Interzis pe Dinamo!

Stadionul din Ștefan cel Mare a devenit câmp de luptă identitară. Dacă tot rămâne o ruină, să fie o ruină necălcată de dușmani!

Prezentare în cheie dramatică. Sanctuarul urma să fie pângărit, dar gardienii purității sentimentului dinamovist au reacționat. Nu suntem la biserică, deși bisericoșenia a devenit modă în fotbalul nostru. Deci suntem la fotbal, mai exact pe lângă stadionul Dinamo. Locul interzis Rapidului și suporterilor din Grant, care urmau să vină, duminică la prânz, în Ștefan cel Mare pentru meciul cu Gloria Buzău. Nu vor mai veni, joacă tot în Regie.

Ce se apără de invazia giuleșteană?
Privim atent, poate peste noapte a crescut ceva în locul coșmeliei sovietice din anii ‘50. Poate că dincolo de porțile complexului sportiv a răsărit ca prin minune, că tot ne rugăm și ne dăm cu capul de icoane, mândra arenă cu 30.000 de locuri, facilități și utilități. Locuri de relaxare, spații comerciale, un muzeu care să țină vie istoria clubului. Nimic! Nimic în afară de ce știam. Tribune cu betonul cariat de intemperii, scaune coșcovite, bălării, șobolani, țâșnitori ruginite, o așa-zisă masă a presei construită pe principiul unei barăci de șantier (operă arhitectonică a anticului acționariat Badea&others), vestiare la limita dintre decent și promiscuu și o „oficială” tip acvariu, unde pe timpuri se fumau havane și se puneau la cale afaceri de zeci de milioane de euro(i).

Deci, ce se apără? Locul pe care au călcat Nunweillerii, Dinu, Dumitrache, Sandu Gabriel și Dudu? Sau urmele șezutului lui Borcea, Autostivuitorul?

Capitularea
Lucrurile sunt clare. O facțiune a galeriei dinamoviste a reacționat dur la anunțul că Rapidul, chiriaș în Regie pe timpul cât se construiește noul stadion (acolo, lângă Gara de Nord, chiar se construiește!), vine să dispute un meci de campionat în Ștefan cel Mare. Lucrurile sunt clare și în același timp foarte complicate atunci când se amestecă sensibilități, simbolistică și interese comerciale, rivalitatea istorică și realitatea contemporană. Proprietarul arenei Dinamo, Clubul Sportiv Dinamo, a zis „Da!”, suporterii au strigat „Nu!”, exclamație la care au adăugat și niște amenințări pe adresa lui Prunea și Bălănescu. Și a rămas cum au vrut suporterii. Capitularea în fața presiunilor galeriilor nu mai este nici măcar o modă, a devenit regulă. Las interpretările pe seama cititorilor.

Primul dintre cei vizați de veto-ul ultrașilor, Florin Prunea, s-a repliat imediat și a denunțat înțelegerea, deși clubul de fotbal pe care îl conduce din postura de manager general este chiriaș al arenei în discuție. Poți să spui că nu primești pe oricine în casa ta atunci când chiar este casa ta. Sigur, prin tradiția de mai bine de 6 decenii, aceea este casa dinamoviștilor. Dar în momentul de față operăm cu o metaforă, nu cu o situație contractuală.

Ospitalitate. Ce prostie mai e și asta?
Plus că odată intrați în simbolistică putem vorbi și despre noțiunea de ospitalitate. Vetustă și demodată se vede treaba. Serios acum, în ce fel murdărea Rapidul cu suporterii lui spiritul dinamovist prin disputarea unui meci de liga a 2-a în Ștefan cel Mare? Rivalitatea nu înseamnă dușmănie, nu cel puțin după regulile bunei-cuviințe. Expirată și ea, se vede treaba. Găzduirea unei echipe rivale (odinioară) era un gest de curtoazie, nu de slăbiciune. Trăim vremuri triste și aproape că e periculos să spui astfel de lucruri, căci devii țintă a urii. Putem opera și cu nuanțe, inclusiv în nota stridentă impusă de galerii. Una a fost incursiunea fără noimă a lui Mircea Lucescu în vestiarul FCSB-ului și alta era solicitarea de acum a giuleștenilor.

Bun venit în prezent!
Mie mi se pare că s-a ratat un prilej, dar ce mai contează? Ce mai contează că Rapidul, a cărui galerie cânta de mama focului că n-a fost membră de partid pe vremea comuniștilor, a fost confiscat de PSD-iști și de personaje sulfuroase din anturajul partidului la putere? Ce mai contează că Dinamo, dusă pe marginea prăpastiei de dezmățul de acum mai bine de 10 ani, ținută apoi la limita subzistenței de Ionuț Negoiță, este vânată acum de un afacerist care a deposedat statul român de niște sute de milioane de euro?

P.S. În 1949, Dinamo, care nu avea încă un stadion propriu, disputa partida de campionat considerată „acasă” pe stadionul Giulești. Întrebare. Era lumea mai proastă sau mai bună acum 70 de ani?