O bănuială despre Federer

"Pe asta n-o ştiai!" Piesă autentică de presă tabloidă. Alta. "Nici n-o să-ţi vină să crezi de ce îl acuză directorul turneului pe Roger Federer"

Recunoaşteţi, nu sună deloc rău pentru consumatorii ştirilor de senzaţie. Avizi să aflăm, am şi dat click. Ce mai contează că întâmplarea cu pricina s-a consumat acum 17 ani?

Obsesia

Atunci, la Dubai, Roger Federer era acuzat că ar fi trântit meciul din turul secund contra neamţului Rainer Schuettler. Intervenţia pacifistă a ATP l-a salvat de sancţiune pe elveţian şi probabil că a salvat întreaga carieră a celui care urma să devină cel mai… mare?… premiat?… admirat?… invidiat? jucător al tuturor timpurilor. Povestea trebuie reţinută nu atât pentru conotaţia ei cancanistă, cât datorită explicaţiei oferite de însuşi împricinatul. Una care anunţa jucătorul ce avea să devină Roger. Obsesia lui pentru perfecţiune.

„Am jucat frustrat ultimele două game-uri pentru că eram tânăr şi nebun. Eram excedat de jocul meu, căutam numai lovituri mari”.

Nici vegan, nici actor de piese mici

Le-a găsit la scurt timp după aceea. Acum, după ce a lăsat în urmă 100 de turnee câştigate, ştim ce căuta Roger. Absolutul. Marile lui meciuri sunt semnături de perfecţiune. Înfrângerile, căutări zadarnice ale aceluiaşi proiect nebunesc. Sună emfatic, chiar este, dar omul care domină tenisul mondial de aproape două decenii nu se mulţumeşte să câştige prin mijloacele clasice. Muncă, transpiraţie, concentrare, icnete, suferinţă. Teatru. Da, teatru.

Tupeu

El nu are nevoie de accesul permanent la o farmacie cu cele mai naturiste stimulente. Hmmm! De o alimentaţie controlată la sânge (păcătos cuvânt în sportul de performanţă!). Roger nu pozează nici în vegan, nici măcar în lacto-vegetarian. Curios, organismul lui Roger suportă în egală măsură glutenul, zahărul unui Toblerone şi proteinele dintr-o friptură de vită argentiniană. Peste toate, domnul acesta născut la Basel a avut în câteva rânduri tupeul să ceară înmulţirea testelor doping în tenis. I s-a răspuns tot ca în tenis. Silence, please!

Îndoiala

Mărturiseşte ceva Roger acum, după al 100-lea turneu câştigat, coincidenţă!, fix la Dubai. Atunci, în urmă cu 18 ani, înainte să ridice întâiul trofeu deasupra capului, la Milano, trăia cu spaima că îşi va încheia cariera ca un talent risipit, fără niciun turneu în palmares. Vi se pare că se alintă? Sau este îndoiala firească a unui om faţă de el însuşi? Fie el şi excepţional.

Ultima frontieră. Aiurea, ultima!

Nu a fost copil-minune de vreme ce întâiul titlu venea la 20 de ani. Nu a fost nici un copil-problemă, deşi părinţii îşi amintesc că învăţaseră lecţia tăcerii în maşină, când se întorceau de la un turneu împreună cu puştiul Roger, care pierduse în primele tururi. Federer şi-a rafinat stilul şi s-a construit cu echilibru şi cu meticulozitate până a ajuns ce este astăzi. De 20 de ani se perfecţionează şi caută loviturile mari. La 37 de ani şi jumătate, cu două perechi de gemeni acasă şi cu o nevastă care contrazice toate tiparele de „pusy” proprietate de vedetă, Federer a mai depăşit o frontieră învingându-şi exact obsesia care ne împinsese să îl mai retragem o dată. Atunci, după meciul pierdut în faţa grecului Tsitsipas, la Melbourne.

Bat la uşă toate clişeele posibile, ăla cu vinul vechi, celălalt cu ceasul eveţian, încă unul cu ciocolata, altul cu băncile. Dar nu am de gând să le deschid. Hai să nu stricăm frumuseţe de poveste cu banalităţi! Ori cu entuziasm infantil, de elevi care scriu prima compunere.