Scut pentru Răzvan

Selecţionerul pare un extraterestru pentru că aplică o lege pămînteană. Legea bunului simţ

Lucrurile sînt clare ca lumina nopţii şi limpezi ca apa tulbure. Asupra selecţionerului se fac presiuni. Asta rimează cu malversaţiuni, dar e o pură întîmplare. Răzvan e […]

Selecţionerul pare un extraterestru pentru că aplică o lege pămînteană. Legea bunului simţ

Lucrurile sînt clare ca lumina nopţii şi limpezi ca apa tulbure. Asupra selecţionerului se fac presiuni. Asta rimează cu malversaţiuni, dar e o pură întîmplare. Răzvan e sfătuit, dădăcit, cocolit, îmbrobodit. Şi puţin ameninţat, ca să nu zicem şantajat, cu spectrul necalificării. Tu decizi, dar ai grijă! Sau grije. Dacă briliant nu e, nimic nu e! Au dînşii aşa o putere de persuasiune că îţi intră frigul în oase. Oamenii aceştia care ne vor binele cu forţa, care le ştiu ei pe toate, care împart binecuvîntări, indulgenţe şi afurisenii nu înţeleg cum un om plătit să selecţioneze chiar selecţionează. Şi se ocupă de treaba asta ţinînd cont nu doar de criteriul fundamental al datului cu piciorul în minge. El mai ţine cont şi de altele. Seriozitate, morală, cuvînt, viaţă particulară. Mă rog, tot soiul de nimicuri!

Preşedintele federaţiei, preşedintele Ligii, impresari, conducători şi finanţatori de cluburi, colegi de naţională, jucători din campionat, psihologi, psihiatri şi psihanalişti, sindicalişti şi membri ai societăţii civile, moguli şi săraci, toţi, fără excepţie, cîntă acelaşi refren. Fotbalul nostru-i prea sărac/Lui Mutu să-i vii de hac! Hop şi-aşa! Nu ne putem permite, dom’le, să-l lăsăm pe dinafară. De pedepsit nici nu poate fi vorba! Păi, ce a făcut băiatul, s-a dus la Novi Sad să-şi verse amarul după bătaia din meciul cu Serbia?! A mers acolo să-l întîlnească pe Ratko Buturovici, o personalitate a Iugoslaviei, o conştiinţă veşnic trează, la fel ca Nicu Gheară, năşicu’. Ce a făcut, a dat cu parul? Nu. Nu acum!

Selecţionerul a rămas singur, şi, dacă ne uităm atent, parcă şi nea Mircea îl sfătuieşte să o lase mai moale. Să fie diplomat. Căci aşa sînt diplomaţii, jonglează cu arta compromisului. Mai pe româneşte, se fac preş contra unei sume de bani corespunzătoare. Cu totul şi cu totul surprinzător, Răzvan nu cedează, nu dă înapoi. Iar asta se întîmplă într-o ţară unde blatul e ridicat la rang de sistem. Copiii sînt învăţaţi de părinţi să se strecoare prin viaţă dacă nu vor să sufere. Blatul, adică aranjamentul ordinar care pute prin toţi porii, insensibil la toţi calvin kleinii şi hugo boşii cu care se dau dumnealor.

Răzvan nu cedează şi nu trebuie să cedeze, fiindcă ştie că primul semn de slăbiciune le va atrage pe celelalte. Atitudinea lui dă rău într-un loc unde compromisul e mod de viaţă, dar neclintirea aceasta e un experiment prin care ne putem trata, asta înainte de a ne însănătoşi. Şi nu o toană sau un gest teribilist al băiatului lui tata. Posibil să nu ne calificăm la Euro, nu-i vorbă că nici cu Mutu în teren nu există vreo garanţie, dar e posibil să pricepem odată şi odată că Dragomir şi Mircea Sandu sînt instanţe de evitat. Ei şi ceilalţi avocaţi din oficiu ai lui Mutu. Ei, procurorii lui Răzvan şi procuratorii lui Adrian. E o luptă între şmecherie şi corectitudine, între obrăznicie şi decenţă. Şi e aşa simplu să alegi!