Viitorul care arată bine, viitorul care arată rău

Putem sta liniştiţi, modelul lui Hagi nu va fi urmat! Răsună valea de măscări şi de manele. Şi "ne simtem" bine

Play-off-ul s-a încheiat, play-out-ul continuă. Oftaturi multe în partea superioară a clasamentului, auturi nenumărate în subsolul acestuia. Finalul sezonului fotbalistic în România nu este însă apocaliptic, căci pentru aşa ceva este nevoie de măreţie.

Avem o campioană a constanţei, dar bătrână, o vicecampioană care a jucat ceva fotbal atunci când nu mai conta şi o ocupantă a locului 4 care chefuieşte de mama focului. Astra şi Sepsi au parazitat întrecerea şi au ţinut o pledoarie constantă despre slăbiciunile sistemului competiţional cu play-off şi play-out. Demers încununat de reuşită.

Singurul ţărm de normalitate este Viitorul, acolo unde, cumva paradoxal, veşnica luptă a lui Hagi tatăl cu restul lumii a creat un cordon sanitar în jurul lui Hagi fiul şi al colegilor lui. Viitorul a fost singura echipă a Ligii 1 care s-a comportat ca o echipă de fotbal pe tot parcursul întrecerii. Locul 3 în ierarhia finală, după o lună şi jumătate în care a bătut Craiova de patru ori consecutiv, vine ca o împlinire firească.

Dincolo de unele meciuri mediocre sau slabe pur şi simplu, fundul mare al lui Eric, greşelile lui Ghiţă, lipsa de formă a lui Drăguş, oamenii aceia din enclava de la Ovidiu şi-au văzut de treabă.

Treaba lor a fost, este şi va fi în continuare să joace fotbal. Nu să îl mimeze, nu să îl desfigureze ori să-l transporte în zone ermetice. Acest exerciţiu de fidelitate faţă de activitatea căreia te-ai dedicat este cel mai frumos şi mai sincer gest posibil. Consecinţă naturală, uzina de fotbalişti a lui Hagi alimentează naţionalele de la toate categoriile de vârstă. Nu este doar mecenat acolo. O societate supravieţuieşte şi prosperă atunci când îşi vinde produsele. Marfa. Ceea ce se şi întâmplă cu Viitorul.

Din perspectivă sportivă, lupta pentru calificarea la Euro 2020, participarea la Euro 2019 a naţionalei sub 21 de ani, inclusiv ruşinea cu Haiti a reprezentativei U16, toate sunt legate de activitatea Academiei. Fiindcă nu există nicăieri în lume întreprindere cu rată de succes 100%.

Nu trebuie totuşi să ne facem griji, exemplul Viitorului nu va fi urmat. Clujul se conduce după un model care acordă credit fotbaliştilor veterani, având totodată, susţin observatori avizaţi, sprijnul ocult al sferelor puterii. FCSB caută pentru banca tehnică un om care se împărtăşeşte, nu un antrenor, iar Craiova construieşte, construieşte, apoi dărâmă cu o voluptate care cere o manea condimentată cu înjurături la adresa rivalilor.

Cel mai rău în toată povestea a fost nu spectacolul grotesc oferit de investitorul unui club care dacă ar fi fost să urmeze paşii fireşti poate de-abia acum se afla în pragul promovării în prima ligă. A arătat urât participarea fie şi pasivă a lui alde Bancu şi Mateiu.

Sau cel puţin aşa ni se pare unora dintre noi, mai ipocriţi. Pentru cei sinceri, oameni verticali, care apreciază muzica bună şi ştiu să danseze din buric, o dedicaţie cu câteva din versurile manelei de la sărbătoarea Chindiei, aflată la doar un punct de promovarea matematică în Liga 1.

„Cântă Guţă pentru ei, pentru campionii mei! Capul sus, sus, sus, ce a fost mai greu s-a dus!” Nu în ultimul rând cântecul jucătorilor, care a dinamitat vestiarul: „Comisarul Moldovan, oooo-oooo, cel mai mare huligan, oooo-oooo!”. Comisarul Moldovan nu este justiţiarul interpretat de Sergiu Nicolaescu, ci însuşi Viorel Moldovan, antrenorul celor de la Chindia. El este huliganul şi barosanul, dacă mă-nţelegeţi. Ei, na, sigur că înţelegeţi!