Știți că avem meci cu Norvegia?
Evenimentele interne obturează echipa națională. Oare? Sau echipa națională nu mai este demult o prioritate a suporterului român?

Se întâmplă ceva rău. Nu neapărat la FCSB, unde numirea docilului Bogdan Andone în funcția de antrenor este transportată în pilde protocreștine de stăpânul icoanelor aurite de la palat. Multe icoane acolo, fără număr. Nici despre răul de la Dinamo nu vorbim acum, deși protestul suporterilor împotriva pseudo-finanțatorului Negoiță a cumulat accente violent-macabre. Se întâmplă ceva rău cu naționala de fotbal.
Conștiința de sine a cui?
Se întâmplă că naționala nu mai interesează pe nimeni. Acesta este răul șlefuit meci după meci, de ani și ani. Plonjonul în anonimat este deplin acum. Victorie! La două zile distanță de meciul cu Norvegia, pe oameni îi lasă indiferenți echipa care ar trebui să unească energiile, pasiunile și emoția tuturor. Naționala aceea care ar trebui să ne reprezinte pe toți și despre care un om de cultură francez spunea că face parte din conștiința de sine a unui popor. Poate o fi exagerat domnul cu pricina, deși nu prea cred.
Ripensia da, naționala ba!
Fruct al lipsei de rezultate a naționalei și a unei atitudini nu o dată ostile a jucătorilor, interesul suporterului român a migrat constant către echipa de club, indiferent de numele și de anvergura acesteia. Că se numește FCSB, Dinamo, CFR, Rapid, U, Ripensia, UTA sau Petrolul, nu contează. Trădat de o entitate teoretic a tuturor, dar de fapt a nimănui și în fapt din ce în ce mai străină, microbistul se simte mai aproape de ceva tangibil. De ai lui, indiferent cât de mici sunt la scară competițională. Atașamentul funcționează chiar invers proporțional în vremea din urmă. Cu cât este mai mică echipa, cu atât iubirea suporterilor este mai mare. Acolo s-a transferat afecțiunea fanilor. În ligile inferioare. Liberă de contract cu naționala, fără primă de instalare!
Ferea, Bancu e pe stânga!
Vineri, România dispută cu Norvegia un meci decisiv pentru cursa către Euro 2020. Un rezultat prost, inclusiv un meci egal, ne aruncă din ecuația calificării la turneul final la care suntem cotă parte prin găzduirea câtorva partide pe Arena Națională. După înfrângerea de la Stockholm, o recidivă la Oslo ne-ar propulsa din nou în zona calculelor probabilistice și a invocării Divinității. Concret totuși, ce șanse avem pentru un rezultat bun în scumpa capitală a Norvegiei? Scumpă la propriu. Cu o linie de fundași alcătuită din Benzar, Săpunaru, Dr. Grigore și Bancu șansele de a nu primi gol sunt minime. Cu un atac în care Țucudean, posibilul titular al postului de vârf, care a evoluat o singură partidă întreagă în ultimele 5 luni din cauza problemelor medicale, șansele de a înscrie în poarta scandinavilor sunt reduse. Sigur, există variantele de rezervă Keșeru și Pușcaș. Mai ales opțiunea Pușcaș, ținând cont de context. Fizic, Pușcaș și Țucudean sunt printre puținii capabili să ducă fizic un duel unu la unu cu norvegienii. Întâlnim o echipă cu gabarit și încă o dată trăim drama că ai noștri, presupus mai mingicari, nu ajung nici până la subsorile adversarilor.
Stanciu sau Ianis? Și, și e imposibil?
De unde ar putea veni însă forța „tricolorilor”? Poate din randamentul mijlocașilor, acolo unde se așteaptă minuni de la Răzvan Marin, lăncierul arcașilor lui Ștefan Cosmin Contra. Deși Răzvan nu este un echivalent de Hazard. Poate de la Chipciu, recent intrat în clubul 30 plus. Poate de la Stanciu. Sau de la Ianis. Ori, ori sau și, și? Deocamdată problema se pune în termeni de excludere. Ori Stanciu, ori Ianis. Cifrele și numerele sunt de partea lui Hagi cel tânăr. Meciuri jucate, goluri, pase de gol. Trecutul recent îl recomandă pe Stanciu, folosit constant și de Contra și de predecesorul lui, Christoph Daum, pentru calitățile de pasator.
O întrebare, nu un sfat. Că sfaturile sunt apanjul specialiștilor sau al oamenilor bătrâni. Stanciu și Ianis nu ar putea evolua împreună? Nu ar putea fi găsită o formulă tactică să-i cuprindă simultan? Chiar dacă datorită (din cauza?) acestei posibile alegeri ar dispărea din primul „11” neprețuitul Gicu Grozav?