Lecţia de istorie a lui Pepe
Conştiinţa civică a lui Mircea Bornescu a debordat înaintea derbyului Dinamo-Rapid. Am descoperit astfel un om frămîntat de problemele nedesluşite ale societăţii, un personaj neglijat pe nedrept atunci cînd Procesul comunismului intrase în impas. Nu că ar fi primul sau […]
Conştiinţa civică a lui Mircea Bornescu a debordat înaintea derbyului Dinamo-Rapid. Am descoperit astfel un om frămîntat de problemele nedesluşite ale societăţii, un personaj neglijat pe nedrept atunci cînd Procesul comunismului intrase în impas. Nu că ar fi primul sau singurul, originalitatea constă în felul în care se implică. „De mic am fost educat anti-Dinamo”, anunţă Pepe. Parcă şi vezi ruguri pe care ard steaguri alb-roşii. Şi continuă portarul din Grant cu o observaţie care i-ar face invidioşi şi pe Ţuţea, şi pe Noica, despre care trebuie să precizăm că nu au apucat să joace nici la Dinamo, nici la Rapid. „Dinamo nu e o echipă agreată în România pentru că a făcut multe de-a lungul istoriei”, zice goalkeeperul, acest Patapievici al careului de 16 metri. Aleluia!
În fond, sentinţa dată de portar istoriei dinamoviste este corectă, cei din Groapă au făcut multe în anii care au trecut de la înfiinţare. Bune şi rele. Abuzuri şi meciuri memorabile. Pepe se referă însă doar la rele. La Răul absolut pe care îl reprezintă entitatea Dinamo, fosta echipă a MI, a Securităţii, care Securitate era continuatoarea NKVD-ului şi contemporana KGB-ului, instituţii ale terorii bolşevice, organisme ale persecuţiei intelectuale atît de cunoscute lui Bornescu, tînărul care a crescut citind Fenomenul Piteşti al lui Ierunca şi Arhipelagul Gulag al lui Soljeniţîn.
Gata cu gluma. Bornescu s-a simţit dator cu o prostie înaintea derbyului conform unui calcul simplu. Cu cît te declari duşman mai înrăit al adversarilor, cu atît suporterii te vor legitima drept unul de-al lor. Reţeta e veche şi funcţionează. Şi e la îndemînă. Împarţi lumea în buni şi răi, apoi te plasezi şi îi plasezi pe ai tăi la „buni”. Bornescu habar nu are nici de umbrele istoriei lui Dinamo, nici de trecutul romantic-proletar al Giuleştiului pe care s-a altoit burghezia postdecembristă. Dacă ar fi fost ofertat de Dinamo atunci cînd i se aplecase de Craiova, Bornescu nu ar mai fi descoperit niciodată că a crescut în spirit anti-Dinamo. Dimpotrivă, şi-ar fi găsit resorturi cîineşti în trecutul lui care nu consemnează lecturi la Biblioteca Academiei Române, ci doar cîteva sezoane în poarta Universităţii, cu partide reuşite şi partide ratate.
Nu-i exclus ca fotbalul românesc să aibă nevoie de Mircea Bornescu, dovadă şi convocarea la naţională. Doar că fotbalul românesc are nevoie de portarul Bornescu, nu de formatorul de opinie Bornescu. Altfel, gluma supremă este să te declari anti-Dinamo în zilele acestea. Nu vi se pare foarte tare?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele