Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Fiorul inocenței la US Open

Turneul masculin a fost înviorat de doi jucători de 23 de ani. Atipici și nu foarte iubiți, Matteo Berrettini și Daniil Medvedev au mai alungat monotonia instaurată de cei trei mari

Permalink to Fiorul inocenței la US Open
joi, 5 septembrie 2019, 2:20

După ce a pierdut în fața lui Roger Federer în turul 4 la Wimbledon, italianul Matteo Berrettini l-a întrebat pe elvețian cât îi datorează pentru lecția de tenis. Fusese un meci scurt, doar 74 de minute, iar gluma peninsularului putea fi interpretată și în cheie rebelă. Cine era totuși acest Berrettini? Cine este acest Berrettini care va juca semifinala de la US Open contra lui Rafa Nadal? De unde a apărut el și ce a făcut până la 23 de ani?

Un om muncitor
Niciun răspuns spectaculos la toate aceste întrebări. Matteo Berrettini are 23 de ani, deci nu ne aflăm în fața unui caz de copil-minune. Am mai dezbătut subiectul, trăim vremuri interzise copiilor-minune. Oamenii se coc, se maturizează mai anevoie. Înalt, 1,96 metri, puternic, cu alură mai degrabă de decatlonist, Matteo a luat-o de jos animat de o hărnicie pe care i-o poți citi și în joc. Este ceea ce definesc foarte bine popoarele vorbitoare de limbă engleză: un hardworker. Avizații știu că drumul spre zonele exclusiviste ale tenisului este o sumă de munci de argat. Așa că Berrettini a debutat ca jucător profesionist în 2015, la 19 ani și vreo doi ani a disputat cu precădere turnee ITF și Challenger.

Școala italiană
Cunoscătorii susțin că școala italiană de tenis, clădită pe stâlpii marilor înaintași ca Nicola Pietrangeli, Adriano Panatta sau Corrado Barazzutti, nu trebuie subestimată. De altfel, Barazzutti s-a aflat în loja lui Berrettini la meciul câștigat în fața lui Gael Monfils. Cu adevărat simpatic, pe antrenor îl cheamă Vincenzo Santopadre! „Sfertul” cu Monfils a fost o partidă cu desfășurare și cu final dramatic, decisă în favoarea italianului după 5 seturi și un tiebreak în manșa decisivă. S-au schimbat lovituri grele, așii au fost bruiați cu duble greșeli, reușitele tehnice de mare finețe au alternat cu „rame”. Mai tânăr cu 10 ani, posesor al unui serviciu remarcabil, dar și al unei lovituri de dreapta dinamitarde, Berrettini a rezistat mai bine presiunii. Și a dat permanent senzația că este mai anclanșat în meci.

Jos șabloanele!
Publicul american, gălăgios până la ireverențios, a ținut pe față cu Monfils, din motive care țin nu atât de realitatea că Gael este pur și simplu un jucător spectaculos, cât de vechea teorie a outsiderului. De ce totuși francezul, mai bine clasat în ierarhie, era perceput ca outsider trebuie să-i întrebăm pe alde John și Jane din tribune. La aceste premise emoționale s-au mai adăugat, cred, și elemente deja clasice din noua formă de cultură, hai să-i zicem așa, de negare/respingere a imaginii-șablon a masculului/ femelei albe, aparținători ai așa-numitei rase caucaziene. Bănuiesc că voi fi aspru certat pentru această observație pseudosociologică, din motive prea bine cunoscute, dar presupun că până la apariția tribunalelor care judecă delictul de opinie mai avem. Sau poate că nu?

Ei s-au hrănit din antipatia publicului
Faptul este că US Open a primit cadou două semifinale nu doar inedite, ci și promițătoare. În care din Big Three a supraviețuit numai Rafa. Așadar, Grigor Dimitrov, nescontatul învingător al lui Federer, contra băiatului rău Medvedev și Nadal contra lui Berrettini. Dimitrov, fostul baby Federer, aflat înaintea US Open la cel mai de jos punct al carierei, l-a învins cu totul surprinzător pe seniorul Federer. Pare că Roger începe să își arate vârsta, dar să nu ne grăbim. Că ne-am mai înșelat. Tot un fapt este acela că Daniil Medvedev, despre care am scris de curând, și Matteo Berrettini s-au hrănit din antipatia publicului cu o forță pe care numai campionii o posedă.


O lume minunată

Ce paradox și ce păcat că a trebuit ca tocmai cei doi jucători care au împrospătat aerul turneului masculin să se lupte și cu adversari a căror preocupare fundamentală este să ronțăie popcorn și să înfulece burgeri! Dar asta e lumea în care se întâmplă să trăim și pe care trebuie să o acceptăm așa cum este. Ca terapie împotriva depresiei, vă propun versurile cântecului pentru copii al lui Mihai Constantinescu, „O lume minunată”.

