Tom, repetentul lui Liverpool

Lecţia investitorului străin din Anglia poate fi predată şi investitorului român din România

Thomas Hick Jr. şi-a dat demisia din funcţia de director al lui FC Liverpool. Aşa cum îi spune numele, Thomas Hicks Jr. este fiul lui Thomas Hicks […]

Lecţia investitorului străin din Anglia poate fi predată şi investitorului român din România

Thomas Hick Jr. şi-a dat demisia din funcţia de director al lui FC Liverpool. Aşa cum îi spune numele, Thomas Hicks Jr. este fiul lui Thomas Hicks Sr., unul dintre proprietarii cormoranilor. De ce a fost nevoit domnul director să-şi dea demisia? Simplu, pentru că a avut un schimb de mailuri cu un suporter, pe care l-a jignit. Prima dată l-a făcut idiot, iar apoi a lăsat eufemismele la o parte şi l-a înjurat. Asociaţiile suporterilor lui Liverpool au reacţionat, cerîndu-i oficialului să plece din fruntea echipei lor. Zis şi făcut. Tom s-a executat, probabil şi la cererea expresă a părintelui său. „You’ll never walk alone” s-a transformat în acest caz în „You’ll never spoke alone”. Să nu vorbească gura fără tine!

Nu aşteptaţi morala întîmplării prin comparaţie cu fotbalul nostru! Diferenţele de abordare sînt atît de evidente, încît orice suprapunere cu evenimentele din şi de pe lîngă Anfield Road nu ne avantajează. Cantitatea de dejecţii livrate de suporterii români pe adresa preşedinţilor, finanţatorilor şi directorilor cluburilor intră în contrapartidă cu reacţiile dure şi necontrolate ale destinatarilor. Scandărilor galeriei li se răspunde prin represalii organizatorice, cazul războiului dintre fanii stelişti şi conducerea din Ghencea fiind material didactic ideal. De aici încolo paralela nu mai funcţionează. Nu aşteptaţi acum ca după demisia lui Tom Hicks să urmeze aceea a lui Valeriu Argăseală. Nici ca Gigi Becali să-şi ia notiţe de la Hicks Senior. Trăim în alt spaţiu şi în alt timp al civilizaţiei.

Şi pentru că ne uităm cu admiraţie necenzurată la nivelul formidabil al fotbalului din Premier League, e bine să înţelegem corect povestea lui Tom, Junior şi Senior. Dînşii sînt americani, la fel ca Glazerii de la United. Sînt venetici, la fel ca Abramovici de la Chelsea ori ca şeicii de la Manchester City şi emirii lui Arsenal. Şi pentru că erau venetici, au fost priviţi cu suspiciune atunci cînd banii lor s-au infiltrat în sistemul tradiţionalist-conservator al fotbalului englez. Neîncrederea a venit în primul rînd din partea suporterilor, care au văzut în preluarea financiară a echipelor favorite un soi de pact cu diavolul.

În viziunea oamenilor din tribune, vechile blazoane ale Insulei îşi vindeau sufletul pe altarul economiei de piaţă. Cu noii proprietari, fără excepţie ageamii în materie de fotbal, Liverpool, United, City, Chelsea şi Arsenal urmau să-şi piardă identitatea istorică. Pronosticul pesimist a fost însă infirmat. Avertizaţi de reacţiile adverse, americanii, ruşii şi arabii care au pus mîna pe comorile Premier League au învăţat ce înseamnă acestea dincolo de bilanţul contabil. Au stat deoparte şi au deprins cîte ceva din spiritul care guvernează acest sport, unde mai nou mîndria trece şi prin burta bursei. Au ajuns să simtă că Gerrard şi Rooney sînt ceva mai mult decît obiecte de patrimoniu. În prelungirea acestui curs intensiv urmat de investitorii din Anglia, gestul lui Tom Hicks Junior a venit firesc. Ca un gol al lui Torres, alt venetic, cîntat de 60.000 de suflete din oraşul lui Beatles