Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

1,8 driblinguri

Toja, Dubarbier sau Culio sînt produşii comodităţii noastre. Ai şopingărelii fotbalistice

Poate că nu v-aţi dat seama, dar pentru un zimbabwaian sau un ruandez România este ce este pentru români Franţa sau Germania. Nu-mi dau seama foarte clar ce reprezintă […]

joi, 25 martie 2010, 8:12

Toja, Dubarbier sau Culio sînt produşii comodităţii noastre. Ai şopingărelii fotbalistice

Poate că nu v-aţi dat seama, dar pentru un zimbabwaian sau un ruandez România este ce este pentru români Franţa sau Germania. Nu-mi dau seama foarte clar ce reprezintă în cazul acesta Franţa sau Germania pentru un ruandez sau un zimbabwaian. Bănuiesc că Raiul străjuit de Sfîntul Petru. Dar discuţia rămîne. Şi se accentuează cu fiecare an care ne îndepărtează de lumea de dinainte de Decembrie ’89. De ce atît de mulţi străini în fotbalul nostru? Unii duc ideea mai departe. De ce străini în fotbalul românesc?

Oengeurile care se ocupă de drepturile omului, altul decît individul banal provenit din majoritate, au o detentă impresionantă în astfel de cazuri. Dar noi nu scriem nici pentru, nici împotriva acestor organizaţii, noi tratăm subiectul şi vrem să ne tratăm pe noi înşine doar din punct de vedere fotbalistic. România nu a fost niciodată o mare putere pe harta celui mai popular sport. Noi am făcut întotdeauna parte dintre ţările cu o economie fotbalistică mediu dezvoltată, cu o anumită tradiţie, susţinută de cîteva perfomanţe demne de statistici la nivel de echipă naţională şi al echipelor de club. Punct.

Punct şi virgulă în situaţia în care cei care ţipă acum împotriva invaziei străinilor nu vor fi priviţi doar ca nostalgici sau continuatori ai filonului peremisto-funariot. Ianis Guda, unul dintre oamenii care promovează fotbalişti tineri, spune ceva care nu face rating. Noi, românii, nu punem preţ pe creşterea juniorilor. Mă rog, nu punem noi preţ pe multe altele, dar chestia asta cu juniorii explică în viziunea celui care l-a descoperit pe Marius Alexe cum e posibil ca un jucător de „calibrul” columbianului Toja să ajungă cel mai bun dribleur al Stelei. Juan Carlos Toja, fotbalist pe care în mod evident îl încurcă mingea atunci cînd îi vine pe piciorul drept, este primul dintre aşa-zişii mingicari din Ghencea, cu o medie de 1,8 driblinguri pe meci! Vă daţi seama că sînt coechiperi care execută 0,4 driblinguri pe meci?

E voie la zîmbete, chiar şi la hohote de rîs, mai ales că în urma lui Toja se află Andrei Ionescu, 1,6 driblinguri pe meci, urmat, cruciţi-vă!, de Eric Bicfalvi, 1,5. Ca să vă formaţi o părere de ansamblu, e bine de precizat că Adrian Cristea Prinţul este cel mai tare din parcarea neaglomerată a driblingiştilor campionatului, cu o medie de 2,8 reuşite. Acum veţi înţelege printre altele de ce atît de puţin spectacol în puzderia de partide televizate. Tot acum pricepem de ce ţipă alde Dinu sau Guda cînd atrag atenţia că tinerii noştri nu mai au loc de foşti zidari sau atleţi. Cu observaţia necesară că nu e vina celor care au venit aici pentru o pîine fără aditivi, ci a domnilor plătiţi să elaboreze strategiile de dezvoltare ale cluburilor, dar care se limitează la activitatea de shopping în sezonul de solduri.

Altfel, ne uităm prostiţi la Iniesta, Xavi Hernandez ori Bojan Krkici, chiar Messi, şi ne întrebăm cum s-au nimerit ei toţi la Barcelona. Simplu, au crescut acolo sau au fost luaţi la oaste din adolescenţă.

Comentarii (54)Adaugă comentariu

ciupi (376 comentarii)  •  28 martie 2010, 10:56

si la noi sunt crescuti juniori care tzasnesc apoi mai departe. hat departe, se stie… unu-aici, unu-n focsani, jumatate pe la nasaud, un dribling – ca sa fiu in tema – prin gura ocnitei si-o fenta – care este altceva decat un dribling – pe la calafat. problema este ca in loc sa-i adune cineva, o fi existand si alti oameni de fotbal in tara asta si alti elefanti, ooijeri, gazari, cofetari samd, in afara celor deveniti clasici in ale pro.stiei. degeaba o fi vreunul asa cum am zis, daca nema puterinta financiara. ceva a-ncercat giga popescu, o alta uropie incearca si gica hagi, dar n-au nimerit tzara pentru asa ceva.

basty (1 comentarii)  •  28 martie 2010, 12:16

Nu sunt de acord cu un aspect al acestui articol. Cum adica nu se pune pret pe juniori? La noi pretul e cel mai mare din lume!! Easa de putin 7000 de euro pe selectie?? Si mai mult ca sigur nu este singurul caz.

Tiffi (13 comentarii)  •  28 martie 2010, 13:18

Alo! România! Priviţi măcar partea bună! Acu’ nu mai avem jucători de valoare, dar avem antrenori de valoare, căci foştii membri ai „generaţiei super” au ajuns acum la vîrsta antrenoratului. Dacă măcar un sfert din ei ajung la cluburi cu ceva fonduri, ar fi şanse să se implice şi la nivelul copiilor.
Ia hai să socotim: D. Petrescu (buuun), Ghe. Hagi (bun antrenor, prea pretenţios cu el însuşi, super în ceea ce priveşte şcoala de fotbal pt copii), I. O. Sabău (buun şi ar găsi înţelegere şi fonduri de la M. Iancu dacă ar încerca ceva şi la copii), M. Lăcătuş (buun antrenor, nu prea s-a implicat pînă acum la copii pe nicăieri), V. Moldovan (mai are de demonstrat, dar e un plus, zic eu), R. Lucescu (bun antrenor, are însă destui duşmani, deja; cred că după Naţională va face treabă super la orice club, şi se pare că se interesează şi de grupele de juniori şi copii), D. Munteanu (buun, ambiţios şi foarte potrivit pentru şcolirea tinerilor), P. Grigoraş (bun antrenor, nu i s-au dat şanse la performanţă pînă acum, dar a arătat că se pricepe la tineri)…ş.a.
Poate dacă ar fi susţinuţi toţi aceştia, ar apărea în 4-5 ani şi valori la nivel de seniori. Problema e că orice copil costă clubul 6-7 ani de investiţie continuă, iar pe un…Traore dai 50.000 EUR şi are deja 19 ani! Dacă strategia asta ar funcţiona în tandem, adică să cumperi jucători bunicei din ţări ieftine, PÎNĂ CRESC AI TĂI, ar fi super. Dar nu-i aşa…

alex (6 comentarii)  •  29 martie 2010, 11:24

TIFFI DEGEABA AVEM ANTRENORI DC NU AU CE SA ANTRENEZE!

Comentează