Craiova, pămînt pentru fotbal
Un meci frumos. Cu goluri şi răsturnări de situaţie. Cu o lovitură de teatru în prelungiri, marca Szekely. Nu asta ne dorim? Sau mai există printre noi şi esteţi ai nimicului tactic de anihilare a adversarului? Posibil, dar îi vom […]
Un meci frumos. Cu goluri şi răsturnări de situaţie. Cu o lovitură de teatru în prelungiri, marca Szekely. Nu asta ne dorim? Sau mai există printre noi şi esteţi ai nimicului tactic de anihilare a adversarului? Posibil, dar îi vom corupe şi pe ei! Un meci bun între două echipe care ştiu fotbal şi vor să îl arate. Craiova şi Steaua, plus vreo 20.000 de mii de suflete care au simţit că dincolo de procentele discutabile din alegerile prezidenţiale, în viaţa cea de toate zilele sînt cîteva puncte de sprijin pe care e păcat să le abandonăm. Un dribling al lui Florin Costea, altul al lui Mihai, fratele lui, o centrare-covrig a lui Szekely, un şut cumva instetic al lui Kapetanos, dar pe care scrie mai mereu gol.
Fotbalul trebuie privit uneori cu ochii doar spre teren. Fără să ştii care e linia de clasament a unei formaţii unde Prepeliţă sare un metru şi jumătate peste Ghionea şi Rada, pentru ca după un sfert de oră să danseze în jurul veteranului Petre Marin, sub privirile îngăduitoare şi de competenţă aproximativă ale arbitrului Robert Dumitru. Un Craiova-Steaua în care mingea a stat mai mult lipită de gazon decît jucătorii faultaţi, lucru care povesteşte despre o anumită calitate tehnică a fotbaliştilor. Craiova e un loc ospitalier pentru fotbal, pentru că ospitalitatea vine din dragoste. Lucru banal, a ieşit din nou în evidenţă rasa lui Florin Costea. Lucru mai puţin obişnuit, n-a trecut neobservată prezenţa în Bănie a lui Răzvan Lucescu. Fapt cert, selecţionerul n-a venit la Craiova cu scopul de a observa cum cad ultimele frunze din copaci.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele