Aşteptând un Halep-Andreescu

Deşi tentantă, ar fi o mare greşeală să le punem în antiteză. Jocul, farmecul personal, povestea de viaţă

Să ne ajutăm de numere, care nu mint dacă sunt folosite corect. Ştirea despre abandonul Biancăi Andreescu la Miami a strâns mai multe vizualizări pe site-ul gsp.ro decât ştirea/comentariul despre victoria Simonei Halep în faţa americancei Venus Williams. 57.000 contra 52.000, scor valabil în dimineaţa zilei de marţi, 26 martie.

Doar victimele modei?
Şi acum o posibilă interpretare. A basculat brusc interesul suporterului român, al iubitorului de sport către mai tânăra Bianca Andreescu? Dau oamenii dovadă de ingratitudine faţă de Simona, care ne-a oferit şi şi-a oferit atâtea şi atâtea prilejuri de bucurie? Reacţionează ei strict emoţional, sunt victimele modei sau mai este şi altceva la mijloc? Nu-i exclus să fie câte puţin din toate în acest scor favorabil noii senzaţii a tenisului. Interesul sporit al oamenilor mai are însă şi alte resorturi în afară de chemarea naturală către alte figuri în circuit. Pentru eroi proaspeţi.

Delirul vesel al publicului
Ce îşi doreşte de fapt publicul de pretutindeni în afară de inedit, de noutate? Spectacol. Frumuseţe neconvenţională. Culoare, neprevăzut. Îi oferă toată paleta asta estetic-cromatică Bianca Andreescu? Aş zice că da. Suportul absolut şi spontan al spectatorilor, vizibil mai ales în finala de la Indian Wells, pledează în favoarea teoriei. La toate meciurile disputate de Bianca publicul a reacţionat ca unul de fotbal (soccer sau american, cum doriţi), nu de tenis. Deşi nici publicul de tenis nu mai este ce era odinioară (observaţie paseistă).

Această bucurie vecină cu delirul vesel provocată de jocul tinerei canadiencei de etnie română nu este doar produsul ataşamentului clasic al asistenţei faţă de outsider. Este mai mult decât atât, iar cine a urmărit partidele dispuate de Andreescu în ultimele două-trei săptămâni ştie ce încerc să spun aici.

Copil minune versus clasic
Să ne ferim a pune în antiteză stilul Biancăi şi al Simonei. Ar fi nedrept pentru deţinătoarea titlului de la Roland Garros. Jocul Simonei are alte calităţi, se conduce după alte repere. Când se va alcătui un clasament al jucătoarelor cu cea mai bună deplasare al-time din tenis e foarte posibil să o regăsim în top 3. Simona este un bulgăre atomic de ambiţie, s-a călit în bătălii complicate. A ajuns o veterană în circuit, aşa cum singură şi cumva nostalgică a observat.

De multe ori e mai uşor să fii copil minune decât clasic în viaţă şi în activitate. De aceea ne-ar fi plăcut acum un meci între Simona şi Bianca la Miami. Să susţină ele demonstraţia. Care pe care. Să ilustreze nemijlocit antiteza. Sau complementaritatea. Cât de frumoasă şi de plină de sensuri ar fi fost o astfel de întâlnire!

Ce-i mult strică. Proverb canadian
Pe care, sperăm, o vom avea cât de curând. Între timp, Bianca trebuie să se odihnească, fiindcă turul de forţă din 2019 a făcut-o să arate ca o păpuşă stricată în meciul cu Anett Kontaveit. Să îşi cumpere geanta Louis Vuitton la care râvneşte ca un copil care câştigă primii bani adevăraţi din carieră, să îşi tragă sufletul şi să-i spună domnului Sylvain Bruneau, antrenorul, ceva de genul „Ajunge!”. „Enough!” ori „Il suffit!”. Ca să împăcăm şi partea anglofonă şi quebecoise a Canadei. Există riscul unei supraîncărcări a Biancăi, de asemenea al unei decolări din realitate.

Tot între timp, Simona îşi continuă marşul la Miami şi cursa pentru recuperarea locului 1 WTA. Victoria în faţa super-veteranei Venus Williams nu trebuie totuşi supralicitată, fiindcă sora Serenei este contemporană cu Irina. Nu Irina Begu, Irina Spîrlea! Cine nu ştie cine mai e şi Spîrlea asta dă căutare pe „goagle” şi află.

Altfel, recomandabil ar fi să nu cădem în plictis ori în deja vu. Că prea mult Halep, că prea mult Andreescu. Deoarece nu ştim când ne mai întâlnim cu astfel de momente!