Francofoni. Germanofili, mai puțin
O semifinală pentru România fotbalistică. Hai să uităm la ce categorie de vârstă! Sau nu, să nu uităm, aici e viitorul!

A fost sau n-a fost? S-a jucat pe viață și pe moarte sau doar pe viață la acest România- Franța 0-0? Întrebări cât să nu lăsăm neantrenată rezonabila îndoială. Și să nu zică unii că ori ne-am ramolit, ori ne facem că plouă. Nici una, nici alta. Ar trebui să roșim după acest nul ecologic, de ne-ar aplauda și militanții Greenpeace? De ce, că nu le-am făcut treaba italienilor, care italieni nu au fost în stare să dea un gol Poloniei, acea Polonie pulverizată ulterior de Spania? Lăsați!
Ocaziile lui Pușcaș și Rus din final de partidă ar putea contrazice teoria unui egal de salon. Dar este clar că prudența a dat tonul meciului. S-a alergat enorm, cei 22 de pe teren nu au făcut economie de efort, doar că a lipsit scânteia născută din lupta de tip care pe care. Nu a fost un meci frumos, nu a fost o poveste, dar este epilogul unei bătălii pentru accederea în semifinale. Un război pe care prin victoriile cu Croația și cu Anglia l-am transformat într-o luptă cu săbii de carton.
Altfel, să observăm schimbările din primul „11”. Ca să nu se spună că nu am apreciat și munca selecționerului Mirel Rădoi. Rus lângă Nedelcearu, în locul lui Pașcanu, Boboc l-a înlocuit pe Ștefan, Olaru pe Man, Nedelcu pe Tudor Băluță. Și desigur Coman, care l-a lăsat pe bancă pe Andrei Ivan. 5 jucători noi față de meciul cu Anglia. La prima vedere un curaj nebunesc. Oameni noi introduși din rațiuni tactice sau pentru a-i odihni pe o parte dintre cei care s-au istovit în primele două meciuri, cu Croația și cu Anglia? Și, și.
Iar acum semifinala cu Germania. Când accentele amicale vor dispărea și nu va rămâne decât dorința de altceva a acestei naționale. Plus energia pe care o transmit acei oameni extraordinari din tribună. Românii de departe de casă, care își regăsesc patria în acești tineri. Curaj și inspirație, suntem alături de voi fiindcă știm că nu ne păcăliți!