De la Pera la Per

Poate că Johansson are motive să fie supărat. Dar atunci când nu îți mai convine, nu arunci cu noroi în stânga și în dreapta în țara care te-a plătit mai bine decât Suedia

Per Johansson a reacționat dur în presa suedeză în urma scandalului de săptămâna trecută de la derbyul handbalului feminin, CSM București-SCM Râmnicu Vâlcea 23-22. Într-un interviu acordat cotidianului „Aftonbladet”, Johansson spune următoarele despre conflictul pe care l-a avut cu antrenorul rivalei, Florentin Pera:

„Mi-a spus ceva foarte urât, nu vreau să spun ce, dar a întrecut orice limită, după care am fost înjurat și agresat verbal. (…) Trebuie să luăm atitudine pentru fete și pentru antrenorul nostru principal. El, Pera, este un porc nenorocit și se comportă ca un porc. Eu mi-am asumat rolul de a arăta că acest lucru nu este în regulă”.

Scurtă prezentare

Să facem cunoștință cu Per Johansson, căci, îmi închipui, nu toată lumea știe cine este. Și dacă știm, e bine să ne (re)familiarizăm cu personajul. Suedezul în vârstă de 50 de ani (totuși de unde 30 de ani de experiență în antrenorat pe care îi invocă Per?) are un trecut solid în profesie. A fost selecționerul echipei naționale a propriei țări între anii 2009 și 2012, formație pe care a și reușit să o ducă până în finala Campionatului European din 2010. Acolo unde Suedia pierdea în fața Norvegiei. Pentru perioade scurte, între aprilie-iunie 2017 și martie-mai 2018, Johansson a fost și antrenorul lui CSM București.

Rocada rocambolescă

Acum, Per Johansson este antrenorul naționalei feminine a Muntenegrului și secundul lui Adrian Vasile la CSM București. Situație cumva în rocadă, dacă nu cumva și rocambolescă, la naționala muntenegreană Adrian Vasile îi este secund lui Johansson. Să mai spunem că ultimele performanțe decente ale „tigroaicelor”, bronzul în Liga Campioanelor în 2017 și 2018, au fost cu Johansson pe banca tehnică, după demiterea lui Aurelian Roșca și a Hellei Thomsen. Desfășurată fără public, partida dintre CSM București și Vâlcea s-a încheiat, cam ca de fiecare dată, cu scandal.

Presa din România și genunchiul unui suedez

Per Johansson identifică în evenimentele de săptămâna trecută un complot al „paranoiei clanului antrenorilor români” și al mass-media române, care, citez, „nu îmi ajung nici la genunchi atunci când vine vorba despre experiență și cunoștințe”. Straniu, rechizitoriul lui Johansson la adresa presei din România continuă cu alte și alte acuzații într-o declarație încredințată ProSport, adică exact o parte a acelei mass-media ostile, neprofesioniste și aservite bădărăniei de care se plângea. Sau, cine știe?, poate vede în colegii noștri excepția de la regulă. Oricum ar sta lucrurile, ciudată ieșirea lui Per Johansson. Care se plânge de limbajul lui Pera, dar pe care nu se sfiește să îl facă „porc nenorocit”.

Viteazul din spatele Draganei

Apoi, printre multe alte declarații care se bat cap în cap, Per se laudă în Aftonbladet că și-ar fi învins adversarul în luptă dreaptă („Am câștigat fiindcă sunt mai rapid decât el!”), dar, involuntar, adaugă un element suplimentar. Acela că Dragana Cvijici, citez din nou, „este destul de mare și a fost scutul meu în fața lui”. De-a dreptul comic, dacă nu ar fi timpul pentru probleme mai grave decât hăhăiala. Ideea este însă alta. Ultima experiență a lui Per Johansson în România nu trebuia să aibă loc. Din bun-simț, era nevoie de un cordon sanitar moral. Este toxic ca antrenorul principal al Muntenegrului să devină secundul antrenorului principal al CSM-ului cu câteva săptămâni înaintea turneului preolimpic. Turneu suspendat acum din cauza coronavirusului. După cum nici poziția de secund a lui Adrian Vasile la naționala muntenegreană nu este deloc firească, în pofida faptului că el ocupa acest post cu mult înainte să știm adversarele din turneul de calificare la JO. Dacă trăiam într-o lume imaculată, poate mai credeam că totul e în regulă.

Decența, floare rară. Peste tot

Per Johansson a spus ce avea de spus și chiar mai mult decât era cazul. E trist că un om care în general a fost înconjurat cu simpatie și care a lucrat bine în România (timp în care a și câștigat la nivel de Suedia, nu de România) și i s-a părut totul în regulă – oamenii prietenoși, mâncarea bună, peisajele și fetele frumoase, mă rog, tot tacâmul – motive pentru care a și tras să vină iarăși, punându-se și punându-ne într-o situație contra naturii, e trist, zic, că a ales să iasă din scenă jignindu-i la pachet pe antrenorii români și țara care ar permite derapajele pe care le invocă. Derapaje de care, prin prea lunga lui scrisoare, se dovedește că nu este deloc străin.

Anticipez că destui vor citi în aceste rânduri încă o dovadă de ranchiună neaoș românească. În limbaj corect politic, o mostră clară de xenofobie, de ură primitivă contra străinilor care vin să ne modernizeze. Personal, mi se pare că mitocănia, bădărănia și neam-prostia nu au granițe. Sunt viruși universali, care călătoresc liber de la București la Stockholm și de la Punta Arenas la Reykjavik.