Alegeri. 10 la impresia artistică

Mircea Sandu poate fi mulţumit. A ieşit mult mai bine decît spera, tocmai fiindcă Iacov a strîns 67 de voturi

În cea mai a dracu’ democraţie posibilă, după cum remarca oracolul-analist Mitică Dragomir, contracandidatul lui Mircea Sandu a adunat 67 […]

Mircea Sandu poate fi mulţumit. A ieşit mult mai bine decît spera, tocmai fiindcă Iacov a strîns 67 de voturi

În cea mai a dracu’ democraţie posibilă, după cum remarca oracolul-analist Mitică Dragomir, contracandidatul lui Mircea Sandu a adunat 67 de voturi. Învingătorul a strîns 192. Asta echivalează cu o surpriză. Nu de proporţii, dar surpriză. Acum ar urma să ne mirăm, apoi să ne punem cenuşă în cap. L-am subestimat pe unul, l-am supraestimat pe celălalt. Uite, dom’le, că situaţia nu-i chiar aşa de neagră! E gri şi cu puţin detergent performant poate să bată spre alb. Dar nu vă daţi seama că, de fapt, s-a întîmplat exact cum era cel mai bine pentru Naşu’? Fără ca el să fi orchestrat asta.

Pe holurile de la Casa Fotbalului adie vînt de schimbare. Ha, ha! Sau haida de! Iacov a depăşit pronosticurile şi a sfidat cotele de la casele de pariuri, dîndu-i ocazia lui Jean Pădureanu să aplaude lipsa de unanimitate de la alegeri. El (Iacov) nu a ieşit pe uşa din dos, Mircea Sandu a rămas în funcţie fără emoţii, a remarcat omul de şi din fotbal de la Bistriţa. Scenariul ideal, care legitimează domnia perenă a fostului, actualului şi viitorului preşedinte al federaţiei. Nişte alegeri în urma cărora adversarul lui Sandu ar fi strîns un număr ridicol de voturi ar fi mirosit rău. Nu neapărat celor cazaţi la Rin Grand Hotel, în exterior. Nu că deţinătorilor puterii le-ar păsa foarte tare de părerea oamenilor ori a jurnaliştilor, dar orişicît. Între o masă de suporteri scîrbiţi şi una surprinsă pozitiv e o mare deosebire. La fel şi cu presa. Una e să ai o presă ostilă, alta e să coabitezi cu nişte jurnalişti atenţi la derapaje.

Din punct de vedere tehnic, rezultatul alegerilor poate fi explicat prin adeziunea pentru „Costi” Iacov a sindicatelor aflate sub conducerea lui Marin Condescu. Ca şi acum 4 ani, Condescu şi-a mobilizat ortacii cu drept de vot la FRF, iar aceştia, disciplinaţi, au răspuns în bloc chemării. Atunci au fost sfătuiţi să-l sprijine pe Mircea Sandu, acum pe adversarul acestuia. Persistă totuşi cîteva întrebări. Ce s-ar fi întîmplat dacă în locul lui Constantin Iacov ar fi fost Gică Popescu? Sau ce s-ar fi întîmplat dacă Gică Popescu nu s-ar fi retras? Nu cumva Gică Popescu a greşit atunci cînd a decis să nu intre în acest joc? Nu au dreptate cei care l-au acuzat de lipsă de curaj? Risc un răspuns. Nu! La alegerile din 25 ianuarie, nucleul ajefisto-ceist şi beist al fotbalului a ales stabilitatea. Alegerile federale abia consumate nu anunţă coagularea opoziţiei în stare să vină cu o ofertă tentantă pentru susţinătorii tradiţionali ai lui Mircea Sandu. Fiindcă lupta pentru FRF nu este şi nu va fi, mult timp de acum înainte, o luptă pentru programe, ci un război de supravieţuire. Iar ei, cei mulţi, au nevoie de un tătuc, nu de un revoluţionar de carton pus la patru ace şi cu iaht la scară. Sau la ponton.