Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Brandan peste Drăgulescu

Minunile se ţin lanţ. După minunea de la Liberec, minunea de pe Ibrox Park. Minunat ar fi ca astfel de minuni să se repete. Fiindcă nu vorbim totuşi despre minuni în sensul biblic, ci doar despre întîmplări frumoase în sens […]

miercuri, 21 octombrie 2009, 2:53

Minunile se ţin lanţ. După minunea de la Liberec, minunea de pe Ibrox Park. Minunat ar fi ca astfel de minuni să se repete. Fiindcă nu vorbim totuşi despre minuni în sensul biblic, ci doar despre întîmplări frumoase în sens fotbalistic. Ologii nu au început brusc să înscrie eurogoluri, iar orbii nu au văzut dintr-o dată traseul spre poarta adversă. La fotbal e altfel. O echipă fără trecut şi cu viitor incert din Bărăgan a mers la Glasgow într-o seară ploioasă de octombrie şi i-a administrat lui Rangers cea mai severă înfrîngere din istoria cupelor europene. Bum, bum, bum, bum. Patru salve de artilerie. Poveşti petrecute sub ochii tuturor, exact în momentul în care ne făceam procese de conştiinţă cu o atent studiată doză de ipocrizie. Ne exersaserăm spiritul autocritic, fiindcă presimţeam că urmează vremuri grele în fotbal. Nu acordăm aceeaşi atenţie altor sporturi. Scrimă, canotaj, handbal. Discipline care produc medalii şi faimă. Şi ajungem într-un punct delicat. Acela al sincerităţii. Cîtă faimă, cîtă celebritate şi notorietate au adus medaliile lui Drăgulescu şi care este efectul imediat al unei victorii ca a Unirii?

Răspunsul e peste intenţiile noastre nobile. Cinic, dureros. Şi probabil nedrept. Drăgulescu, Rareş Dumitrescu şi alţi gimnaşti, şi alţi sabreri, şi alţi canotori şi canotoare sînt personalităţi proeminente în sporturile lor. Plecăciuni! Mari campioni validaţi de performanţe excepţionale. Celebritatea lor depăşeşte însă arareori graniţele propriei specialităţi. Dincolo de fruntariile lumii lor se văd luminile orbitoare ale Champions League. Spectacol planetar, fast, bani mulţi. Public cîtă frunză, cîtă iarbă. În peisaj şi o echipă românească. Bănuită de toate relele, suspectată de bolile contagioase ale celor veniţi de dincolo de fosta Cortină de Fier în lumea guvernată de umbra fostei Doamne de Fier. Ştiinţa antijocului, predispoziţia pentru înşelăciune. Surprinzător, Galamaz, Brandan, Bruno Fernandes şi Daniel Tudor au arătat altceva.

Straniu, fotbalul acela curat al lor, rece şi pur ca ploaia aceea interminabilă nu semăna deloc cu reprezentările despre românii care devalizează bancomate şi trag de timp. Scoţienii n-au reacţionat ca nişte domni şi au fluierat a pagubă. Atît de tare că Europa unită sub steagul Champions League aflase. Sfîrşitul poveştii e despre zeci de milioane de cetăţeni de pe continent care nu ştiu despre formidabilul Drăgulescu, dar au auzit cu toţii de Brandan. Într-o seară. O mică parte dintre aceştia sînt români consumatori de presă tabloidă românească. O şi mai mică parte dintre ei sînt jurnalişti români.

Comentarii (43)Adaugă comentariu

hosymi (9 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 15:17

Victoria Urziceniului este cu atat mai merituasa ptr ca a venit intr-un moment in care fotbalul romanesc este decimat de scandaluri si interese.Pastrand proportiile,aceasta victorie,se aseamana cu Italia campioana dupa scandalul arbitrajelor.Am vazut declaratiile oficialilor FRF imediat dupa meci care m-au scarbit.Domnia lor isi aroga niste merite inexistente in acest context.

Roman paranoic (29 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 15:18

1-4 cu Urziceni dupa 1-4 cu Sevilla. Care din ele e cea mai categorica infrangere in cupele europene pentru Rangers?

