Nicu, Mircea şi Mircea. Ză cempions
Premii pentru premianţi şi campanie electorală alături de Nicu Gheară. Şi el, tot un premiant
We are the champions, ui ar ză cempions, ui ar ză cempions, mai freenţ, mai freeenţ, ta-na-na, muzica se aude în boxe, animatoarele se învîrt […]
Premii pentru premianţi şi campanie electorală alături de Nicu Gheară. Şi el, tot un premiant
We are the champions, ui ar ză cempions, ui ar ză cempions, mai freenţ, mai freeenţ, ta-na-na, muzica se aude în boxe, animatoarele se învîrt în jurul prezentatorului şi al premiaţilor. Al premianţilor, ei, cei din lumea fotbalului, puşi la ţol festiv, feţe subţiri, oameni bine hrăniţi, cu privirea dincolo de criză, toţi, strînşi laolaltă, merituoşi lîngă orientaţi, muncitori alături de oportunişti, efemeri împreună cu eterni şi supravieţuitori. Premii de toate felurile, pentru toate gusturile, distincţii acordate stadioanelor şi conductelor de gaze. Foarte frumos! Mitică, Dan, Răzvan, Iuliu la masă cu Vasile, doamna Cristiana, nea Puiu şi Mircea, o dată, Mircea de două ori. Mircea Lucescu, creatorul de echipe, sculptorul de caractere, omul anului, Mircea Geoană, omul lui nea Mircea sau invers, prietenul, apropiatul, candidatul. Şi peste toţi în discreţia lui absolută, zîmbind serafic, înţelegător, dincolo de zbaterea terestră pentru o pîine mai albă, Nicu. Nicu Gheară.
Vă las să descoperţi singuri sensurile acestei reuniuni. De ce se strîng ei aşa, ce îi uneşte înainte să îi despartă. În mod sigur, nu pentru o friptură pe gratis veniseră dînşii acolo. Faptul e că momentul culminant al serii nu a ţîşnit din emoţiile laureaţilor, tipi obişnuiţi să poarte pe umeri povara gloriei. Într-o gală declarată a excelenţei sportive s-a livrat la pachet un scurt, dar condensat clip electoral.
Prezenţa la eveniment a lui Mircea Geoană nu putea să treacă neobservată, mai ales că nu clandestinitatea îl caracterizează pe candidatul la funcţia de preşedinte al României. Adversarul lui Traian Băsescu a venit acolo pentru a profita de relaţia cu Mircea Lucescu, un om ale cărui intuiţii politice nu au fost parcă niciodată la nivelul competenţei profesionale. Dar asta e altă poveste, şi nu nea Mircea este pînă la urmă omul care face şi desface alianţe. El e un mogul al tacticii şi presingului din fotbal, mogulii veritabili sînt aceia care intră pe propriul post de televiziune jucînd rolul democraţilor şi sfîrşesc prin a-şi ameninţa angajaţii cu diminuarea salariului pentru că au avut curajul de a nu practica jurnalismul în genunchi la dialogul cu şefu’.
Aşa a procedat Sorin Ovidiu Vîntu cu Oana Stancu la Realitatea TV. Era ceva sinistru în şuieratul vocii lui SOV, ceva care îţi îngheţa sîngele în vene. Spre deosebire de SOV şi Dinu Patriciu, Nicu Gheară s-a abţinut de la discursuri. Absolvit de autorităţile statului de orice bănuială care vine de la tîmpiţii din presă, mai curat în cuget decît un nou născut, Nicu Gheară a girat tăcut gala şi campania electorală a lui Geoană. Iar Geoană s-a comportat natural, la fel de firesc ca Adi Cioroianu la întîlnirea cu Costică Argint. Hai România! Ui ar ză cempions, mai freenţ!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele