mai emoționant în această perioadă poluată de tot soiul de inepții milenariste.
Nu a spus nimic despre bani Joachim Low. Despre diminuarea salariului, pe care el împreună cu Oliver Bierhoff, manager tehnic al naționalei germane, au cerut-o președintelui federației, Fritz Keller. Discreția vine la pachet cu bunul simț, făloșenia se cunună cu mitocănia și cu grandomania. Bănuiesc că se vor găsi deștepți care să strige „Lasă, bă, că avea de unde nemțoteiul ăsta!”.

Da. Și alții au de unde și nu fac așa. Și nu spun că Pământul avea nevoie de o pauză ca să se apere de oameni. Cutremurător!

Și el e al nostru
În timpul ăsta, Dan Petrescu continuă să înjure organizatorii competiției, să numere punctele și golurile care i-au fost furate de regulamentul de disputare a Ligii 1. Vă dați seama ce departe sunt unii de noi? Ce angoase au? Ce motorașe îi pun în funcțiune? Jalnic!

Comentarii (43)Adaugă comentariu

Simeone (56 comentarii)  •  19 martie 2020, 14:28

Cristi Chivu știe care e publicul țintă. Probabil chiar rudele sărace de la țară din zona nevestei, frumosul județ Neamț. Acolo cum se spune, mâncarea chiar e fudulie, bautura e temelie. A știut ce vorbește. Știe de ce s-au întâmplat toate în Italia. Romanii sunt aproape la fel de sociali precum italienii, dar mult mai plini de ei, de aceea se impune un ton grav precum a lui Chivu.

gabineg (14 comentarii)  •  19 martie 2020, 14:32

Vedetele astea bogate ar trebui intai sa doneze si apoi sa se "crizeze" si sa dea sfaturi. Ar trebui ca jurnalistii sa insiste pe cazurile putine si fericite din sport care aui facut donatii catre spitale si centrele de diagnostic al coronavirusului. Bravo nea Gigi!

cristian (7 comentarii)  •  19 martie 2020, 14:37

Bre nea geambasule,dan petrescu a vorbit despre goluri si campionat,ca despre aia era intrebat.Daca era intrebat de covid ,poti sa fii sigur ca nu vorbea de regula under 21.Iar chivu a vorbit ca un cocalar.

Stefan (1 comentarii)  •  19 martie 2020, 14:43

Ai dat-o puternic rau...cam asta este in continuarea nația noastră română,nici o schimbare în bine nici de acum in 1000 de ani.

Victor (1 comentarii)  •  19 martie 2020, 14:53

Primele trei comentarii m-au dezamagit, dar nu m-au surprins. Suntem vai de noi.

Tudor (13 comentarii)  •  19 martie 2020, 14:55

Geambi, mai ții minte reportajul de la TV în aprilie 90, când unul ca tine făcea o legătură între manifestanții din piața Universității și faptul că mureau porcii de foame în vagoanele de tren din Gara de Nord ??? așa și matale acum, faci legătura între Dan Petrescu și ce-au zis ăilalți doi.

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  19 martie 2020, 17:25

Tudorică, dacă tot ne tragem de șireturi, nu mai țin minte reportajul ăla. Știi de ce? Fiindcă eram la miting la Universitate. Așteptam să vină ăia de la IMGB să ne dea cu levierul în cap. Iar dacă nu vezi legătura cu Dan Petrescu, e problema ta

Maxentiu (64 comentarii)  •  19 martie 2020, 15:00

Geambașule, vezi că, în disperarea ta de a îmbrățișa tot ce e la modă zilele astea în materie de ideologii, te contrazici singur. Pe de-o parte combați „leacurile băbești” (glorificînd implicit „știința” și „progresul”), pe de alta te lamentezi că omul cel rău distruge Pămîntul cel bun, de parcă nu știința și progresul ne-ar fi adus aici. Du-te, prietene, să locuiești în pădure și să mănînci frunze ca să-ți reduci amprenta de carbon, dar nu te aștepta să beneficiezi în același timp de beneficiile științei și tehnologiei, că nu se poate să le ai pe amîndouă.

Nelu (4 comentarii)  •  19 martie 2020, 15:02

Mă văd obligat să recunosc valoare intervenției lui Chivu: franc, simplu și total deschis. Tot astfel, total adevărat. La fel și pe cei care-l apreciază. Nu-l trimiteți pe Chivu în mentalitatea oamenilor simpli de la țară, că e destul de elevat, dar nu ignorați filozofia omului de țară. E mai solidă și mai valoroasă decât a multora dintre supermanii contemporani.

Adrian Adriana (4 comentarii)  •  19 martie 2020, 15:05

Corect și elegant. Acolo unde merită.

octavian (109 comentarii)  •  19 martie 2020, 15:31

Orice comentariu de bun simt e valabil,Problema e ma grava ca noi Oamenii am facut mai multe posibilitati de distrugere globala,arme de tot felul, cu care putem distruge omenirea de mii de ori si suntem total descoperiti cu medicina, cu cercetarea. O sa ne sufoce gunoaiele, poluarea etc, Cit priveste reluarea activitatii sportive, e greu de crezut in perioada urmatoare.Rezultatele finale acum trebuie cu tot regretul trebuie acceptate asa cum se afla la intrerupere.

JFM (151 comentarii)  •  19 martie 2020, 15:54

Un mesaj simplu, sa-l inteleaga toti, mare dreptate are Chivu!

forinT (2 comentarii)  •  19 martie 2020, 16:05

Chivu sta acasa pe un purcoi de bani, pe cand omul de rand se bazeaza doar pe ce i-a intrat pe card. Diferenta mare. Toti cei cu bani pot sta acasa, ca doar lucreaza prostii pentru ei! Sunt sau nu, mesaje tintite?

Ciollo (3 comentarii)  •  19 martie 2020, 16:10

Ca de obicei; zero om, zero talent, zero empatie, zero valoare... Aaaah! Jurnalism! Cum am stabilit; ZERO.

georgian (9 comentarii)  •  19 martie 2020, 16:38

Mie mi-ar placea sa aud pe cineva ca ne indeamna la rugaciune si regasire spirituala! Acest virus e pedeapsa lui Dumnezeu pentru decaderea societatii din ziua de azi! Sa ne para bine ca e doar un virus gripal ca in alte timpuri omenirea a fost pedepsita prin Potop sau foc si piatra (Sodoma si Gomora) dar sunt convins ca daca nu ne indreptam pedepsele divina vor continua... Sodomia e azi ceva normal si ce-i care indraznim sa amintim ca in Biblie e considerat pacat de moarte suntem ridiculizati si numiti homofobi si in toate felurile.... Copiii sunt omorati inca din pantecul mamei si asa numitele "feministe" sarbatoresc aceasta crima ca pe o mare victorie! Alte femei isi vand corpul sub ingaduinta autoritatilor si chiar incurajate de acestea care se bucura ca o parte din bani ajung in conturile statului sub forma de impozite. Prin intermediul internetului orice copil e lasat sa cada in ispita pornografiei si desfranarii! In unele tari e permis pana si consumul de droguri cum ar fi Marihoana, cocaina sau alte substante satanice!!!

Urod (270 comentarii)  •  19 martie 2020, 16:49

Din păcate ăștia suntem.... Departe, foarte departe. Suntem acolo unde merităm. Când vom realiza cum suntem și ca trebuie sa ne schimbăm, atunci vom fi pe drumul bun. Pana atunci va trebui sa trăim cu făloșenia și grandomania gen Becali... Și nu numai a lui, mai sunt și alții... După reacțiile pe care le primești, poți face o proporție între normalitate și restul....

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  19 martie 2020, 17:18

Cred că așa stau lucrurile. Și vezi ce mândri sunt de ei, ce siguri, ce nemiloși...

itu52 (288 comentarii)  •  19 martie 2020, 17:27

GSP ne-a dat rețeta unui dezinfectant, ghici ce substanță stă la bază? O țuică altoită, o țuică dublu distilată și cu vreo 50 de grade în plus. Nici cu spirtul medicinal nu mi-e rușine, ăla pe care unii inconștienți îl filtrează prin miez de pâine. Mesajul brutal al lui Chivu nu este pentru „atleții” gradelor alcoolului. La ei campionatul nu suportă întreruperi, mintea lor se scaldă în nicotină și trosnet de păcănele. Hornurile din plămânii lor nu sunt propice înmulțirii virușilor, fug de acolo ca de la gura furnalelor. Chivu s-a adresat economicilor care n-au ajuns la fundul damigenei și exaltaților în lustruirea suprafețelor, că așa au auzit la tv. Un mesaj preventiv întrucât la izolare, când ai timp de exersat, poți ajunge să te legitimezi la campionatul fără pauze. Vine de la Chivu, nu de la Mutu, un om echilibrat și care știe limitele consumului de alcool. Ce ne facem cu Joachim Low? Îi acceptăm mesajul, îi admirăm modestia financiară, dar nu-i strângem mâna pentru nimic în lume. Prefer vulgaritatea exprimării lui Chivu. Nu aș fi strâns mâna lui Low nici înainte de pandemie, are năravul de a umbla, în ochi lumii, prin zonele umbroase ale corpului. Virusul asta a declanșat până la urmă o revoluție, i-am putea zice revoluția virală, revoluția împotriva exceselor de orice fel. Vorba lui Chivu, ce dracu ne va oferi Gangele!?

Ilie (150 comentarii)  •  19 martie 2020, 17:57

Chivu știe cu alcoolul. Vedeți de câte ori i-a fost luat permisul de conducere pentru asta. Iar domnul german să știe că datorită lumii ăsteia își permite să ceară micșorarea salariului. Într-o lume normală era doar unul care făcea antrenorat din pasiune. Fotbalul nu ajută cu nimic societatea. Doar produce idoli care nu fac nimic. Doar promovează ***, luxul deșănțat și submediocritatea. Citiți mai frumos în "Men sana în corpore sano" de George Topârceanu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marian (8 comentarii)  •  19 martie 2020, 18:17

Nu-mi place de Chivu,este un tip arogant care isi da multa importanta,eu nu stau acasa,eu trebuie sa muncesc ca sa am ce sa pun la familie pe masa,nu sunt milionar.

Aurel Craciun (75 comentarii)  •  19 martie 2020, 18:28

Cristian, mă bucur că în continuare ai rămas același pedagog (ceea ce faci tu este cu adevărat pedagogie). Cu toate acestea eu nu sunt în totalitate de acord cu tine. Izolarea este pentru a îi proteja pe cei vulnerabili până se va găsi un vaccin sau un antidot. Izolarea nu este viabilă decât atunci când toată omenirea se autoizoleaza (practic fiind imposibil). Din ce se constată nimeni nu este imun (poate mici excepții), vor fi purtători nedepistați deoarece testele se fac doar la cei care au simptome, și nu la toată populația așa cum ar fi normal. Asta poate duce la reapariția virusului. Pe de altă parte legat de miturile populare există un mic adevăr (nu legat de imunitate), și anume că o alimentație corectă (nu cea sănătoasă- adică cea fără produse de la animale) bazată pe a mânca de toate (fără excese) crește rezistența la orice boală (inclusiv la cea cu coronavirus). Marea problemă a occidentului (plus China) este (deși nu se recunoaște asta) faptul că s-a ajuns ca o parte foarte mare din populație să mănânce gen vegetarian sau vegan. Aceste persoane au o rezistență scăzută și automat rezistă mai greu la o boală nouă și puternică precum coronavirusul. PS: în occident mâncarea nu are nici gustul și nici proprietățile mâncării din este (pământul a fost exploatat prea mult și acum practic e sterp). PS2 : Tot ce am scris e o părere personală așa că trebuie tratată ca atare

andrei (4 comentarii)  •  19 martie 2020, 19:12

vezi pe pagina site-ului, discursul presedintelui Belarus,unde azi s-a jucat fotbal cu spectatori......qed

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  19 martie 2020, 21:03

Am văzut. Dictatura și troglodiții merg mână în mână

adi (3 comentarii)  •  19 martie 2020, 19:22

Ce-are Chivu cu tuica? Sa lase tuica-n pace, ca-i buna de baut, indiferent de Corona sau nu.

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  19 martie 2020, 20:14

Löw mai merge, mesajul e doar umanist. De ce nu Merkel, care s-a adresat pentru prima oara poporului la TV, la o ora de virf ? A mentine distanta inseamna azi repect. Atit a spus, dar slujbe nu se tin, locuri de joaca sint ca si inchise. Apropo de politicienii nostri care apar zilnic pe sticla – ce credibilitate sa mai aiba ? Apropo de popa din Constanta, de imbulzeala pentru o punga de malai la Ploiesti. De ce nu un medic, un ministru ? Pentru ca. Rat-ing. Scuze Cristi G dar media induce isteria. Sint situatii in care ar trebui sa vorbeasca cei competenti: --- „E tonul sobru al competenței și al științei. Ei știu despre ce vorbesc. O, ce bine ar fi ca politicienii să-i asculte ... ca jurnaliștii să priceapă mai întîi bine ceea ce medicii au a spune și apoi să redea lucrurile corect, fără interpretări personale și comparații amatoristice! O, ce bine ar fi ca publicul mare să-i creadă pe cuvînt, … și să renunțe la încrederea în pseudoautorități! Uneori stau pe gînduri: oare aparțin aceleiași specii cei care, la primul nor mai negru, dau buzna să golească rafturile magazinelor, care vor să păcălească autoritățile vamale, … politicienii incompetenți, mînați de ambiții meschine, văduviți de statura morală cerută de moment, pe de o parte, și acei savanți cu mințile lor strălucite și știința lor magnifică, pe de alta? Da, fără îndoială, și nu știu dacă să nu adaug și un „din păcate“.“ - asa crede si filozoful Andrei Cornea. --- „Dă-l dracu’ de Campionat European! Stați dracu’ acasă! Nu înseamnă că dacă beți o țuică dimineața nu luați coronavirus!” - asa crede personajul Crisi Chivu. Oare cei cu tuica dimineata stiu cine e Batman si Superman ?

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  19 martie 2020, 21:04

Sunteți prea complicat pentru mine. Nu înțeleg unde ne contrazicem. Oricum sunt lucruri mult mai grave

dan daniel (14 comentarii)  •  19 martie 2020, 21:09

Chivule....daca taceai filozof ramaneai ! nu toata lumea isi permite sa stea in casa sa danseze in fata tv ului... toti ar vrea sa fie in locul tau dar din pacate majoritatea lor trebuie sa munceasca sa puna ceva pe masa copiilor deci sa riste sa se imbolnaveasca sau mai rau sa isi imbolnaveasca toata familia....asa ca stai in casa numarati milioanele si lasa i pe amarasteni in pace si poate mai donezi si tu ceva ca pana acum nu ti a vazut nimeni fata prin tara si sa nu uiti ca ai acest privilegiu de a sta fara griji tot multumita Romaniei...

spartacus (5 comentarii)  •  19 martie 2020, 21:20

Ok Cristi Chivu un pic cam dur dar ce spui de Buffon ?care la intrebarea unui chinez acum o lunà sau mai mult a replicat,, aha coronavirus''si bum azi in belpaese sint mai multi morti decàt in China??halucinant cum e posibil Buffon era ,,the king'' si chinezul cersetor ..oggi ''Italia a depàsit numàrul de morti din China ...or fi arhangheli ,ingeri care vàd si decid tot numai inteleg nimic deci morala este cà nu e diferentà intre un print Albert de Monaco si un romàn din diasporà .ps. apropo daniel nanu e si el print sau ciutacu sau mirciulicà 3 secunde?

Aurel Craciun (75 comentarii)  •  19 martie 2020, 21:48

Cristian, că tot am văzut comentariul tău legat de dictatori, sunt curios să știu care e părerea ta legată de decizia Olandei și Marii Britanii (că tot mi-am luat rezidența de curând) de a nu izola decât persoanele vulnerabile la virus.

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  19 martie 2020, 21:52

Cred că este o mare greșeală, bazată pe o teorie periculoasă. Aceea a imunizării colective. Un fel de scapă cine poate. Cine răspunde apoi de sutele de mii sau milioanele de victime dacă nu iese socoteala inițială?

Aurel Craciun (75 comentarii)  •  19 martie 2020, 22:26

Întotdeauna a fost scapă cine poate. Doar că noi nu știam. Nu va răspunde nimeni. În limbaj de specialitate se numesc victime colaterale

Cristi (99 comentarii)  •  19 martie 2020, 22:33

Sunt casier la mega. De maine stau acasa, clar. Si o sa le recomand si celorlalti colegi ai mei de la mega, carff, lidl, piete, productie alimente si alte produse vitale pt viata de zi cu zi etc., ca daca nu stam acasa ne injura Chivu. Jumatate din populatia tarii nu poate sta in case pt ca daca o fac mor de foame in casa cei care isi permit luxul asta, prin prisma joburilor lor “relaxate” (in astfel de cazuri limita se vede cat de dispensabile pt viata sunt cele mai multe joburi moderne). 90% din populatia care isi permite sa stea acasa o face, a ascultat mesajul autoritatilor, vedem asta, noi cei care suntem obligati sa mergem la joburi, pe strazile si in mijloacele de transport pustii, dar masa mare de angajati de a caror munca depinde bunul mers al vietii tuturor nu poate sta acasa (comercianti, vanzatori, producatori, functionari etc). Iar noi, in nr urias, suntem expusi riscului. Dar, repet, nu se poate altfel. Pt noi, ffff multi, mesajul lui Chivu are in spate mult confort, care noua ne lipseste.

Aurel Craciun (75 comentarii)  •  19 martie 2020, 22:36

Cristian, constat că ai trecut repede peste primul meu comentariu. Vei fi întotdeauna un foarte bun pedagog dar niciodată lider. Câteodată liderii iau măsuri impopulare cu implicații și pierderi mari dar care asigura rezultatul final

Aurel Craciun (75 comentarii)  •  19 martie 2020, 22:47

Nu înseamnă că sunt de acord cu ei, ci doar înțeleg de ce

motanul incaltat (455 comentarii)  •  19 martie 2020, 23:29

Stiu ca n-o sa fii de acord cu mine, dar poate peste 75% din populatia Romaniei nu are cu ce altceva sa se apere impotriva coronavirusului si a altor virusi decit cu tuica , o lingura de ulei pe stomacul gol si eventual o frectie cu orice....De acord----pot si trebuie sa stea in case dar si aici e greu pt ei ca spre deosebire de imaginile in care Chivu sta cuminte in casa si se joaca pe play-station si o mie de alte gadgeturi, la multi le este frica si sa stea in case----ca oricind se poate darima casa pe ei...Pt ce-a zis Joachim Low---are perfecta dreptate....

Adrian C, (4 comentarii)  •  19 martie 2020, 23:55

Felicitari pentru articol!

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  20 martie 2020, 4:57

Nu ne contrazicem aici si in general niciodata. Lucruri grave ati numit, Naum la fel, aici articole care te fac sa te doara mintea. Observatia mea e ca acestea, ca si indemnurile unor bolovani cu imagine in media, promovati pentru rating, provoaca isteria de azi, azi mult mai periculoasa decit virusul. Daca continuati asa, eu nu cred ca economia Romaniei va rezista. Isterie, lipsa de incredere, criza, Leul poate scadea vertiginos, tot tacimul. A calculat cineva dezastrul ? Eu doar propun sa-i ascultam pe medici, nu pe toti bolovanii. Vezi, toti comenteza personajul tatic Cristi Chivu. Tocmai, noi cei care nu prea ne contrazicem, ar trebui sa combatem cumva, cu calm, isteria. Pai se apuca nea Mitica, un militian, sa dea sfaturi si sa puna presiune pe Premier si Presedinte si voi ii dati pe prima pagina ochii mariti ca de broasca si degetul lui Lenin amenintator in sus ?

stormseeker (12 comentarii)  •  20 martie 2020, 10:27

Dumnezeule, cind vad comentariile unora ma apuca groaza. Facind o statistica simpla rezulta ca astia sint majoritari. Ei inca nu inteleg ce se intimpla, si asta la nivelul unui articol simplu si de bun simt. Cum sa le pretinzi sa respecte cerintele necesare in lupta contra pandemiei ? Ei formeaza masa amorfa a ignorantilor care nu numai la noi ci pe tot globul este responsabila de numarul imens de victime. Si stai asa... la noi totul abia incepe. Dan Petrescu ? Cam tot pe acolo.

mg (232 comentarii)  •  20 martie 2020, 13:38

Are dreptate >@Cristi(98 comentarii)•19 martie 2020,22:33< Nu putem sta toți în spatele frontului. Fără cei din linia-ntâi, războiul e pierdut. Ce-ar fi dacă și medicii s-ar autoizola la domiciliu? Cât despre țuică, "Asta devine după facultăți" cum zicea feciorul lui Bălosu... Mesajul lui Chivu ar trebui poate să vizeze găștile de pițipoance și cocalari care sfidează regulile de criză în văzul lumii. Numai că această specie soarbe băuturi mai fine și navighează pe alte site-uri. Și da, să stăm în casă dacă n-avem treabă. Petrecerile pot să mai aștepte.

Tyn (3 comentarii)  •  20 martie 2020, 18:56

Felicitari pentru articol. Dar....cine sa inteleaga...? Mai e mult pana departe. Mai e mult pana om apuca o pe drumul al bun !

cristian (7 comentarii)  •  22 martie 2020, 9:34

No,chivule,cum e acum cu statul in casa? De ce ai stat 5 ore sa intri la supermarket?Nu mai aveai pita,este?

Octavian (1 comentarii)  •  22 martie 2020, 17:54

Mie declarația lui Chivu mi se pare cea mai nesimțita dintre toate declarațiile aparute pe media. Sa stea" dracului el in casa "...

cormoranu’ (1 comentarii)  •  23 martie 2020, 11:04

din pacate multi citesc putin pricep dar isi dau cu parerea. desi mesajul a fost simplu se pare ca trebuie totusi tradus: chivu n-a zis sa nu mai muncim. s-a referit la iesitul aiurea din casa (gen gratar la padurea baneasa, table in parc etc). referirile la averile unora sau altora sunt complet deplasate. nu ne opreste nimeni sa facem bani, doar propriile limitari. e fotbalul plin de dorei, dodei si banei esuati in anonim. poate ca unii respecta reguli si muncesc mai mult. nu poti sa ai mici si bere cand vrei tu si sa faci performanta/bani.

Comentează