Comisia Toleranţei Naţionale

Verdictul în cazul Mutu ne va oferi subiect de discuţie. Există şi subiecte mai bune, dar nu asta e ideea

Melodramatic şi patriotic, articolul ar putea începe astfel. Peste cîteva ore se hotărăşte soarta lui Adrian Mutu, cel mai bun […]

Verdictul în cazul Mutu ne va oferi subiect de discuţie. Există şi subiecte mai bune, dar nu asta e ideea

Melodramatic şi patriotic, articolul ar putea începe astfel. Peste cîteva ore se hotărăşte soarta lui Adrian Mutu, cel mai bun fotbalist al generaţiei post-Hagi. O ţară întreagă aşteaptă cu sufletul la gură veridictul, iar la moaştele sfinţilor de la mînăstiri se ţin slujbe întru canalizarea voinţei divine. Implicat într-un caz de dopaj pentru consum de sibutramină, atacantul Fiorentinei va pleda nevinovat. Avocaţii au armat şi stau cu glonţul argumentelor pe ţeavă. În funcţie de rezultatul audierii de la Comisia Antidoping italiană, vom şti cîte şanse va avea şi România în campania de calificare la Euro 2012. Fiindcă, nu-i aşa, fără el naţionala e mai săracă. Nu e România!

Realist şi fără inutile puseuri emoţionale, articolul nu continuă aşa cum ar fi putut începe. Peste cîteva ore se va da o sancţiune care nu va pune capăt carierei lui Mutu, ci doar o va întrerupe pentru o perioadă de reflecţie, care va fi folosită după inspiraţie cu o escapadă la Ibiza sau cu încă un concediu la tata socru’ în Republica Dominicană. Drumul prin fotbal al lui Adrian este un lung şir de întîmplări care povestesc despre un stil de viaţă aventuros şi agitat, foarte aproape de graniţa cu lumea monden-interlopă şi suficient de departe de universul banal al sportivului care are grijă de el şi de imaginea lui.

Precizare absolut necesară. Mutu nu doreşte să fie un model şi tocmai din cauza asta mulţi dintre noi se simt fascinaţi de el. Este atracţia naturală spre ilicit. Fructele interzise sînt mult mai gustoase decît cele pe care le putem cumpăra de la piaţă. Dar discuţia din planul filosofic şi social nu are nici o legătură cu fotbalul propriu-zis. Nici cu opţiunea selecţionerului de a-l ocoli pe Mutu. O perioadă sau un mandat, vom vedea. Stranie în toată desfăşurarea evenimentelor este prezenţa Briliantului diuretic în lotul lărgit comunicat de FRF în vederea preliminariilor. Dincolo de toată încrengătura birocratică, rămîne un fapt indiscutabil. Răzvan Lucescu a aprobat, hai să nu zicem binecuvîntat, această listă care îl include pe Mutu. De unde s-ar putea trage concluzia că antrenorul naţionalei a făcut un pas înapoi. Sau înainte? Fiindcă o repliere nu înseamnă neapărat o abdicare.

O certitudine în oceanul de presupuneri. Indiferent de rezultatul audierii de la Comisia Antidoping, Adrian Mutu va rămîne acelaşi. Rebel, egoist, infatuat, fotbalist. Mai departe, Răzvan decide dacă naţionala are nevoie cu adevărat de un asemenea personaj. Selecţionerul e plătit să antreneze, să selecţioneze şi să ne califice. Încercarea lui de a arăta că în fotbal se poate ajunge la succes cu principii detestate de marele public, nu prin compromisuri aplaudate, comportă un risc. Verdictul în cazul lui e dat de Comisia Toleranţei Naţionale.