Decarul, pătrarul și cinciarul
Dacă tot nu mai avem mari fotbaliști sau îi avem în devenire, ne alinăm cu discuțiile teoretice. Deocamdată ne arde cămașa după un tandem de fundași centrali

Să mai spună cineva că în fotbalul românesc nu este promovată dezbaterea! Serios. Ați observat cu câtă patimă s-a discutat despre misiunea pe pământ a posesorului tricoului cu numărul 10? Tema decarului echipei naționale a coagulat energii și a diseminat dispute. Realizatorii de emisiuni nu au rămas insensibili la subiect. Microbiștii au reacționat și ei pe rețelele de socializare.
Sfântul Graal
Inițiatorul și conducătorul asumat al cruciadei pentru recuperarea valorii simbolice a tricoului cu numărul 10 a fost Gheorghe Hagi. Lobby-ul purtat de acesta a căpătat când note amenințătoare, când accente mistice, de ziceai că vorbim despre Sfântul Graal care trebuie scos din mâinile păgânilor.
Rezultatul nu s-a lăsat așteptat, iar metoda „bate șaua să priceapă selecționerul” a funcționat ireproșabil. În Insulele Feroe, Ianis a fost învestit cu onoarea de a purta tricoul care i-a stat atât de bine tatălui său și toată lumea s-a liniștit. Și cei care împărtășeau oricum opinia Regelui, și cei din opoziție. Unii din convingere, alții din rușine, înțelegeți.
Ce îi lipsește lui Ianis
Nu a fost meciul lui Ianis la Torshavn, dar acesta nu este un capăt de insulă. Inegal și el, mai degrabă Stanciu a evoluat în parametrii impuși de un conducător de joc. Ianis, fiul lui Gheorghe, este un jucător în construcție. Ianis încă se definește ca fotbalist și pare să crească mai încet decât își dorește părintele său. Îi lipsesc deocamdată consistența și implicarea în joc. Probabil și autoritatea în fața coechipierilor. A fi aproape desăvârșit din punct de vedere tehnic, a poseda calitatea rară de a juca în egală măsură și cu dreptul, și cu stângul nu te califică în postura de lider al echipei. Dar da, îți oferă niște argumente că la un moment dat vei fi alesul. Acel fotbalist determinant în care nu încetează să se proiecteze peste ani tatăl lui.
Înapoi la proză!
Gata cu poezia, proza meciului cu Norvegia este mai puternică! Presimt că marii prozatori ai acestei partide vor fi fundașii noștri centrali, nu mijlocașii. Nu atacanții. Aici, pe subiectul stoperilor a fost a doua mare discuție a zilelor din urmă. Mai ales după accidentarea lui Chiricheș, succesivă celei a lui Dragoș Grigore. Uite că uneori întâmplarea (soarta?) poate furniza variante pe care un selecționer cu 25 de luni de mandat nu s-a obosit să le exploreze. Tristă dezbatere totuși pentru un fotbal care i-a dat pe Apolzan, Nelu Nunweiller, Cornel Dinu, Sătmăreanu II, Sandu Gabriel, Ștefan Sameș, Costică Ștefănescu sau Miodrag Belodedici. Așadar, întrebarea zilei: cine lângă Nedelcearu?
Adrian, Iulian sau Andrei?
Adrian Rus, cel alături de care a evoluat la Europeanul de tineret? Sau Toșca, om cu experiență internațională, dar care nu este stoper de meserie? Convocați de urgență după amintitele accidentări, Andrei Burcă de la CFR și Iulian Cristea de la FCSB sunt și ei soluții nu doar teoretice. Primul nu are niciun minut în tricoul naționalei, dar vine cu argumentul celor aproape 1.400 de minute pentru campioană, multe în meciuri din cupele europene. Iulian Cristea se susține și el cu atuul prezențelor constante în echipa de club, chiar peste Burcă la nivelul minutelor jucate. Important, Iulian are o prezență sub tricolor, cu Malta, meci în care a făcut tandem chiar cu Nedelcearu timp de 55 de minute după accidentarea lui Săpunaru.
Cascade
Am observat că oamenii de meserie au opinii diferite pe subiect, așa că alegerea lui Contra nu va face unanimitate. Nici nu trebuie, nu cu unanimități câștigi marile meciuri. Cu inspirație dublată de o documentare temeinică, da. Probabil că linia Nedelcearu-Rus ar îndeplini cele mai multe opțiuni, fără ca asta să însemne un lacăt de nedesfăcut. Zgâindu-ne ca vițeii la marile porți ale fotbalului european, ne-am lămurit că și perfecțiunea unor fundași centrali este tot un produs de marketing. Mai ales atunci când l-am văzut driblat în cascadă pe Virgil van Dijk la meciul Liverpool-Salzburg.
Apropo de cascade. Aș paria o sumă nu foarte importantă pe ideea că nu-i vom ataca în cascadă pe alde Joshua King și Odegaard și că la puținele ocazii pe care ni le vom crea greul va cădea tot pe Pușcaș.