Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Stoichiţă, filantropul calculat

A reinventat jucători, dar s-a redescoperit pe sine. Asta e marea victorie

E la modă acum să fii Mihai Stoichiţă. Moda asta a revenit fără avertisment, aşa cum se întîmplă cu minijupele, cu evazaţii, cu perciunii şi cu alaindeloanele. Lumea […]

marți, 3 noiembrie 2009, 3:12

A reinventat jucători, dar s-a redescoperit pe sine. Asta e marea victorie

E la modă acum să fii Mihai Stoichiţă. Moda asta a revenit fără avertisment, aşa cum se întîmplă cu minijupele, cu evazaţii, cu perciunii şi cu alaindeloanele. Lumea şi-a adus aminte că lui nea Mihai i se mai spune Lippi, că e un antrenor ale cărui echipe joacă spectaculos şi ofensiv, că e un om pe care nu-l stînjeneşte limba română. Că în afară de acordul subiect-predicat şi folosirea adecvată a prepoziţiei „pe” lîngă pronumele relativ „care”, Stoichiţă mai ştie încă vreo cinci limbi străine, deci nu e condamnat să stea la mîna traducătorilor neavizaţi şi nu e supus nici exerciţiilor de înviorare cu braţele pentru a se putea face înţeles.

Stoichiţă s-a întors printre noi beneficiind de o conjunctură favorabilă. O dată, fiindcă nu avea angajament. Doi la mînă, îşi afirmase repetat sentimentele de afecţiune pentru Steaua. Apoi, o suprapunere de planuri. În timp ce Bergodi era pe făraş şi se stropşea la Gigi Becali, Stoichiţă apărea la GSP TV. Vorbea în direct şi pe înţelesul tuturor. Competenţa blîndă a celui uitat. Fără să apeleze la tonul acela insidios de a se autopropune, el şi-a cîştigat postul şi prin coerenţa intervenţiilor într-un studio TV. Cu numai cîteva zile înainte, Premium Liga şi Contraatacul îl propulsaseră şi pe Panduru în stafful stelist, semn că totuşi la emisiunile acelea se vorbeşte cu precădere despre fotbal, împotriva impresiei unor inchizitori de ocazie, cu cont de WOW şi respiraţie de freelanceri.

Revenirea lui Stoichiţă în Ghencea a contrazis cîteva teorii. Printre altele, pe aceea a ciorbei reîncălzite. Mihai este un romantic pragmatic, un visător care apreciază valoarea banului. Asta l-a ajutat, dar i-a impus şi anumite limite în carieră. Călătorise atît de mult încît nu îşi mai găsea locul în propria ţară. Acum ne mirăm că a reuşit să-i reinventeze pe Dayro şi pe Mihăiţă Pleşan, că l-a scos de la naftalină pe Rada, că a pus Steaua în matca ei naturală, a jocului ofensiv, a riscului asumat.

Se miră, de fapt, cei pentru care fotbalul a început cu Onicaş şi cu Bergodi. Stoichiţă ştie cît să dea şi ce să ceară unui fotbalist. Cunoaşte sensul noţiunii de solidaritate. Nu practică filosofii inaccesibile şi e un maestru desăvîrşit al predării şmecheriei fotbalistice în doze homeopate. Simte cînd un jucător are nevoie de asistenţă, dar nu serveşte supa săracilor ca un filantrop lipsit de idei. Ajutat şi de rezultate, începe să construiască, întreprindere complicată la Steaua lui Gigi. Băftos din fire şi reîntors într-un loc unde norocul s-a simţit întotdeauna confortabil, Stoichiţă trebuie să lupte cu propriii demoni care îl îndeamnă uneori să se abandoneze plăcerii jocului dincolo de rezultat. Deocamdată, îngerii sînt la putere.

Comentarii (55)Adaugă comentariu

banks (62 comentarii)  •  4 noiembrie 2009, 14:23

Graba cam mare ,statuia mai poate sa astepte.
Mie mi-e simpatic Stoichita, mai ales prin faptul ca stie lega vorbele si suna toate bine in romana.
Dar pana la „reconstructie”, „reinventare”, „viitor”, etc.. mai ecale si vreme. Sa avem rabdare.
Intepatura catre „inchizitorii de ocazie, cu cont de WOW şi respiraţie de freelanceri” e gratuita si cam ofticata. Cea mai buna dovada ca aceia aveau dreptate e ca :
1. voi ceilalti ati lasat-o mai usor cu becaliada
2. ei nu se ascund sub pulpana „moderatorului”, cand cineva are alt punct de vedere. Adica, e vorba de barbatie.

George (2 comentarii)  •  4 noiembrie 2009, 15:09

Domnule Geambasu de unde atatea laude pentru mARELE antrenor Stoichita?Nu spuneti ca acei jucatori pe care sustineti ca i-a reinventat isi faceau treaba bine la echipa a doua,ca este sclavul lojei,ca schimba jucatorii cum dicteaza conducatorul,ca Steaua a dat 0,6 goluri pe meci de cand a venit el,ca singura tactica este sa aruce mingea pe Kapetanos sau sa i-o dea lui Nicolita.
Ipocrizie maxima domnule Geambasu,aspectele adevarate ale perioadei de antrenorat ale lui „Lippi” le ascundeti la spate ca soarele dupa nori.Cand vor disparea norii vor vedea si suporterii de rand,cei pe care ii tot aburiti cu asemenea cuvinte oau ce bine e la Steaua,cu Stoichita antrenor,secund

George (2 comentarii)  •  4 noiembrie 2009, 15:14

Corneliu,pentru cunostintele tale generale,galeria nu a mai vrut sa primeasca bani de la club,pentru coregrafii,deplasri si alea alea cum zici tu,in speta de la creditorul fara nume,nu ca ar n-ar mai fi dat el bani,nu mai vorbi din auzite,macar informeaza-te!

mittic (1 comentarii)  •  4 noiembrie 2009, 15:18

Pre multa lauda pentru niste rezultate mediocre ale domnului Stoichita. La naftalina erau pusi de patron, nu Bergodi i-a trimis acolo, pe jucatori. Totusi se incearca de vreo citeva saptamini manipularea adevarului cu privire la jucatorii „reinventati” de Stoichitza. Dayro era plecat in „vacanta” cind Bergodi a venit, era dat disparut, Rada vroia sa-l vinda Ierbivorul din Pipera, Plesan nu accepta micsorarea salariului si de aceea a fost sabotat de Ierbivor, lucrurile astea le-a mvazut cu totii si acum veniti sa ne spuneti niste povesti.Practic lui Bergodi ii s-a impus tinerii Tatarusanu, Onicas, A.Inonescu de catre patron. Marele ierbivor declara ca el face o echipa de tineri. cind au inceput infringerile, s-a trezit si rumegatorul, si-a dat seama si el. Bergodi a sarit din schema, iar Stoichita a facut ceea ce trebuia sa faca , sa utilizeze oamenii cu experienta. Intre timp Dayro s-a repus pe picioare, Plesan a acceptat reducerea de salariu si a fost achizitionat si Tanase. Asta e adevarul. Ceea ce spui dumneata sint osanale aduse antrenorului.

Gaby (1 comentarii)  •  8 noiembrie 2009, 10:27

Oare nimeni nu-si aduce aminte ca dorinta ciobanului si a fanilor(poate pt prima data aceeasi) era intinerirea lotului? Exact asta a incercat Bergodi , si nu mai avea mult sa reuseasca , dar nimeni nu puncteaza acest aspect. Din aceasta cauza pe lista UEFA nu a fost inclus Ov. Petre ci Onicas , iar Plesan nu a fost din cauza lui Ghionea si a lui Vinde , Pleaca , Mori!

Comentează