Agamitza (32 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 15:53

Geambasule la Liberec a fost o minune irepetabila. Daca ii intrebi pe dinamovisti nici ei nu stiu ce s-a intimplat exact acolo. La Glasgow a fost altceva, ceva care poate fi repetat si tu nu ai inteles. Imi pare rau sa-ti spun ca ai pierdut ocazia sa nu scrii nimic

alex (17 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 15:59

nu prea inteleg mesajul aici… zecile alea de milioane de spectatori au auzit de brandan pt ca urmaresc fotbal si nu gimnastica.

SEVERUS PATIMA (13 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 16:06

De fiecare data iese in fata cine nu trebuie , meritele lor si munca deosebita cad in planul doi .Sa ramana umili si la fel de seriosi si poate ne vor localiza pe harta si nemtii , englezii sau spanioli.Jos palaria pt.Dan Petrescucu asemenea talent ii va fii din ce in ce mai greu sa reziste tentatiilor din vest.Bafta multa in continuare , le urez sa se duca la Sttutgart in vacanta fiind deja calificati .

ovidiuhtm (1 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 16:26

Tot ce e remarcabil in victoria asta e faptul ca evidentiaza superioritatea metodelor profesioniste de management si antrenorat ale Urziceniului in comparatie cu ” maimutareala ” de la „echipele” „mari” .

Cat despre gimnastica , scrima , caiac, etc….articolu e frectie pe picior de lemn in sensul ca daca nu imi place gimnastica ar trebui sa ma invat sa imi placa? e ca si cum ai invata pe scotieni sa bea vin rosu fortat.

Radu_pnt@roman paranoic (6 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 16:41

care dintre echipe a revenit de la 0-1 ?? sevilla sau unirea??? deci care maniera e mai categorica???

passaris (5 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 16:44

ce ar trebui sa se mai intample ca sa inteleaga si presa sportiva ca adevaratele stiri de sport sunt cele cu si despre performante si victorii curate si sa le trateze cu maxim interes?????? nu ca pana acum cand datorita unui criteriu tampit(cel al numarului de suporteri, numele si istoria clubului respectiv, bla, bla, bla)tot citim cancanuri despre steaua si dinamo si undeva pe la sfarsit ceva , ceva si despre UNIREA URZICENI… la fel ati procedat si anul trecut dupa victoria de la Roma a CFR CLUJ!DAR ADEVARATII SUPORTERI SI MICROBISTI VA DAU PESTE NAS CAND AU OCAZIA: INAINTEA MECIULUI DIN GHENCEA AL UNIRII PARIATI CA NU VOR FI MAI MULT DE 7-8000 PE STADIONSI AU FOST 15000… CU RANGERS PARIATI CA VOR FI 25OOO????

whitefang (3 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:01

Un titlu penibil!.

vasim (86 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:14

Se vede faptul ca munca serioasa si de lunga durata are efect, pe cand munca facuta peste noapte nu da rezultate.
Dan Petrescu dupa infrangerea din campionat a zis am pierdut dar capul sus mergm la Glasgow sa castigam si sa facem istorie!
Cati au crezut ca vorbeste serios ?
Cam toti atatia cati au crezut ca Unirea o sa ia campionatul in Romania!
Dan Petrescu este un profesionist ce nu isi triseaza meseria.
Respect Dan Petrescu , respect MM care in ultima vreme lasa scandalurile deoparte dar eu zic ca isi aduce contributia la succesul Unirii.
Sa nu uitam actorii acestei seri magice: Brandan, Bruno Fernandes apoi Tudor , Galamaz etc…
Eu zic ca acum toti romanii isi dau seama ce important e sa ai jucatori straini in echipa. A dovedit CFR Cluj si acum Unirea, care chiar daca are majoritatea jucatorilor romani, totusi cei mai buni de pe teren in meciul cu Stuttgart si Glasgow tot straini au fost si ma refer aici la cei 2 de mai sus.
Concurentza aduce de la sine performantza.
Felicitari si acum trebuie sa va ganditi la calificare si sa reusiti cu Glasgow cu Sevilla acasa si cu Stuttgart 3 meciuri mari!
Egal cu Sevilla care e deja calificata si o sa menajeze niste jucatori si inca 4 puncte cu Glasgow si Stuttgart de preferintza victorie acasa cu Glagow si egal cu Stuttgart si Unirea e calificata cu brio.
Succes!

dan (2 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:18

Credeam ca esti unul dintre putinii jurnalisti sportivi adevarati. A venit articolul cu Maradona. Apoi asta, cu un titlu de-a dreptul idiot. Ce mai urmeaza?

Gogu Steriade (5 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:27

Se face prea multa galagie pentru un meci in care au jucat o echipa slaba cu una si mai slaba si unde majoritatea golurilor s-au marcat ca in curtea scolii.

Sa fim seriosi, aseara Rangers a fost cea mai slaba echipa din istoria recenta a CL, iar Urziceni nu a fost departe. Ar fi foarte interesant de vazut daca exista o statistica a paselor transmise direct la adversar.

The Phantom (1 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:30

Sunt in mare parte de acord cu tine da’ schimba titlul! Ai ajuns sa-l compari pe „marele” Brandan cu Dragulescu pentru ca a facut un meci mai bunisor. Maine daca joaca prost ii spui ca-i un mare nu stiu ce… oricum, asa sunteti voi, presa romaneasca…

ronis (3 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:35

Sa nu exageram, totusi! Si mai ales sa nu uitam, ca ieri, si norocul a fost de partea noastra! Daca scotienii nu ratau penaltyul (gratuit acordat de ai nostri)?! Greu de spus ce ar fi fost… Calificarea e inca foarte departe; si CFR a avut 4 puncte din primele 2 meciuri si… apoi, Cadu, le-a facut un cad(o)u celor de la Bordeaux, cu un autgol stupid si gata! Apoi, numai infrangeri! Mai e mult pana la primavara europeana. In concluzie, nu le mai faceti cadouri (chiar si aseara! – ma refer si la faultul inutil din min.1 – lovitura libera – corner – gol!) si nu va vor invinge!

DD (31 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:43

Cum poti sa compari meciul cu descultii de la liberec unde in fond dinamo a facut ce trebuia sa faca in tur……..cu extraordinarul meci facut aseara de unirea urziceni ?!
Dinamo in Europa recenta nu inseamna nimic, unirea se pare ca deja are un nume !

toto (1 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 17:58

Hai sa fim seriosi. Dragulescu va ramane in istorie si probabil ceva ani buni de acum incolo va fi pomenit la fiecare concurs important datorita sariturii care ii poarta numele, asa cum toata lumea stie de saritura Tsukahara sau chiar Yurchenko. Cine o sa-si mai aminteasca, insa, de Brandan sau Onofras daca nu repeta evolutia de aseara si nu se transfera la un club puternic din vest? Stie careva un jucator de la Ventspils care a eliminat pe Celtic din turul 2 preliminar al LC anul trecut? Ma indoiesc, asa ca sa nu facem comparatii fortate.

m (23 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 18:28

au dat si urzicile lui bursuc 1 sut pe poarta, ca restul 3 au fost autogoluri si voi gata, ce victorie incredibila. eu zic ca e un meci reusit, asa cum si sarbii au avut noroc cu noi, dandu-ne 5 goluri din 5 ocazii. pana la urma trebuie sa vedem ca urziceniul a prins o grupa mai usoara decat au prins restul in europa league, dar sa ii felicitam pentru ca au facut meciuri destul de reusite din postura de echipa fara experienta. bravo urziceni, dar sa ramanem moderati dupa meciul acesta, asa cum ar fi trebuit sa ramanem si dupa serbia-romania 5-0…doar ca la noi totul se umfla fara rost…

@DD (23 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 18:35

minunea de la liberec a venit pe fondul unui joc foarte bun al dinamovistilor. dinamo a avut aproape 20 de suturi din care 10-11 pe poarta, deci rezultatul lor este sustinut de jocul practicat si de ocazii. ce am vazut la unirea ieri a fost eficienta si noroc. asa pot veni si eu sa spun ca rangers is niste desculti pe care unirea oricum trebuia sa ii bata, pentru ca cine mai sunt in fond rangers si celtic in europa?! au un campionat slab, de parca dinamo si steaua ar fi fost retrogradate in liga a 3-a. remember motherwell, echipa de cupele europene din scotia, pe care niste tineri necopti de la steaua au umilit-o si in tur si in retur…halal echipe in scotia, halal campionat. ambele sunt minuni pentru romania, dar nu trebuie minimizat succesul uneia in fata succesului celeilalte.

css (13 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 18:53

Unirea a prins o zi perfecta,ca CFR Cluj la Roma,iar acum sa speram ca vor continua mai bine ca CFR-ul,mai ales ca adversarii lor sunt de un calibru mai redus. Au marcat 2 straini din astia „de mana 7 a” cum va place voua–presei sa-i numiti mereu,MVP–Brandan. Dar apropo de orbi..D-nul Geambasu ne tot areti de o saptamana cum mingea loveste banderola de capitan a lui Muresan…banderola care o purta PANIN la acel meci Rapid-CFR…dar unii ori sunt orbi ori transmit un meci,dar ei se uita la altul.

pitt (2 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 19:12

Respect pt Dan Petrescu asta trebuie spus mereu!!! Brandan… hmm.. parca si Culio era cel mai cel dupa 2 goluri date Romei! Sa vedem urmatorul meci de aceeasi calitate al lui Brandan! Si totusi gimnastica si handbalul la ora actuala este peste fotbalul asta bolnav al nostru!

visinata (29 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 19:28

ca au avut noroc, ca adversarul a fost slab ca una, ca alta…..blablaBLA. important este ca au crezut, au luptat si au castigat. la urmatoarele meciuri, cu miza vom vedea daca sunt ft buni, nu numai buni.
am si eu o intrebare, nu vreau sa va supar si sper sa o postati si,poate, sa-mi si raspundeti: cum sare banderola de pe mana lui muresan cand, de fapt, e la panin si cum ii dam al 2lea cartonas galben lui deac cand el nu are nici macar unul? 🙂 intreb si eu, nu dau cu parul!

GRadu (28 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 19:35

Eu am o propunere: dupa fiecare meci nu-l mai suna pe Becali. Suna-i pe Dragulescu si pe Covaliu. Asa vei contribui si tu la popularizarea celor doi.

RedDog (1 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 19:38

Stimabile, pot sa-nteleg excitatia exagerata a unor suporteri atunci cand echipa lor mediocra face un meci bun dar mai ales norocos. Si eu, la randu-mi sunt suporter si pot confirma ca asta e o boala. Dar n-o sa-nteleg niciodata de ce trebuie sa compari nishte neica nimeni aflati la ani-lumina de varfurile profesiei lor (adica de-alde Urziceni fata de Milan, Real, Barca etc) cu un SPORTIV (Marian Dragulescu) care e CAMPION MONDIAL la disciplinele pe care le practica. Si nu te mai tot scuza cu asa zisa audienta scazuta a altor sporturi fata de fotbal. Fii sigur ca daca voi jurnalistii sportivi, in loc sa dati toate acele pseudo-stiri despre preudo-jucatori si pseudo-conducatori din mirificul fotbal autohton, ati aduce in fata adevaratii campioni romani, chiar daca din alte sporturi, cu siguranta lumea va afla de ei si-i va aprecia. Si apropo, ziarul vostru se cheama Gazeta Sporturilor nu Gazeta fotbalului. Scrieti asadar si despre sporturi unde chiar facem performanta, nu doar despre fotbalul asta penibil unde suntem cel mult mediocri. Valabil si pentru GSPTV. O sa inchei cu o intrebare: de cate ori l-ati avut invitat in studio pe campionul mondial Dragulescu si de cate ori i-ati avut pe agramatii din fotbal? Raspundeti-va singur.

andrei (13 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 21:09

mereu in cautare de alibiuri care sa va justifice apetitul pt tabloidizare? nu e semn bun.

vali (1 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 21:21

geambasu stie a cata echipa este Rangers in lume? va spun eu, nu e in primele 50. asa ca, ce mare scofala ca a batun unirea? cum poti sa compari un campion mondial cu niste jucatori de fotbal modesti care nici macar nu se afla in varful ierarhiei sportive din sportul in care activeaza? fii om serios.

dacian (1 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 22:44

cristi ,te-as ruga frumos sa iei pozitie un pic mai agresiva la emisiunea ta si sa accentuezi mai mult spre acest huliganism din asa zisa galerie a stelei care ne priveaza pe multi dintre noi sa mergem pe stadion. Nu mai suportam comportamentul acestor huligani, gata,
vrem sa sustinem steaua si atat,nu mai vrem sa auzim „m–e gigi” si alte lucruri obscene, gata ,suntem satui. De aceea te rugam pe tine sa fii mai agresiv si sa te alaturi noua cei care nu mai suportam peluza sud.
Si ca sa te indarjesc si mai mult iti povestesc un eveniment din peluza sud. ” Un prieten al meu si coleg avea abonament in galeria sud , iar pt. faptul ca nu a strigat la Gigi B. cuvinte obscene…(cu toate ca nici el nu este deacord cu multe din ce a facut el)…a primit un bocanc in spate de la un ultras de ia luat respiratia cateva secunde , deci, esti obligat sa strigi la Gigi daca nu iei si o mama de bataie. De asta nu mai suntem de acord cu ceea ce fac ei . S-a ajuns prea departe. Multumesc pt. intelegere si timpul acordat. Un fan al tau.

Rica (3 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 22:53

Intr-adevar campion mondial nu se compara cu castigarea 1 (unui) meci in cea mai buna competitie de fotbal, Dragulescu est Barcelona la gimnastica, asa i ca Barcelona e peste Unirea, cu tot respectul pt ei?

Sunt multi cititori care ar fi interesati in alte sporturi, mai ales daca avem si rezultate, daca ziaristii le ar acorda mai multa atentie ar explica reguliele etc

Dar de e mai usor sa faci presa tabloida si sa intretineti mafia din fotbalul romanesc…

bjg (2 comentarii)  •  21 octombrie 2009, 23:39

Sa ai tupeul de a alege un asa titlu editorialului, pentru ca mai apoi prin ce scrii sa „demonstrezi” de ce nu scrieti atat despre PERFORMANTE cat despre fotbal, denota-pentru mine cel putin- ca motto-ul ales de gazeta, este doar praf in ochi. Tie, si altor colegi de-ai tai, nu va pasa de sport.
Vreau sa-ti spun, ca in America, atunci cand am ajuns la serviciu, nimeni nu a suflat o vorba despre victoria Unirii. In schimb, aproape toti, m-au intrebat de Dragulescu. Cititori sunt peste tot si nu neaparat de stiri mondene din sport. Voi cu asta va ocupati.
Sunt si eu iubitor de fotbal, m-am bucurat ca orice roman de victoria Unirii-FELICITARI DAN ! Insa, despre Dragulescu, doar un editorial parca si acela inveninat cu stiri din viata lui extrasportiva…Pacat! Sportivii ca Marian, Flavius si ceilalti medaliati ar trebui sa fie in prim planul unui ziar-site- care cica-i pasa de sport..

motanul incaltat (455 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 0:28

Ce a fost frumos-este faptul ca pentru prima data dupa multi ani-o echipa romaneasca s-a dus sa joace fotbal.Noi nu ne comparam cu aproape nici o echipa din C.L sau E.L. Macar sa incercam sa jucam fotbal-atunci o sa fim bagati in seama si nu cind, dupa un joc MIZERABIL facem egal cu Franta la Campionatul European.Ideea e ca nu conteaza daca Unirea o sa ajunga sau nu in primavara CL sau primavara E.L. ci sa incerce pe cit poate sa joace fotbal.Asa a devenit Craiova -Maxima…Daca nu se va califica anul asta -nu cred ca e nici o problema-se va califica poate la anul sau peste 2 ani -dar jucind FOTBAL va fi mult mai cunoscuta si respectata in Europa.La un meci de fotbal-te duci sa vezi si ceva -nu doar sa pleci injurind ca ti-ai pierdut timpul si banii.

Gogu (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 0:34

Mr Geambasu, ceva se intampla cu tine!? De vreo cateva saptamani o tot dai cu oistea in gard. A fost, cu ceva vreme in urma satanizarea lui Maradona, acum ridicarea in slavi a unei echipe mediocre (cu viitor incert) in detrimentul unor adevarate valori (Dragulescu, Covaliu…). Tu chiar vrei sa ne arati cu tot dinadinsul ca cei care te credeam un jurnalist cat de cat peste ceilalti, nu esti decat o parte din marea masa?! Daca da, ai reusit! Nu este cazul sa mai perseverezi!:)

LuciM (32 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 0:41

Felicitari Unirii si mai ales lui Dan Petrescu care a demonstrat ca este un foarte bun antrenor si ca antrenorul reprezinta 80 la suta dintr-o echipa!
Prin munca,talent,sacrificiu,modestie poti face performanta!Banii nu reprezinta totul!
In ceea ce priveste comparatia lui Brandan cu Dragulescu nu ii vad rostul,bineanteles ca am priceput ca va referiti strict la audienta, pentru ca altfel Brandan este un soldat in fotbal pe cand Dragulescu este maresal in gimnastica!Cand vom incepe sa ne respectam mai mult valorile umane si mai putin banul ,tupeul si nesimtirea, atunci vom intra in normalitate!Cu RESPECT

didi (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 0:44

e ca si cum adunam mere cu pere, cum ne spuneau invatatzatori acu multi ani. comparatie de doi lei. nu se compara in felul asta. de parca va obliga cititorii sa scrie-ti de ceva anume. practic „e ” scuze de la voi. se pare ca daca nu e gigi sau borcea sau ” micu” de la craiova, scuze , eu tin cu universitatea, stiinta, de cind ma stiu, nu mai stiti ce sa scrieti (tastatzi).
raspect pt dragulescu ( practic nu ne tinetzi in priza cu aceste performantze), si pt covaliu, si pt natzionala de scrima, si pt fetele de la handbal, si pt hcm constantza, samd, si pt Unirea, dar voi nu avetzi spatiu pt astea, spatiu e pt altceva care pare ca aduce audientza. din pacate. sint niste oameni lupta pt romania, pur si simplu si voi nu-i vedetzi, sau da, dar e mai simplu sa sunam la niste numere de tel care fac spectacol (rusinos) in direct. la inceput pare frumos, ridem, dar ne scirbim in timp. respect pt toti care respecta sportul si muncesc pt romania. si respect pt Unirea si tot ce face. incepind de la patron ( poate ca asta e noua smecherie, sa nu ne vada nimeni-paranoia romaneasca- dar ne place, cu scuzele de rigoare si sincere pt D-l bucsaru). si nu va mai pititzi dupa deget, daca unii din mari bateau la Glasgow, fara scor, cum suna frumos la Romania,, se umplea netu si ziaru avea de trei ori mai multe pagini. era bine. dar , fara suparare, romini vor sa citeasca despre unirea , si poate cfr cluj. de ce? e o intrebare. putea sa fie petrolu , sau gloria buzau, sau delta tulcea sau … DE CE?

jan pitesti (111 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 1:17

daca avem cluburi bune in tara si joaca corect ,o sa avem si nationala pe viitor

vio (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 1:40

Brandan peste DRAGULESCU ?Poate dar doar in mintea ta , indiferent cat de bine a jucat sau va juca nu o sa fie ca si DRAGULESCU care este CAMPION MONDIAL si pe deasupra e si ROMAN, te credeam un ziarist cerebral dar se pare ca aparentele insala sau mai bine suna-l pe Gigi Becali sa-si dea si el cu parerea ca doar e la moda .

edinburgh (80 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 2:14

„şi i-a administrat lui Rangers cea mai severă înfrîngere din istoria cupelor europene.”
etapa trecuta Sevillia a castigat cu acelasi scor! fi obiectiv jurnalistule!

pyxy (2 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 9:13

E uimitor cum putem cadea la picioarele unui *******-Dragulescu-doar pt ca a cistigat niste medalii,in timp ce el este o caricatura de om.Pt.mine nu valoreaza doi bani orice medalie va cistiga.Apropo,”jos palaria” in fata Americii pt. cazul Polanski.Asa se da o educatie corecta copiilor sa vada ca nu conteaza cine ai ajuns : ai gresit TREBUIE sa platesti!

