Revolta 

În sfârșit, un semn de nesupunere. Grecul Stefanos Tsitsipas s-a săturat de dictatura așa numitului Big Four și anunță revoluția la Wimbledon 2019

Dar va fi urmat Stefanos de colegii de generație în tentativa de a curma nesfârșitele domnii ale lui Roger Federer, Rafa Nadal și Novak Djokovici? Căci Andy Murray, al patrulea membru al clubului, este cvasi-retras. Și oricum nu a fost la nivelul celorlalți.

„Acești băieți”
Ce mesaj transmite Tsitsipas? Că nu este timp de pierdut. Și că aparține unei generații cuminți, prea cuminți, pe care o acuză de lipsă de curaj. Posibil și de prea multă comoditate. „Unii nu vor să-și asume această responsabilitate de a merge mai departe și de a-i învinge pe acești băieți”. Simpatic Stefanos, „acești băieți” sunt oamenii care au stăpânit tenisul în ultimii aproape 20 de ani. Domnia lor, admirată mulți ani de o lume întreagă, transportată în legendă, cântată în ode, s-a transformat în ultima vreme într-o dictatură perpetuă.

Toamna patriarhilor 
Asta cu dictaturile perpetue trimite la literatura latino-americană. Garcia Marquez sau Carlos Fuentes dacă mai trăiau puteau scrie a doua oară „Toamna patriarhului” și „Moartea lui Artemio Cruz”, cu Roger și Rafa în rolurile bătrânilor comandanți supremi care nu se mai dădeau duși, arogându-și eternitatea. Cum e posibil? Simplu. La fel ca în romane, în viața de zi cu zi nu doar eroii înșiși, ci și mulți cetățeni obișnuiți doresc perpetuarea dictaturii. Foarte multora le-ar plăcea să-l vadă jucând și câștigând pe Roger până la 100 de ani. Dar e firesc? E natural ca Tsitsipas la cei 20 de ani ai lui să fie mai obosit la final decât Stan Wawrinka, mai bătrân cu 14 ani, patrusprezece!!, la capătul unui meci de 5 seturi, care a durat peste 5 ore, așa cum s-a întâmplat recent la Roland Garros? Nu vă grăbiți să răspundeți, doar apelați bunul simț.

Talentați și timorați
Stefanos Tsitsipas știe că nu este timp de pierdut. Și cred că este primul care o afirmă răspicat, care conștientizează că generația lui este pe cale să se ofilească în umbra enormă a titanilor. Stefanos are 20 de ani și ocupă locul 6 în ierarhia la zi a clasamentului mondial. Este cel mai tânăr jucător din actualul Top 10 ATP. Mai sunt acolo, chiar înaintea lui, Dominic Thiem, 25 de ani, și Alexander Zverev, 22. Mai în spate, pe 9, rusul Karen Khachanov. În zona locurilor 10-30 îi găsim pe Borna Corici, Felix Auger-Aliassime, Denis Șapovalov, Alex de Minaur. Talentați, inconstanți, parcă mereu timorați.

Monștri și monștri sacri
Cine va fi noul Federer? Dar următorul Rafa? Cine se va infiltra între ei, asemenea lui Nole? Probabil că nimeni. Cu siguranță nu în viitorul apropiat. Tsitsipas a înțeles că nu calitățile tehnice îi separă pe tineri de acești monștri sacri. Care atunci când nu mai obosesc și nu le tremură mâna pe rachetă 5 ore se transformă în monștri pur și simplu. Dar asta este altă discuție, una care supără publicul larg. Așadar, nu calitatea tenisului pe care îl joacă tinerii e buba. Dar suntem prea liniștiți, prea în banca noastră (uitați-l din această enumerare pe Nick Kyrgios!), prea respectuoși, avertizează Tsitsipas.

Se poate. Se poate?
Asta spune grecul care cheamă la revoltă. Revoltă care a făcut posibilă apariția tuturor copiilor minune în trecut. Borg, McEnroe, Wilander, Becker, Edberg, Chang, Agassi, Sampras. Ei erau mai puțin respectuoși atunci când intrau pe teren. Tinerețea care provoacă, nu tinerețea bleagă, respectuoasă. Poate că apelul lui Tsitsipas îi va trezi și pe ceilalți. Zgândărit de episodul cu Serena Williams, Thiem a ajuns în finală la Roland Garros, unde a încercat ceva cu Nadal. Tsitsipas l-a învins pe Roger la Melbourne, jucând un tenis de vis. Are victorii și la Nadal, și la Djokovici. La fel Thiem sau Zverev. Deci se poate. Trebuie un pic de obrăznicie. Și aceleași „susținătoare” de efort ca ale celor mari. Ca bătălia să se poarte cu arme egale.

Revin la optimea de finală Wawrinka-Tsitsipas și nu îmi iese din minte cum zburda Stan – grăsuț, cu beteșuguri, mai bătrân cu 14 ani – în fața lui Tsitsipas, tânăr, zvelt, înalt, ambițios, după 5 seturi și 5 ore de meci intens. Așa cum spuneam, aceasta este altă poveste. Una pe care puțini vor să o audă. Apropo, ați auzit de medicamentele psihotrope?