Șah în loc de Skanderbeg
Simona Halep a reușit nu doar să treacă de americanca Brady cu 7-6, 6-1, ci și să își adapteze jocul la problemele puse de adversară. Acesta este deocamdată marele câștig la Melbourne

Dacă ai nervii tari, mintea pregătită să reziste și corpul gata de luptă, te poți apuca de tenis. De tenisul de performanță. Dacă nu, te dedici altor activități mai cuminți. Simt asta la fiecare meci al Simonei. Primul set al întâlnirii ei cu americanca Jennifer Brady este o colecție despre cam toate încercările la care te supune sportul denumit odinioară alb. Deși el conține toate culorile sufletului omenesc. Inclusiv negru.
Clasa cum o măsurăm?
Simona a câștigat partida cu 7-6, 6-1, iar la capătul acesteia adversara arăta descompusă. Metamorfoza de la jucătoarea sigură, puternică și stăpână pe mijloacele ei la aceea care își pierduse toate reperele fusese posibilă datorită rezistenței Simonei din setul întâi. De obicei, în acest punct se invocă experiența superioară a favoritului, a campionului. Lucru perfect adevărat și la îndemână, în condițiile în care clasa nu poate fi cuantificată.
Cu cine a avut de a face
Ofensivă, cu un serviciu curat, puternic și variat, cu o lovitură de dreapta rivalizând cu forța băieților, trăsături generale ale jucătorilor americani, Jennifer Brady a condus trei sferturi din primul set și a fost nevoie de un efort mental, nu doar fizic, din partea Simonei pentru a răsturna epica meciului. Schimbare fundamentală față de Adelaide, în special față de întâlnirea cu Sabalenka, campioana de la Wimbledon a replicat cu un repertoriu variat de lovituri. A știut să taie elanul lui Brady și să extragă forță din forța ei.
Alt sport al minții
Simona a reușit cu Brady exact ce nu reușise cu Sabalenka. A înțeles că americanca este mai bună la Skanderbeg și i-a propus o partidă de șah. Tenisul este și el un sport al minții. Simona a spart raliurile prelungite cu lovituri liftate, cu mingi care nu îi ofereau aer adversarei. Motiv de sărbătoare, în jocul Simonei au apărut și scurtele. Ca ghioceii primăvara. Trei la număr dacă nu greșesc în prima manșă a meciului, toate reușite și executate cu o grație care trebuie să o îndemne să continue.
Asaltul outsiderilor
La 5-6, după ce condusese cu 5-4, Simona a rămas lucidă și a supraviețuit celor 3 mingi de set ale lui Brady. Tiebreak-ul a parafat pe tabelă evidența din teren. Meciul intrase lin în stăpânirea româncei, lucru confirmat cu vârf și îndesat de setul al doilea când Simona și-a ajustat tenisul cât să o oblige pe Brady să revină la stadiul de jucătoare medie, care spera să dea lovitura în primul tur al unui Grand Slam. Fiindcă și despre asta a fost vorba în acest meci. Rezumând, am urmărit încă un episod din serialul „Asaltul outsiderilor asupra campionilor”, film de succes în special în tururile inaugurale ale turneelor de Grand Slam. Nu puține au fost victimele de-a lungul timpului, inclusiv Simona.
Avem treabă!
Simona Halep își confirmă statutul de favorită și continuă la Melbourne. Sună neutru, dar asta este tot ce contează acum. Să nu supralicităm o victorie din primul tur, dându-i conotații eroice! Brady a fost o necesară încercare de traseu și meciul care îi poate da ritmul de concurs, lucru pe care Halep nu îl reușise la Adelaide. Sunt destule ajustări de făcut, dar asta este treaba lui Darren Cahill și a ei. Important este că joi avem și noi treabă din nou!