Tricoul ud

Petre Marin şi-a înfruntat. Ce? Duşmanul? Contestatarul? Suporterul? Destinul?

Tricoul. Nu tricoul ca marfă. Nu tricoul ca obiect din bumbac tratat cu tot felul de substanţe care să crească aerodinamica şi confortul, plus aspectul estetic. Nu. Tricoul cu valoare de […]

Petre Marin şi-a înfruntat. Ce? Duşmanul? Contestatarul? Suporterul? Destinul?

Tricoul. Nu tricoul ca marfă. Nu tricoul ca obiect din bumbac tratat cu tot felul de substanţe care să crească aerodinamica şi confortul, plus aspectul estetic. Nu. Tricoul cu valoare de simbol. Bucata aceea de material textil colorat pentru care unii pretind că şi-ar da viaţa. Obiectul acela transpirat care face din om fotbalist şi din fotbalist om. Cîteodată, nu prea des. Tricouri care spun poveşti invizibile din tribună, de la televizor. Tricouri vîndute la licitaţii în scopuri caritabile, tricouri celebre, anonime.

Tricoul lui Petre Marin era ud după meciul cu Mediaşul. O partidă plicticoasă, nu trebuie să fii preşedintele Ligii să îţi dai seama. O întîlnire indigestă, disputată în atmosfera aceea încărcată din Ghencea, unde toată lumea urăşte pe toată lumea, asta bineînţeles cînd nu se detestă. La sfîrşitul acelui meci de nereţinut, Petre Marin s-a îndreptat spre unul din gardurile care dau materialitate stelisteriei şi i-a înmînat tricoul unui suporter care îl înjurase 90 de minute. Un gest prin care un fotbalist veteran şi-a înfruntat adversarul de dincolo de plasa de sîrmă. Fiindcă el are un adversar şi în patron. Şi în prietenii patronului, şi în prietenii prietenilor patronului. Fiindcă adversarii la Steaua apar de unde nu te aştepţi, nu doar din cealaltă jumătate de teren. Zăpada s-a dus, nu mai e muniţie pentru bulgări, iar zăpezile de altădată sînt departe, foarte departe.

Iniţiativa lui Petre Marin vorbeşte despre curaj. Un om care nu trişează fotbalul se duce la judecătorul lui de dincolo de teren şi îi oferă haina în care a muncit. Dacă era mecanic auto, ar fi fost murdară de vaselină, dacă ar fi fost chirurg ar fi avut urme de sînge. Haina lui Petrică era grea de transpiraţie. Ia-l tu, dacă ai impresia că nu-l merit, ia-l, dar uită-te, e ud, nu am sărit coarda, nu te-am păcălit, nu v-am păcălit! Ia-l, arată-l prietenilor, familiei, să vadă şi ei! Ne înjuraţi, asta e, noi alergăm, ne facem treaba, poate că sînteţi prea pretenţioşi, poate nu mai ştiţi ce vreţi, dar nu trişăm! Ce vreţi, mă, de la noi, ce vreţi?

Cu puţină dexteritate literară, e posibil ca aşa să fi sunat dialogul (sau monologul?) lui Petre Marin cu suporterul-procuror-judecător-inchizitor. Nu ştim cum au sunat apostrofările ultraşilor, care l-au acuzat pe Toja pentru schimbul de tricouri cu Marius Alexe, dar am înţeles că a fost deranj mare! Nici nu e prea complicat. Columbianul a pactizat cu duşmanul! Apoi ştirea, falsă, cum că dinamovistul a ars piesa de colecţie stelistă cu băieţii de la peluza din Ştefan cel Mare. De fapt, Alexe luase tricoul ca să i-l ofere unui amic stelist. Îngrozitor! Totul e îngrozitor! Să ai amici stelişti, şi tu să fii dinamovist, să ai prieteni din copilărie care ţin cu Dinamo, iar tu să fii membru activ al Peluzei Sud din Ghencea. Numai orori pe care fătălăii nu le sesizează.