Tristeţe

E bine şi aşa, un emoticon care plânge. Acesta este mesajul lui Kylian Mbappe postat pe Twitter după dezastrul de la Notre-Dame

Ajunge un gest. Un clic care stă la capătul inimii. La necazuri mari nu trebuie vorbe mari. Gomis avea „inima strânsă”. Roxana Mărăcineanu, românca devenită ministrul sportului în Franţa, a scris „Curaj pompierilor!” Apoi cuvântul-emblemă. „Tristesse”. Asta au simţit oamenii atunci când ardea Notre-Dame. Tristeţe, emoţie, deznădejde. Speranţă că nu se va face totul scrum.

Sportivii oameni
Un alt fotbalist, Andre Gignac, îndrăznea mai mult. „900 de ani de istorie pleacă în fum”. Iar baschetbalistul lui Orlando Magic, Evan Fournier, a scris „Inima mea arde”. Turla bisericii veche de aproape 900 de ani chiar ardea şi se surpa în flăcări. Laolaltă cu artefacte, cu relicve nepreţuite. Şi nu este vorba că mari sportivi au reacţionat la dezastrul care a lovit marea catedrală şi uite aşa ne-am găsit şi noi pretext să compunem ceva pe subiectul zilei. Altul este mesajul şi am face bine să nu-l pierdem. Mari sportivi au reacţionat ca oameni normali legaţi de comunitate. Cetăţeni care participă la viaţa oraşului, a ţării lor. A civilizaţiei căreia îi aparţin.

Măreţia indestructibilă
Notre-Dame este mult mai mult decât o catedrală a catolicilor. Un edificiu simbolic al creştinătăţii. Notre-Dame nu este doar obiectivul turistic vizitat/vânat anual de 14 milioane de curioşi. Dacă îţi iei timp, dacă inspiri adânc înainte de a intra acolo, înţelegi. Notre-Dame este expresia măreţiei umane. Dar nu a grandorii. Cei care au păşit în spaţiul sacru al catedralei Notre-Dame, simpli turişti, atei sau persoane de altă religie decât cea creştină, au simţit ceva dincolo de frumuseţea artistică, de armonia formelor. Deşi la început, pentru cei mai mulţi Notre-Dame era încă un obiectiv unde veniseră să facă poze. Cât mai multe poze.

Probă de jurnalism
Martorii nemijlociţi ai incendiului povestesc despre mirosul de ars care te lovea la ieşirea din metrou. Reporterii televiziunilor de ştiri şi ai marilor ziare au relatat prompt, profesionist şi cu decenţă desfăşurarea dezastrului. A fost şi acolo o probă de competenţă. De strunire a emoţiilor. CNN şi BFM TV, canalul de ştiri francez echivalent al fratelui mai mare american, au acoperit evenimentul toată noaptea. Cu specialişti, cu istorici ai artei, cu înalţi prelaţi.

Nicio stridenţă, multă documentare în schimb. Atunci când oamenii strânşi în faţa catedralei se rugau şi au început să cânte imaginile au curs fără comentarii. Lovit de altă nenorocire, după Charlie Hebdo şi atentatele din 2015, Parisul era din nou lumea întreagă la acea oră din noaptea europeană.

Pentru cei cărora le pasă
Cunosc persoane cărora nu le place Parisul. Îl consideră un oraş urât. Prin urmare, pe ei îi va lăsa indiferenţi faptul că Notre-Dame era să dispară. Cunosc sportivi români care habar nu aveau şi pe care nu îi interesa să afle ce se întâmplase în incendiul de la Clubul Colectiv.

Pentru ceilalţi, cărora încă le mai pasă ce se mai întâmplă prin lumea noastră, trebuie spus că munca eroică a pompierilor a avut totuşi rezultat. Turnurile gemene ale catedralei au supravieţuit, aşa cum, din păcate, nu s-a întâmplat cu alte turnuri gemene. Dincolo de unele vulnerabilităţi detectate la bolta catedralei, structura de rezistenţă a imensului edificiu nu a avut de suferit, spun specialiştii.

Totul s-a jucat în 15-20 de minute susţine un secretar de stat al ministerului de interne francez. Dacă flăcările nu erau potolite și apoi stinse, marile clopote şi o dată cu ele stâlpii de susţinere ai boltei se surpau. A fost o partidă la capătul căreia miza era pierderea istoriei. Din fericire, a fost una la care nu a pariat nimeni.