Dan the Man (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 9:28

Chiar daca vorbim de acelasi scor,e mai dureros fara doar si poate sa pierzi in fata unei echipe romanesti aflate la abia a cincea partida in cupele europene,ba care te-a mai si dominat si a incheiat prima repriza cu o posesie de 56%…

cati (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 9:37

Domnule Geambasu eu cred ca nu prea esti in apele tale.Cum poti sa spui ca Brandan a fost peste DRAGULESCU domnule?E adevarat ca ce a facut domnul Petrescu cu echipa din Urziceni este un lucru extraordinar , insa echipa asta a cistigat doar un meci pe cind Marian este de 8 ori campion mondial!!!El a intrat in istoria gimnasticii mondiale nemaiavind cum sa -i fie umbrita performanta.Brandan a dat un gol si cine mai stie de el peste 3 luni?!

aNGELO (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 11:51

cum sa spui ca brandan este peste Dragulescu, crezi ca valaarea unei medali de campion mondial este sub castigarea unui simplu meci de liga Campionilor, au castigat cumva aceasta cupa?

mihai (1 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 12:08

Nu a zis ca este peste Dragulescu stimate domn, cred ca scrie mai bine decat stii tu sa interpretezi

dade (3 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 13:11

bun articol, Domnul Geambasu face referire la fapul ca medalia lui Dragulescu nu a fost atat de mediatizata ca si victoria Unirii desi merita mult mai mult.Ca om nu trebuie sa il condamnam fiecare face ce vrea cu viata lui bine ca iese sub tricolor cu medalii de aur.sanatate

macka (2 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 13:18

nu ati inteles nimic..felicitari pentru articol!

gabriela raluca (2 comentarii)  •  22 octombrie 2009, 14:42

d-le geambasu spuneti ca performanta lui dragulescu de exemplu nu va depasi granitele gimnasticii sau o va face foarte putin.sa va spun de ce:pentru ca nu mediatizatii nici o alta disciplina sportiva(poate pe ultima pagina)decat fotbalul.nu-i puteti compara pe dragulescu cu brandan(scuzati cacofonia)pentru ca asa cum spuneati dumneavoastra dragulescu e un mare campion in gimnastica.brandan ce campionat de fotbal a castigat?!cat de celebru e el in fotbal(specialitatea lui)?!” care este efectul imediat a unei victorii ca a unirii?”efectul imediat al victoriei unirii este o stare de euforie si mirare dar ceea ce este mult mai important este ca acea stare este iluzorie.cine isi va aminti peste 10 ani de brandan din fotbal(asta daca nu devine detinarorul balonului de aur-lucru de care ma indoiesc)?NIMENI.dar pe dragulescu in gimnastica nu-l va fi uitat nimeni(poate dumneavoastra ati uitat ca are o saritura care ii poarta numele,de altfel foarte dificila).eu cred ca va fi un exemplu pentru multi gimnasti. aproape toata lumea a fost surprinsa de rezultatul de pe ibrox park ,dar daca am juca fotbal asemenea rezultate nu ar trebui sa ne surprinda.daca suntem surprinsi ca o echipa romaneasca joaca fotbal in adevaratul sens al cuvantului atunci acest sport nu merita banii care se investesc si nici mediatizarea ci le merita mult mai mult gimnasti de la care astepatam la fiecare concurs medalii sau handbalul care ne aduce trofee.eu sincer dupa tragerea la sorti am spus ca unirea va obtine 6 puncte cu Glasgow.astept urmatorul meci si nu ma indoiesc ca daca vor juca fotbal(ma astept la acest lucru de la dan petrescu pentru ca in Anglia se joaca fotbal) vor lua si celelalte 3 puncte.cred ca ar trebui sa va reconsideratii pozitia pentru ca fotbalul pur romanesc(echipa nationala)e nul.brandan nu reprezinta romania in fotbal, dragulescu da in gimnastica.daca uitati vreodata ce inseamna romania din punct de vedere fotbalistic revizionati meciul recent cu serbia.

Comentează