Prea repede. Cât ai zice Madrid

O finală consumată prea rapid și nu în sensul care ne-ar fi convenit.

Bertens a câștigat, 6-4, 6-4, fiindcă a jucat mai bine și pentru că Simona Halep a lăsat-o să etaleze cel mai bun tenis al ei. Așa a sintetizat meciul olandeza la festivitatea de premiere. Un rezumat care arată și luciditatea învingătoarei. Echilibrul interior.

Un meci de tenis conține mai multe meciuri. Și o mulțime de povești. La 3-1 și la 4-2 în primul set al finalei de la Madrid, Simona Halep afișa siguranța și soliditatea jocului văzut pe parcursul întregii săptămâni. Numai că de la 4-2 la 4-6, scor cu care Kiki Bertens și-a adjudecat prima manșă, s-a întâmplat ceva. Olandeza nu a mai greșit aproape deloc, și-a ordonat loviturile, a servit progresiv mai puternic și mai variat, profitând la maximum de tactica Simonei care a jucat-o pe centrul terenului. În ideea de a nu-i deschide unghiurile. Doar că Bertens nu a părut deloc deranjată de această geometrie previzibilă.

Aproape nimic din ce am văzut în semifinala cu Belinda Bencici în evoluția Simonei. Cel puțin până la 2-0 pentru Bertens în setul al doilea. Prăbușirea Simonei era atunci plenară. O serie de 6 game-uri în contul olandezei, căreia îi ieșea totul și părea într-o înțelegere secretă cu liniile laterale și de pe fundul terenului. Revenirea Simonei la 2-2 nu a stopat avântul controlat al lui Bertens, care, ca și la Cincinnati a continuat să domine partida prin atitudine. Vârf de formă la momentul oportun, sincronizare perfectă.

Apropo de vârful de formă. Poate există și un lucru pozitiv în această finală pierdută de Simona Halep cu viteză luminică. Urmează Roma și Roland Garros, locuri unde românca are de apărat multe puncte, aproape 2.600. A pierdut, dar măcar nu și-a consumat rezervele de energie, ca la Rouen, la meciul cu Franța. Fapt care a costat-o o săptămână de pauză. Nu că o victorie la Madrid nu era importantă și bănoasă. Era, dar Simona trebuie să atingă vârful de formă la Paris. Nu la Madrid, nu la Roma. Ea nu este o jucătoare capabilă să ducă până la capăt trei turnee de asemenea greutate. Presupunînd că există o astfel de jucătoare.

Neplăcut este totuși că în curând numărul finalelor pierdute de Simona îl va egala pe cel al turneelor câștigate. Este aici o simbolistică asupra căreia Simona și apropiații ar trebui să se aplece. Și să o înțeleagă pentru a putea merge mai departe. Este o miză poate mai importantă pe termen lung decât aceea imediată a locului 1 mondial. Unde cred că Simona va mai ajunge.