Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Minciuni cu fundă tricoloră

Emoție pură! Florinel Coman a fost propus pentru un transfer celor de la AS Roma de agenți care au mai intermediat și alte plecări din Liga 1

Permalink to Minciuni cu fundă tricoloră
joi, 16 ianuarie 2020, 9:34

Aflăm că acțiunea a fost intermediată de persoane care au influențat decisiv trecerea lui Hervin Ongenda de la Botoșani la Chievo Verona. Aceasta este știrea de bază și ea poate fi îmbrăcată și coafată după gustul fiecăruia. De preferință, cu mult sclipici, să ia fața mușteriilor. Doar că mușteriii sunt unși cu toate alifiile și cu toate muștarurile.

A intrat în baza de date, victorie!

Perioada non-competițională îmbie la fantezii. Ce trebuie totuși să reținem din această poveste țesută cu fir gros, ca să se vadă făcătura de la un kilometru distanță, este că Mbappe-ul lui Gigi Becali a intrat în baza de date a fostului club al lui Francesco Totti. Asta da performanță pentru fotbalul românesc. Înțelegeți? Golgeterul primei noastre ligi, cu 10 reușite, omul pentru care patronul FCSB-ului visează să ia între 10 și 100 de milioane de euro, jucătorul în care ne punem speranțe și pentru barajul cu Islanda, ei bine, Florinel a reușit să intre în baza de date a lui AS Roma. Sigur, laolaltă cu alte câteva sute de fotbaliști din toată lumea, din Brazilia până în Burkina Fasso, dar ce mai contează?

Miza lui Popescu

Aparent fără legătură cu subiectul. Gică Popescu mărturisea zilele trecute că speră să nu fi ajuns atât de jos încât să ne fie teamă de meciul cu Islanda. Pune presiune și crește cu interes ascuns orizontul de așteptare al suporterilor, strâmbă din nas cei din anturajul naționalei. Îmi place să cred însă că Popescu era sincer și miza nu neapărat pe cota jucătorilor noștri, ci pe orgoliul lor. Parte a unei moșteniri. Se mai baza Gică și pe o calitate tehnică superioară, dublată de ambiția de a demonstra că meciurile cu Suedia și cu Spania au fost doar accidente.

Surogate de orgoliu

Aici greșește Gică, nu au fost accidente, ci confirmări. Mai tânărului și mai puțin tânărului fotbalist român le lipsește mândria autentică de a fi parte a unui proiect care nu este doar despre bani ori vehicul către un transfer mai bun. N-aș generaliza, dar fenomenul există. Locul orgoliului drapat în tricolor a fost luat de surogate precum discursurile motivaționale. Ați văzut ce departe l-au dus discursurile astea pe Ionuț Radu, portarul Genovei. Pe banca de rezerve. Apropo, apropiați ai naționalei susțin că parada de autoritate a lui Radu și autoproclamarea lui ca lider al vestiarului sunt suportate tot mai greu de colegi și de staff-ul tehnic.

Cazul Haaland

Să nu uităm însă de unde am plecat. De la falsa pistă a falsului transfer al lui Florinel la Roma. Și să ne ajutăm de două situații concrete în încercarea de a demonstra că totul nu este decât o mare minciună. Așadar. Erling Haaland, 19 ani, marea speranță a fotbalului norvegian și unul dintre cei mai promițători atacanți europeni ai momentului, a fost transferat de la Red Bull Salzburg la Borussia Dortmund contra sumei de 20 de milioane de euro. După cum probabil știți, Haaland a făcut spectacol prin Champions League. Este util să precizăm că în prezent, grație performanțelor, Salzburg are o cotă considerabil mai mare pe piața europeană decât FCSB sau orice altă echipă românească. Despre ce înseamnă Borussia Dortmund nu are rost să mai divagăm. Deci, 20 de milioane. „Decât” 20!

