Iar ne fură arbitrii!? Și tu, dragă Tomas?
Am găsit motivul prăbușirii din meciul cu Rusia, două argentinience care ne-au fost dușmance. Ce comod!

Nu este nicio bucurie să observi că ai avut dreptate atunci când echipa ta națională eșuează. Mai bine să pici de fraier, cârcotaș sau habarnist și să câștige ai tăi! Meciul cu Rusia pierdut de tricolore la 9 goluri diferență, 18-27, nu trebuie totuși să mute în depresie entuziasmul care a urmat victoriei cu Ungaria. A curs atunci în valuri bucuria și ne-am îmbăiat în fluvii de epitete. Și a fost foarte bine că s-a întâmplat așa. Ne bucurăm atât de rar.
Știam că Rusia este de alt calibru. Rusia este pur și simplu o echipă mai bună, antrenată de un antrenor mai bun. Martin Ambros, care a fost navetist și pe la noi, nu își permite să dea rateuri sub privirile generalului Trefilov. În schimb, pe Tomas Ryde, în afară de câțiva ziariști antipatici și nepricepuți, nu îl evaluează nimeni. Dimpotrivă, este mângâiat pe creștet. Zice domnul Ryde că rusoaicele ne-au făcut cu arbitrele, teorie dragă nouă din moși strămoși.
Două greșeli evidente ale argentiniencelor, mai ales la faza în care golul Crinei Pintea era anulat pe motiv de presupus fault, nu ar fi trebuit să prăbușească echipa și să o ducă în situația jenantă de a încasa 8 goluri fără a înscrie niciunul. Peste contraperformanța din întâlnirea cu Muntenegru! O echipă bine strunită, îndrumată și calmată de antrenorul ei nu cade la prima greșeală de arbitraj. Nu intră în retorica defetistă a Baladei Miorița. Apropo, uităm cam repede arbitrajul „excelent” de la meciul cu Ungaria și mai ales acea lovitură de la 7 metri dictată în ultimele secunde după un fault inexistent la Pristaviță.
După perdaful adresat arbitrelor, Tomas Ryde recunoaște cu jumătate de gură că a făcut și el unele greșeli. Pudic, nu le numește. Poate îl ajutăm noi. Pe la jumătatea primei reprize, Sedoikina, portarul, era golgeterul echipei Rusiei. Nu faimoasa Viahireva, care a sfârșit totuși meciul en fanfare. Și știți de ce Sedoikina marca mai mult decât Sen sau Viahireva? Pentru că România a continuat experimentul sinucigaș cu 7 contra 6. Adică fără portar, dar cu 7 jucătoare de câmp, contra unui adversar masiv, foarte bun pe recuperare. Poarta noastră goală a fost o invitație, iar rușii nu se lasă invitați de felul lor, te calcă și nechemați.
Hai să vedem ce a mai greșit Tomas al nostru. Păi, de exemplu, ați înțeles de ce a uitat-o pe banca de reserve pe Ana Maria Iuganu, una dintre extremele care stăluciseră cu unguroaicele? Iuganu a intrat în joc prin minutul 50. De ce? De ce Seraficeanu, cealaltă extremă, care mai mult chiar decât Iuganu ne salvase în meciul cu Ungaria nu a fost pasată și plusată cum ar fi trebuit? De ce am aglomerat jocul pe centru, cu aceeași circulație pâcloasă asigurată de greșelile lui Perianu, în loc să îl aerisim pe extreme? De ce, nu chiar asta este treaba unui antrenor, să asigure un joc fluent în atac și ermetic în apărare? Să simtă ce merge și ce nu? Să mute, să gândească, să transmită când energie, când calm.
În mod nemijlocit, greșelile antrenorului sabotează propria echipă. În toate sporturile. Dar Tomas Ryde nu este un sabotor, ci doar un antrenor incapabil să exploateze calitatea materialului uman pe care îl are la dispoziție. Și are parte de critici nu pentru că este străin, cum tot țipă unii. Putea să fi venit și din Alfa Centauri dacă jocul României arăta ca al Norvegiei sau al Olandei. Dar așa ne mai place să devenim avocații cauzelor pierdute! Și ai loserilor care ni se înfățișează ca niște genii neînțelese.