E-o lume minunată în care veți găsi/Numai copii
O lume cu mult soare si mii de jucării/Pentru copii
În lumea cu povești și flori veti întâlni/Numai copii
Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi/Pentru copii

Ce frumos! Simțiți fiorul inocenței?

Comentarii (7)Adaugă comentariu

adi_stelistul (454 comentarii)  •  5 septembrie 2019, 15:58

Realitatea e ca Medvedev promitea mai dinainte, e drept insa ca nu la nivelul exploziei din ultimul an si in special din aceasta vara. Rusul e in momentul acesta cel mai legitim si autorizat reprezentant al noii generatii, peste Zverev, Tsitsipas, poate chiar peste Thiem (desi austriacul nu mai e tocmai la varsta inceputurilor), peste Coric, Hacianov sau (sa-i mai rostim si lui numele) Kyrgios. Apropo de nume interesante cum e acel Santopadre, oare traducerea din greaca a numelui lui Kyrgios e, cum mi se pare mie, "fiul domnului"? :-) ... Medvedev e acum nr. 4 mondial in clasamentul ATP si va ramane aici indiferent de ce se mai intampla in finalul acestei saptamani. Imediat dupa cei 3 mari, deci si clasamentul ii confirma statutul. In ce-l priveste pe Federer, in setul decisiv cu Dimitrov s-a intamplat un fapt probabil unic in cariera elvetianului si care arata ca finalul e aproape. Roger n-a castigat niciun punct (!) pe serviciul bulgarului. Noroc ca a facut Dimitrov o dubla greseala, dar Federer n-a castigat niciun punct in decisiv contra serviciului. Indiferent de circumstante e cam aiurea. Dar, cum ziceti, sa asteptam.

victor L (285 comentarii)  •  5 septembrie 2019, 16:01

Intr-adevar, e bine sa nu va grabiti; ca nu odata ati gresit. Si Dimitrov si Kyrgios (citi altii nu?) au fost vazuti la vremea lor niste stele. Sau tenismen. Pe unde se mai afla Ostapenko? ori alte tenismene de victoriile carora contra habarnistei Halep va bucurati prevestind noi stele pe cer care pina la urmatorul turneu pier. Deocamdata, in ultimul deceniu si ceva , tenismeni de cursa lunga au fost doar Federer, Nadal, Djokovic. Si Serena. Desigur ca din urma vin cei flaminzi de trofee si glorie. Sa stam cu mina streasina la ochi si sa nu ne entuziasmam decit de jocul de moment.

Crst (12 comentarii)  •  5 septembrie 2019, 16:26

Total de acord ca acest US Open ne da niste semifinale cu adevarat promitatoare. Si sunt cu atat mai interesante cu cat 2 tineri fac parte din ele si nu avem in locul lor un Wawrinka, Feliciano Lopez, Tsonga, Isner, Agut sau alti seniori in revenire sau cu un boost de energie dat de experienta ultimilor ani ai carierei. Faptul ca pe rand Dimitrov, Dolgopolov, Zverev, Kyrgios, Coric, Thiem, Rublev, Chakanov, Tsitsipas au clacat in a destabiliza Big 3 nu exista bucurie mai mare decat acesti 2 tineri care cumva...au spart tabloul asta. Sigur ca Medvedev si Berrettini au ajuns in semifinale si...cam atat. Se prea poate ca niciunul sa nu prinda finala, ce sa mai vorbim de trofeu.. Dar haideti sa ne bucuram, totusi. Tsitsipas, Zverev si Medvedev au o sansa foarte foarte buna sa fie urmatorii giganti. Poate nu cu 15+ grand slam-uri in palmares de fiecare, dar macar cu 4-5. Faptul ca un tanar acum nu poate exploda cu adevarat la 22 de ani, este, fara indoiala, meritul baietilor mari. Uitati-va la Wawrinka si Murray cat de multa suferinta a fost acumulata inainte sa rupa 3 grand slam-uri...cate infrangeri consecutive in fata gigantilor, cati ani de umbra, cati nervi. Faptul ca cei azi mici se vor face mari abia la 25 de ani si nu la 20-21....este doar o faza a sportului care va trece odata cu retragerea lui Federer, care va fi urmata destul de rapid de Nadal (max 2 ani). Pana una alta, Nadal va castiga acest turneu si anul urmator il va egala cel putin pe Federer (20-20). La conditia sa fizica, se poate axa lejer pe zgura astfel incat sa mai ia inca 2 trofee la Paris si istoria sa arate cu totul altfel decat ne-o imaginam noi. Se prea poate ca la finalul celor 3 cariere, marele Federer sa fie pe 3 cu 20 de grand-slam-uri. Din punctul meu de vedere Federer este cel mai bun, dar sunt subiectiv, iar istoria va arata cu adevarat, pe cifre, cine a fost cel mai bun. P.S. Nu putem spune ceva legat de suprafete, pentru ca toti cei 3 au castigat turnee pe toate tipurile. Iar sa discutam despre faptul ca Federer are doar 1 la Paris sau Nadal doar 2 la Londra...este inutil

Alex28 (3 comentarii)  •  5 septembrie 2019, 16:56

Dle Geambasu, desi nu sunt cel mai mare fan al d-voastra si nu rezonez cu unele din punctele de vedere care se regasesc in text , salut ca se mai scrie si in presa noastra despre tenis. Chiar si atunci cand nu este despre Simona sau despre Bianca. Iata ca se poate.

Gabriel (13 comentarii)  •  5 septembrie 2019, 18:32

Pacat ca un jurnalist care ne propune sensul melodiei O lume minunata - o , tempora ! - poate folosi un cuvant ca "anclansant ". Chiar nu gaseai un cuvant din limba asta a noastra frumoasa ?

itu52 (288 comentarii)  •  5 septembrie 2019, 20:26

Păcat că sfertul Monfils - Berrettini a trebuit să dea un câștigător. Deși, în decisiv Berrettini defila pe un 5-2 cu break, s-a trezit egalat și împins în tiebreak. Emoțiile i-au pălmuit pe rând pe cei doi, în momentele hotărâtoare, aruncându-i întro luptă cu final dramatic. Berrettini dublează out-ul pe serviciu, la puctul de meci din jocul 9 și Monfils jubilează copilărește după passing_ul lateral, reușit după o scurtă aproape imposibil de scos. Mingi dumnezeiești și gafe copilărești. La un moment dat Monfils a reușit să adune trei duble greșeli întrun joc, ... și așa sub transpirația șiroindă a veteranului susținut frenetic de trăirile oscilante ale Svitolinei, meciul intră în tiebreak. Aici ne întâlnim cu același 5-2 și tendința de relansare a disputei, dar oboseala ce a pus stăpânire pe francez, face ca disputa să se încheie la 7. A urmat apoi cireașa de pe tort, Mertens - Andreescu, motivul unei nopți albe pentru noi și a unei lumi de vis pentru Bianca. Aceasta după ce a strunit TT_ul american, descurajându-l să vadă fileul de aproape, a spulberat maturitatea și siguranța belgiencei, prin lovituri în forță bine plasate. Am rămas șocat de numărul mic de spectatori de pe Arthur Ashe Stadium, inițial am crezut că sunt sub imperiul lui „întâi munca, apoi distracția”. Însă aceleași condiții au fost și la meciul cu T. Taylor, atunci nu puteai arunca acul. Și acum îmi tropăie prin minte doamna , probabil din Texas, cu pălărie de pai și degetele înfipte-n gură, fluierând conaționala pentru atacul la fileu. Noroc că Bianca a demolat noul vis american și ne-a arătat în meciul următor, interesul spectatorilor veniți pentru a afla noi locații fast food. Ieri în tribune, la umbra amplificată a zgârie norilor, în timpul meciurilor discutau și se manifestau ca la iarmaroc. Se apropie finala, hegemonia știrbită a nației în tenisul feminin, pândește momentul restaurării și țintește noi recorduri mondiale. Se pare că toată America e conectată și ... pregătită pentru acest eveniment. Și ce! Canada, nu e în America ... de Nord?

Mircea (120 comentarii)  •  6 septembrie 2019, 10:08

@Cristi Geambasu: apropos de tenis: ai vazut azi noapte pe acei mancatori de burgers si popcorn cat de nebuni au fost dupa Bianca Andreescu ? Ceva luat din "Hunger Games ' ? ;) "...elemente deja clasice din noua formă de cultură, hai să-i zicem așa, de negare/respingere a imaginii-șablon a masculului/ femelei albe, aparținători ai așa-numitei rase caucaziene": din cand in cand societatea face salturi de progres ( asa cum un copil le face...); in anii 60-70 ne-am debarasat ( cat de cat ) de tabuurile sexuale, a fost primul val de feminism, acum de ani de zile incercam sa ne debarasam de - asa cum le numesti tu - sabloanele actuale. Asta nu inseamna ca toatea astea sunt in detrimentul barbatului alb, inseamna sa facem loc si pentru ceilalti, de a include... Nu o mai pune pe "femeia alba" alaturi de barbatul alb in aceste discutii pt ca femeia in societatea noastra inca este marginita si discriminata.

Comentează