Cazul Marin

Al doilea exemplu este și mai aproape de noi și vizează cel mai spectaculos transfer al unui jucător român din ultimii ani. Răzvan Marin a trecut în vara lui 2019 de la Standard Liege la Ajax pentru 12,5 milioane de euro. O sumă importantă și pentru cumpărător și pentru vânzător. Din păcate pentru toată lumea, Marin nu a dat satisfacție deocamdată la Amsterdam și se pune tot mai insistent problema unui împrumut. În Belgia, dar nu înapoi la Standard, ci la FC Bruges, unde ar putea fi transferat definitiv dacă va corespunde. O posibilă întoarcere într-un campionat în care s-a integrat și unde a beneficiat de alt credit. Nu puțini susțin că mai potrivit profilului de jucător pe care îl are Răzvan.

De aceea au căscat ochii italienii atunci când au aflat cât ar costa Florinel Coman. În loc de concluzie, un citat elocvent din presa belgiană referitor la situția lui Ianis Hagi. „Totuși, când debarci din România, adaptarea la rigorile campionatului belgian poate fi delicată. Întrebați-l pe Nicolae Stanciu sau chiar pe Denis Drăguș.” Delicat citatul!

Comentarii (16)Adaugă comentariu

Cristi (1 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 10:18

Corect! O parere justa si corecta. Din pacate aceasta "umflare"tot voi presa o faceti. Voi l-ati facut mare si pe Gigi. Valoarea sportiva a jucatorilor nostri e mica. Saraci joaca intr-un campionat foarte slab.

Costinel (51 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 10:20

Probabil jurnalist box-to-boxa de la subsol a blocului , dupa cata '' meserie '' ai aratat in articolul asta !! Campionatul belgian , este vorba lui Mitica un camponat de desculti , putin mai rasarit din punct de vedere fizic fata de Liga1 din Romania. DE aia nu a reusit Stanciu si nici Ianis , pentru ca la astia nu le trebuie jucatori care sa creeze . Lor le trebuie jucatori cuminti si muncitori ca Razvan!! Iar cand citezi din presa belgiana , citeaza mai bine ''marile talente'' , jucatorii extraordinari care au plecat din Belgia la marile echipe ale lumii , sau macar ''marile'' performante reusite in cupele europene de echipele belgiene ... daca tot vrei sa citezi , altfel ... tot un dinamovist posac ramai.

stormseeker (12 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 11:39

@Costinel. Vai de capul tau de fraier. "Descultii" aia din campionatul belgian au jucat semifinala cu Franta (viitoarea campioana mondiala) si au pierdut greu. Descultii nostri s-au uitat la televizor. Halal paralela a la Mitica puscarie. Cit despre Hagi Jr..... probabil ca si italienii sint "desculti", ca nici acolo n-a facut mare brinza. Cred ca e vorba de o conspiratie mondiala impotriva jucatorilor romani si esti printre primii care a descoperit-o. Felicitari.

clujcampion (5 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 13:11

Domnule Geambasu… marea stire a aparut exclusiv in gazeta in care scrieti si dumneavoastra, sub penita a 2 din cei 3 adoratori cunoscuti ai ciobanului. Adoratori din motive subiective sau pecuniare, nu vreau sa comentez. Era oarecum normal un pansament din partea lor, tinand cont de atatea vesti pozitive la adresa cfr si negative, printre care insolventa mascata, la fece fecesebe. Oricum, respect pentru acest articol, poate impotriva simpatiilor pe care le aveti in fotbal.

Andrei F (698 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 13:20

Asta da revărsare de năduf din partea unui jurnalist a cărei echipa nu-și găsește cumpărător deși cert prețul este mai mic decât face Coman și care și-a a vândut vedeta Nistor aproape moca...Vad că gesepistii nu au altceva de făcut decât să se ia de sumele cerute pe bune sau nu de Becali!!! Ce te faci că GSP ne scria zeci de articole despre ofertele și banii ceruți pe Ianis!!! Nu se vorbea de Barcelona,Bayern și alte echipe sigur peste Roma!!! Ba mai mult,GSP vorbea și de interesul pentru Coman când era la Viitorul al unor echipe mari că Porto,Fenerbachce!!!Atunci ce sa vezi nu se mai strepezea dinții jurnaliștilor GSP!!! Și să faci comparație între Stanciu și Drăguș arată și asta știință fotbalistică...Stanciu a fost lăudat de presă franceza,italiana sau spaniola cum sa fie și pe placul așilor de la GSP???

Carol_K (146 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 13:54

Cluburile cu bani mai baga un ochi prin Europa de Est poate le iese un chilipir, oricat de multi bani ai avea un chilipir iti da o stare de bine pe moment. Si isi trimit scouterii pe teren. Cu atat mai mult cu cat acolo e un Giovani Becali care stie sa-i primeasca, sa se simta bine. Ei vin ca intr-un fel de delegatie, doar ca la mare, la Mamaia, un pic de treaba dar fara mari batai de cap si multa distractie. Gigi al nostru o interpreteaza ca ei vin special pentru bijuteriile lui, ca sunt constienti de valoarea lor inestimabila dar banuieste ca vor "sa-l faca la bani". Doar la gandul ca aia vin sa-i vada jucand cu Sepsi ori Voluntari pretul deja a mai crescut cu 5-10 milioane. In acele partide, ca un facut, nimeni nu-i ataca bijuteriile, raman singurei cu portarul advers pe care-l executa fara mila, faze trase la indigo. Dupa care scouterul intreaba pretul, daca a mai lasat, Gigi le zice ca a mai plusat si aia pleaca acasa, linistiti ca au petrecut cateva zile si nopti frumoase in Bucuresti, fara sa mai ia in considerare sumele lui Gigione, niste glume proaste.... Bai nene, noi am venit dupa un chilipir, jucatori de 30-50 milioane gasim in campionatul Angliei, Frantei, Germaniei samd Eventual dam 15-25 unor croati ori sarbi, acolo nu ne-am tepuit niciodata. O fi bunicel al tau dar pana in 7-8 milioane, hai 10 daca oferta vine de la insulari. Dar nu i-o spun textual, il mai lasa, il saluta prieteneste si-l anunta ca se vor mai gandi, "negocierile continua, mai au un pic si vin cu banii" ne anunta Prodanca in presa. In realitate impresarii si scouterii nu dau un raspuns transant pentru ca nu vor sa dea cu piciorul unei alte escale spectaculoase in Bucurestri, vor veni sa-l mai vada o data, "e in baza noastra de date", stai pe-aproape mister Gigi.

der_grosse (50 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 17:22

eu zic sa nu ne panicam. toti cei mentinati prin articol stau cu fundul pe cateva milioane de neuro. de ei ne ingrijoram noi?? daca mai adauga la ele inca vreo cateva. absurd...

Doru (7 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 17:31

Superb articolul! Bravo!

ana (6 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 17:49

D-le Geambasu toate aceste "transferuri traznet" de la fcsb, mai ales nu sau realizat niciodata si nici nu se vor realiza.Sunt numai speculatii ca poate, poate cine va cadea din nou in plasa cu niste jucatori supra evaluati.Nimeni nu mai poate fi prostit. Deja se stie ca de la noi majoritatea sunt tepe (din pacate).

dodo (93 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 18:17

Domnu inginer box to boxă, de ce nu porti tricoul lui Dinamo ca oricum te stie toata lumea...Nu ar fi rau sa te inscrii la facultatea de jurnalism ca vin vremuri grele pentru ingineri...

vasco (267 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 18:30

In orice domeniu,la concurenta de pe piata muncii din ziua de azi,ti se cere competenta,seriozitate,caracter si multa munca,eficienta in ceeace ce ti se cere sa faci,sa castige si cei care te-au angajat,pe langa banii pe care ti-i dau si ceva profit,nu?Nu pot fi evazionisti ca jiji becali,smecheri.Au institutii care,dupa ce ai declarat pe un post TV ca una scrii in cartea de munca,alta platesti in realitate,te cauta imediat acasa,daca nu cumva te iau de la usa studioului TV...Valoarea jucatorului e calculata real,dupa criterii si parametri clari,e supravegheat o vreme,ca sa i se analizeze comportamentul in viata obisnuita,caracteru,apoi se INVESTESTE in el.Investitie care trebuie sa aduca PROFIT,i se creste cota printr-o pregatire profesionista,nu ca la becali,azi il iei cu o suta de mii de euro(sau gratis,(are meme grija),maine zici ca valoreaza zece milioane,apoi il dai gratis si-l faci albie de porci in presa...*** d-aia n-are ursul coada,d-aia nici nu are rost sa ne facem iluzii de performante,calificari.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Clujcampion (5 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 19:19

@Andrei F „este mai mic decât face Coman”. Prietene, tu daca ai un logan si ceri pe el 100000 de euro, nu inseamna ca atata face ci ca atata te duce mintea. Asa si cu coman al vostru. Face cat se da pe el, nu cat se cere. Si cun deocamdata nu-l vrea nimeni nici propus cu forta, valoarea lui e 0 barat.

Nica fără frica (138 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 19:57

Geambasule toți jucătorii enumerați de tine în articol își fac meseria mult mai bine decât tine care spui că Ongenda s-a transferat la Chievo Roma, echipă care de fapt nu există!!! Și un copil știe că echipa Chievo e din....Verona numai Geambasu nu știe!!!

di livio (158 comentarii)  •  16 ianuarie 2020, 21:59

apropo, apropiați ai naționalei susțin că așa și pe dincolo, șopîrlitze geambașiste...oare care-or fi apropiații ăia?...nu vom ști never...numa Geambașu-Somnorilă știe, noi depărtații naționalei nu...și corect îi dăcît, nu decît...să cenzurați bine domnu Somnorilă

motanul incaltat (455 comentarii)  •  17 ianuarie 2020, 0:43

In primul rind cind vii din Romania nu rigorile campionatului belgian ar fi problema ci rigorile tuturor campionatelor din toate continentele....Apoi faza asta cum ca Florinel Coman a fost propus la AS Roma e doar un pretext sa se mai vinda fituicile din Romania care se considera inca ziare de sport. Inclusiv GsP....Care-si considera cititorii niste idioti carora le poti baga pe nas orice....Incercati sa nu faceti din GsP un fel de can-can ca oricum nu veti reusi....

Claudiu (56 comentarii)  •  17 ianuarie 2020, 8:52

O parte dintre noi vom considera articolul o revanșa a autorului împotriva atitudinii lui Gigi. Cine are ochi trebuie sa remarce ca Mister Geambașu are experienta anilor în fotbal iar în cazul Fcsb-ului e greu sa te înșeli. Gigi a vândut jucători nesperat la bani destui de buni pana aproape de 10 milioane dar cu acei jucători a atins optimile Europa League, au demonstrat ceva. Au fost chiar goluri spectaculoase. Chiriches, Gardos, Chipciu sau Stanciu chiar au fost revelații. Puteai sa ai pretenții. Acum, chiar dacă un Coman sau Tănase l-au costat 1,5 milioane, acești jucători nu au demonstrat nimic în Europa ori la Națională, sa ajungă la o cota mai mare decât prețul achiziției. Cota ca jucător nu îți creste ca ii dai doua goluri lui Voluntari. Opinia mea e ca față de ce a jucat la Viitorul, Coman a regresat. Sa fie antrenorul de vina sau mediul din București care schimba jucătorii? Sau faptul ca se cred mari vedete?

Comentează