Candidatul perfect

Puţini îşi amintesc că înaintea meciului de la Cardiff, de care depindea calificarea la World Cup ’94, în Bucureşti se constituise guvernul alternativ al fotbalului românesc. Opozanţii fostei şi, în linii mari, actualei conduceri a FRF aveau toate calităţile unor […]

Puţini îşi amintesc că înaintea meciului de la Cardiff, de care depindea calificarea la World Cup ’94, în Bucureşti se constituise guvernul alternativ al fotbalului românesc. Opozanţii fostei şi, în linii mari, actualei conduceri a FRF aveau toate calităţile unor pucişti de ocazie, iar în sediul tainicelor întruniri mirosea a complot cu ceafă de porc la grătar. Dacă Bodin nu trimitea mingea în transversală, era posibil ca locul lui Mircea Sandu să fi fost luat printr-o lovitură de restaurant de Mircea Pascu şi camarila. Pentru mai tinerii noştri cititori, Mircea Pascu a fost unul dintre şefii fotbalului românesc înainte de decembrie 1989.

Acelaşi Mircea Pascu contestă acum candidatura lui Mircea Sandu pentru un loc în Comitetul Executiv al UEFA. Fostul şef din FRF, el însuşi membru cîndva în structurile europene, vorbeşte despre antecedentele preşedintelui FRF, care nu i-ar permite acestuia, vezi Doamne, să ia loc printre corifeii forului continental. El invocă în sprijinul pledoariei trecutul încărcat de compromisuri şi cedări al Naşului.

Fals, domnule Pascu! Vă aflaţi în eroare. Greşiţi grav! Mircea Sandu este candidatul perfect. E omul potrivit la locul potrivit. Mare prostie aţi face dacă v-aţi duce la Congresul de la Dusseldorf şi aţi spune în plen: „Domnilor, uitaţi cu cine aveţi de a face!” Ştiţi de ce? Pentru că ei ştiu cu cine au de a face. Naşu’ e unul de-al lor. Ei se cunosc. Se simt, se adulmecă şi se acceptă. Daţi-ne voie să vă atragem atenţia că Mircea Sandu merită postul în conclavul zeilor de la Nyon, unde ar fi coleg cu ucraineanul Grigori Surkis şi spaniolul Angel Maria Villar. Cu maltezul Joseph Mifsud şi elveţianul Giangiorgio Spiess. Plus greul suedez Lennart Johansson. Toţi, dar absolut toţi, sînt maeştri în arta compromisului. Sînt supravieţuitori de profesie şi păsări de pradă din născare. Membrii viageri în diferite comisii şi societăţi (confrerii) mai mult sau mai puţin secrete.

Domnul Pascu ştie toate astea, fiindcă el însuşi a activat în structurile UEFA. Iar ca să ajungă acolo nu a plantat panseluţe în Cişmigiu, ci s-a remarcat ca un propagandist de nădejde, în fotbal şi în alte sfere de activităţi multilateral dezvoltate. Iată de ce, ne declarăm suporterii lui Mircea Sandu pentru un loc în Executivul european, remunerat de altfel la nivelul unui comisar UE. Pînă la urmă, dacă Leonard Orban urmează să primească 18.000 de euro pe lună pentru coordonarea traducerilor de la Uniunea Europeană, de ce Naşu să nu ia 15.000 pentru ceva mai mult şi mai palpabil, cum ar fi propăşirea fotbalului românesc? Plus că stînd mai mult pe la Nyon, e posibil să-i vedem mai mult la treabă pe Ionuţ Lupescu şi echipa lui. Cînd Naşu’ nu e acasă joacă reformatorii pe masă!