Singur cu americanii 

Avea o lentoare în mișcări și o mustață pe oală care îl făceau să pară mult mai în vârstă decât era în realitate.

Fusese numărul 8 în lume la simplu în ’68, performanță ignorată și neverosimilă astăzi. Arăta hirsut și mai bătrân, senzație accentuată de permanenta comparație cu Ilie, care își flutura chica de adolescent rebel și se comporta ca un puști pus pe șotii. La ora finalei de Cupa Davis România-SUA, de la București, în 1972, Ion Țiriac avea 33 de ani, o imensă experiență în spate, o dorință uriașă de a câștiga măcar din a treia încercare Salatiera de Argint. Și un prieten mai puțin.

El și Ilie Năstase erau certați la ora marii finale. Ciudat, Ilie a părut certat și cu echipa României în meciurile de simplu. Atunci când au disputat partida de dublu, Ion și Ilie nu și-au adresat un cuvânt. Ireal. Se comportau ca niște străini. Din faimosul dublu românesc câștigător de Grand Slam nu rămăseseră decât doi tipi obligați de autoritățile comuniste ale vremii să joace împreună. Logic, au pierdut fără drept de apel în fața echipei americane Stan Smith-Eric Van Dillen.

Nu au vorbit nici pe teren, nici în pauzele dintre game-uri. Misterul care a marcat un moment de referință al sportului nostru trăiește și astăzi. Nimeni nu știe nici acum ce se întâmplase, dar răceala dintre ei devenise notorie inclusiv în presa occidentală dinaintea ultimului act al Cupei Davis. Nimeni din cei care ar putea ști nu vorbește. Un secret păstrat mai bine decât formula bombei atomice. Când încă mai trăia, Ștefan Georgescu, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis, mi-a oferit un răspuns aiuritor pe subiect. Ceva în stilul unui secretar de partid care vorbea despre idealurile nobile ale socialismului.

Țiriac a fost eroul acelui meci de obsedantă amintire cu Statele Unite. Victoria lui contra lui Tom Gorman a ținut România în viață după prima zi, când Ilie pierdea la Stan Smith. Țiriac a luptat admirabil și cu Smith, dar americanul era mai tânăr și, în fond, mai bun. Acea finală a fost momentul unic, bănuiesc, în care Ion Țiriac a fost altul decât miliardarul cinic, vânător de mistreți, pe care îl știm acum. Un Țiriac care luptă eroic, la sacrificiu pentru România. O imagine desprinsă parcă din filme. Americane, cu Bruce Willis.