Răzvan stereo

Propunerea lui Mihai Stoica nu e revoluţionară, dar e curajoasă. Şi sfidează comoditatea celorlalţi preşedinţi

Dan plecase mai demult, iar omul de lîngă el gîndea febril. Melodramele cu şi despre proiectul Unirea, cu gaşca ei galamaziană, cu patronul-sfinx, dar datornic, […]

Propunerea lui Mihai Stoica nu e revoluţionară, dar e curajoasă. Şi sfidează comoditatea celorlalţi preşedinţi

Dan plecase mai demult, iar omul de lîngă el gîndea febril. Melodramele cu şi despre proiectul Unirea, cu gaşca ei galamaziană, cu patronul-sfinx, dar datornic, cu sau despre Liverpool, adversar care nu se dă din mînă pentru vrabia rusească sau arabă de pe gard, toate lucrurile acestea au întreţinut finalul de an golit de subiecte de presă. Dar Mihai Stoica ştia că trebuie să se mişte repede. Dincolo de lozinci sentimentale. Anunţul a căzut într-o linişte nefirească, peste o asistenţă parcă sedată de spiritul Sărbătorilor. „Îl vrem pe Răzvan pînă în vară!” a sunat firesc în glasul baritonal al managerului, încît ai fi zis că era cea mai la îndemînă ideee posibilă, că oricui îi putea trece prin minte că selecţionerul avea de fapt timp şi pentru altă echipă decît pentru naţională.

Fiindcă asta a înţeles Mihai Stoica. Şi nu au înţeles ceilalţi, nea Vasile ori nea Marian, care acum sînt opăriţi că, vezi Doamne, Răzvan şi-ar putea pierde energiile activînd şi la Urziceni. Aiurea! Pînă vor începe preliminariile pentru Euro 2012, Răzvan se poate ascunde în spatele unei activităţi invizibile sau are varianta să iasă la lumină, să-şi suflece mînecile şi să se apuce de treabă. Nimic nu-i întreţine mai bine tonusul unui antrenor decît activitatea cotidiană. Or, antrenorul de azi al naţionalei, o instituţie ucisă de otrava picurată cotidian de predecesorul mare artizan al sistemului „Să ne facem că muncim!”, Răzvan care va să zică are şansa acum să nu mai taie frunză la cîini în formă instituţionalizată, sub oblăduirea lui Ionuţ Lupescu, mimînd împreună preocuparea pentru nişte meciuri amicale neinteresante, pe post de surogat al surogatului servit în locul Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Modelul propus de Meme nu e nou în general, e surprinzător pentru fotbalul românesc obişnuit să vieţuiască în clişeele şmecheriei mărunte. Şi să se hrănească din frustrările tipice oamenilor lipsiţi de idei. Guus Hiddink pregătea naţionala Coreei de Sud, pe care a dus-o pînă pe locul 4 al Mondialului din 2002, timp în care reuşea să ia şi titlul în Olanda natală cu PSV Eindhoven. Mai nou, Dick Advocaat stă şi pe banca lui AZ Alkmaar, şi pe cea a naţionalei Belgiei. Nu o fi Răzvan nici Guus Hiddink, nici Dick Advocaat, dar datele problemei rămîn aceleaşi. Între un şomaj de lux întrerupt de cîteva acţiuni concrete şi de obligaţia subînţeleasă de a şti în fiecare secundă cine şi de ce ar merita să fie selecţionat, Răzvan are tot timpul din lume să se ocupe şi de o echipă de club. Iar ocazia aceasta s-a ivit acum de la singurul conducător din fotbalul românesc care se mai ocupă şi cu altceva decît cu fitilele destinate inamicilor.

Dacă va accepta, pentru că sigur e sedus de idee, Răzvan îi va supăra pe unii conducători şi va fi foarte aproape de un conflict de interese cu celelalte cluburi arondate unei lumi bolnave în care totul e interes. Va fi suspectat că îşi va promova propriii jucători şi că, la o adică, i-ar putea influenţa pe unii susceptibili de selecţionare să nu îşi rupă picioarele tocmai împotriva Unirii. Dacă sînt sinceri, dar nu sînt, preşedinţii exact asta v-ar spune. Dacă e sincer, şi pe el îl bănuim că este cu adevărat, Răzvan ar trebui să nu se uite la tot ce spun domnii aceştia pentru care lumea se împarte în patroni, adică ei, şi servitorii lor. Noi, ceilalţi.