Murdăria din spatele unui penalty

Nu întoarceţi privirea, nu vă acoperiţi nasurile! Aceste mizerii s-au petrecut aievea în fotbalul românesc

Daune colaterale. Acesta este efectul penaltyului dictat de Sebastian Colţescu la partida dintre CFR şi Viitorul. În spatele discuţiei, altfel interesante, despre corectitudinea ori incorectitudinea deciziei arbitrului, vin aluviunile trecutului.

Sfânta indignare
Un torent murdar de care unii se feresc scârbiţi. Să nu îşi mânjească pantofii de firmă. Dar pentru sănătatea noastră de pasionaţi ai fotbalului este bine să ştim. Fiindcă atunci când presa sportivă relata despre legăturile nesănătoase dintre arbitri şi patronii de club, despre tovărăşiile şi reciprocităţile acestora din urmă, despre non-combaturi şi blaturi, despre evoluţii contra-naturii ale scorurilor, care aveau finalizare în casele de pariuri din Asia, atunci, dar şi mai încoace, te loveai de un zid de sfântă indignare din partea protagoniştilor. Şi picai de prost.

Naşul matematician
Adrian Porumboiu şi Cristi Balaj evocă întâmplări din trecut. Cu ei înşişi actori. Personaje şi episoade care compuneau peisajul fotbalului românesc nu cu foarte mult timp în urmă. Fiecare cu versiunea lui, cu adevărul lui. Dispărut dintre cei vii, „lordul” bistriţean Jean Pădureanu trăieşte în memoria celor care s-au intersectat cu el. Posibil ca legenda să fie mai puternică decât realitatea, dar rolul de Naş matematician care stabilea ţintarul campionatului nu era negat nici atunci când lângă Dealurile Lechinţei se traficau puncte, retrogradări şi participări în cupele europene. Dumitru Sechelariu, alt dispărut, alt voievod uitat al fotbalului din provincie, apare ca o hologramă la o masă de poker alături de Adrian Porumboiu, Gheorghe Ştefan „Pinalty (voila!) şi Gigi Becali.

Lângă Tron, pe Tron
Se jucau acolo nu doar sume inaccesibile oamenilor obişnuiţi. Miza erau destine şi dezlegări de fotbalişti, soarta unor campionate. Unul dintre comesenii evocaţi, manipulator de calibru şi maestru absolut al prefăcătoriei, se visează acum lângă Tron, la dreapta Lui. A mărturisit-o într-un interviu recent pe care i l-a luat o fată crescută în spiritul credinţei. Sensibilă şi credulă, tânăra a început să plângă în faţa demonstraţiei de cucernicie a intervievatului. Problema este alta. În curând, respectivul o să vrea să Îi ia locul pe tron. Este că nu vă vine să râdeţi? Lui, da. Lor, da. Îşi râd în continuare de noi atunci când ne asigură că totul este în regulă, iar corectitudinea domneşte cu suflu divin asupra Ligii 1.

O teorie nebunească
Puşchea pe limbă să îţi exprimi îndoielile asupra corectitudinii meciului de la Cluj! Eşti declasat, trimis la balamuc. Doar acolo, printre cei cu mintea rătăcită, ţi-ai putea închipui că un club care câştiga campionatul şi era târât la TAS de o grupare concurentă ar putea dori să se răzbune. Ţi se dă în cap cu excelenta relaţia comercială dintre reclamant şi pârât. Şi cum să se răzbune? Păi, de exemplu, tratând a la legere meciurile cu rivala actuală a clubului care mergea cu pâra la Lausanne. Ţi se cer dovezi. Nu ai la dispoziţie decât un fir logic şi o desfăşurare a meciului care contrazice stilul ambelor echipe. Deci pierzi partida. Asta până la următorul penalty care va învolbura apele şi îi va încăiera personajele principale ale piesei „O corectitudine pierdută”.

Colţul specialistului
Ca să mai şi zâmbim, apropo de penaltyul care a provocat „dezbaterea”. Foarte simpatică opinia lui Anton Heleşteanu, fost arbitru şi fost oficial al celor de la Botoşani. Fost arbitru care în toată cariera nu a ghicit nici un penalty. Dădea când nu era şi nu dădea când era. „Jur că am revăzut faza de mai multe ori şi tot nu ştiu ce să zic. Ca arbitru, poţi doar să te rogi înaintea meciului să nu îţi dea Dumnezeu o asemenea fază”. Normal. Aşadar, să ne rugăm împreună cu Toni Heleşteanu. Cât ne mai lasă cel care stă lângă Tron.