Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Norocul Stelei

Gabi Balint îi desfide pe toţi aceia care văd noroc în performanţa Stelei din ’86. Tonul reproşurilor e cunoscut. De la Mircea Lucescu şi pînă la ultimul dinamovist pentru care fotbalul nu a început cu Pulhac şi Adrian Cristea. Ce […]

joi, 15 octombrie 2009, 3:28

Gabi Balint îi desfide pe toţi aceia care văd noroc în performanţa Stelei din ’86. Tonul reproşurilor e cunoscut. De la Mircea Lucescu şi pînă la ultimul dinamovist pentru care fotbalul nu a început cu Pulhac şi Adrian Cristea. Ce spun aceşti oameni? Că de la startul acelor ediţii de Cupa Campionilor lipseau echipele englezeşti, excluse după nenorocirea de pe Heysel. Că  regula capilor de serie era mai puţin restrictivă, iar Steaua a prins un culoar favorabil la tragerea la sorţi, mai ales în sferturile de finală, cînd în locul unui Bayern, Juve sau Barcelona a prins un adversar accesibil, Kuusysi Lahti. Campioana Finlandei.

Toate lucrurile astea sînt adevărate şi ar părea să-l contrazică pe Balint. Cu observaţia fundamentală că norocul imens al Stelei a fost altul. Steaua a ştiut să profite de culoar pînă la capăt. Cu cinism. Steaua era prima formaţie din România care îşi lua şansa în mîini şi îşi împlinea visul într-o seară la Sevilla. E de discutat dacă Steaua era cea mai bună echipă din Europa în acei ani, aşa cum pretinde Gabi Balint. Sau dacă cea mai frumoasă victorie a unei formaţii româneşti este acel 3-0 al Stelei cu „notre respect, Anderlecht” sau un alt 3-0, cel al lui Dinamo contra lui Hamburg, pe atunci deţinătoarea trofeului pe care urma să-l ia Steaua în ’86.

Dar e sigur că Steaua a fost singura noastră echipă care a făcut pasul cel mare. Cu Lăcătuş şi cu Gabi Balint. Cu Fane Iovan şi cu Loţi. Cu nea Imi, un antrenor mult mai bun decît sîntem dispuşi şi acum să recunoaştem că a fost. Steaua de dincolo de noroc. Pentru că la penaltyurile de departajare, mai întîi a fost ghinionul cu autograf de la Majearu şi Boloni, de-abia apoi starea de graţie a lui Duckadam.

Norocul nostru este că avem ce discuta. Ghinionul este că discutăm la trecut.

Comentarii (104)Adaugă comentariu

Tavi (3 comentarii)  •  18 octombrie 2009, 12:37

Honved era echipa Ungariei o forta in fotbalul european la vremea respectiva. Au incvins Olanda la Amsterdam cu Gullit si Van BAsten in preliminarii. Au invins Brazilia cu 3-0. smda. Iar Dinamo Kiev pe care l-a invins in supercupa era echipa URSS.-ului. O echipa formidabila cu 9 vedete internationale. Steaua de atunci merita respect.

scifi (2 comentarii)  •  18 octombrie 2009, 13:40

O idee de la cineva care stie sa scrie „s-a”:
1. Celor care spun: „de ce-l contestati abia acum?, inainte il aclamati cand facea performanta sau cand platea deplasari etc.”, le raspund:
Exista oameni in tara asta care nu l-au inghitit niciodata, carora li s-au strans inimile cand el a pus mana pe un tezaur national, care au ajuns incet – incet sa-si doreasca infrangerea pentru echipa lor mult iubita.
La mine, acest declic s-a produs cand priveam consternat cum patronul unui club al carui prestigiu pretindea onoare cerea sus si tare victoria cu 3-0 dupa un meci care era pe punctul de a se incheia 0-1.
Asa ca dragi compatrioti cu drept de vot pentru Parlamentul European, nu mai intrebati „de ce il injurati abia acum?”. Nu de alta, dar ma faceti sa ma simt ca si cum as merita un premiu sau ceva.

deco (37 comentarii)  •  18 octombrie 2009, 13:56

SINGURA POVESTE CU HAPPY END

De ce este Steaua cea mai iubită echipă din România şi de ce este povestea acestei mari echipe una deosebită, specială, unică?
Pentru că este singura poveste cu Happy End din fotbalul românesc, nicio altă aventură internaţională nu s-a soldat cu câştigarea unui trofeu, la cel mai înalt nivel. De fiecare dată apărea sau apare câte un „DAR” acest cuvânt pe care mulţi dintre noi îl urâm pentru că aduce veşti proaste, lipseşte din cartea scrisă de Andrei Vochin, şi lipseşte şi din istoria marii echipe a Stelei din 1986, e singura competiţie care s-a terminat cu trofeul în braţele românilor, şi nu orice trofeu, dar chiar cel mai râvnit la nivel de club în Europa, şi aş zice şi în întreaga lume: Cupa Campionilor Europeni (aka Uefa Champions League). Restul poveştii şi cum a ajuns Duckhadam să apere 4 penalty-uri la Sevilla, sunt pasii sper un cuvant unic pentru romani la nivel international in fotbal: VICTORIE. sunem finalisti, am castigat cupa…
p.s. – Pentru ca sfârşitul poveştii să fie mai mult decât „happy” Steaua câştigă în 1987 şi Super Cupa Europei, meciul în care s-a născut cel mai mare fotbalist român, regele Gheorghe Hagi.

castro (96 comentarii)  •  18 octombrie 2009, 14:21

Spune cineva ca Steaua nu avea valoare in acea vreme? Nu. Au dreptate cei care sustin ca Steaua a avut si noroc, pe langa valoare? Da. Si care-i problema? Orice performanta presupune si o doza de sansa. Stelistii fanatici nu stiu prin ce vad diminuate meritele Stelei acelei vremi daca recunosc si prezenta sansei in acea performanta? In fond, nici cand au atins din nou finala, nu au eliminat echipe din Italia, Spania, RFG, Anglia, Olanda, Portugalia sau Franta, fortele Europei de atunci.

Comentează