Youtube, victorie! Youtube, victorie!

Irina Begu ne oferă o perspectivă halucinantă asupra victoriei de la Ostrava. "Halucinant" în acest caz nu este o metaforă. Nici un clişeu

Trăim în epoca metaforelor. În sport cel puţin ne scăldăm în parabole, epitete şi hiperbole. Greşeşte cine crede că limbajul s-a simplificat, iar lumea se exprimă tot mai simplu în siajul mijloacelor moderne de comunicare. Am aflat astfel că Mihai Pintilii a apelat la o metaforă atunci când a spus că el şi colegii nu înţeleg metodele lui Mihai Teja. Ciudat, Pintilii pare mai degrabă exponentul realismului visceral, curent foarte la modă în literatura latino-americană de astăzi. Adio realism magic, măi Maradona!

Metafora Irinei

Astăzi vă propun o altă posibilă metaforă lansată zilele trecute de Irina Begu. Aşa cum ştie tot poporul, Irina este componentă a echipei de dublu a României care a decis rezultatul întâlnirii de Fed Cup cu Cehia. Ca să nu avem discuţii privind o anumită scoatere sau punere în context – există esteţi ai limbii române ca dl. Bokor Janos care sunt foarte sensibili la asemenea nuanţe – iată citatul integral.

„După ce a început Miky (n.r., Mihaela Buzărnescu) ne-am dus în vestiar. Când ea a avut 3-0, sincer, ziceam, ah, ok, scăpăm! Nu mai trebuie să intrăm. Tensiunea era foarte mare, iar noi spuneam în vestiar, «hai, Miky, te rugăm!» Ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu, pe hârtie nu aveam prima şansă pentru că jucam cu numărul 1 mondial şi evoluam la ele acasă, nu era uşor. Am vorbit cu Moni, am stabilit cum să abordăm meciul din punct de vedere tactic, ne-am uitat pe youtube la câteva filmuleţe cu ele şi ne-am luat câteva notiţe. Cam aşa am pregătit noi meciul „- Irina Begu, declaraţie preluată de la Digi Sport Matinal

Cheia este la sfârşit

Bun, şi unde este metafora, măi ziaristule, care eşti ziarist şi despici firul în patru? Păi, chiar nu v-aţi dat seama? În partea finală a citatului, acolo unde Irina spune că, împreună cu Moni (Monica Niculescu adică), a pregătit meciul capital contra dublului Siniakova- Krejcikova privind câteva filmuleţe pe youtube şi luându-şi apoi, conştiincioase, câteva notiţe. Bine, bine, totuşi unde este metafora? Figura de stil? Simplu, tocmai în această precizare candidă a Irinei. Cum vă puteţi închipui că Florin Segărceanu, căpitan nejucător, şi Alina Tecşor-Cercel, antrenor, nu le-au pregătit pe fete pentru întâlnirea capitală cu unul dintre cele mai bune tandemuri feminine din lume? Chiar cel mai bun conform ierarhiei la zi a WTA.

Boala ad-litteram-ului

Eu cred contrariul. Am convingerea fermă că Segărceanu şi Tecşor au analizat jocul cehoaicelor. Te-mei-nic! Au surprins punctele forte şi punctele slabe ale acestora, au stabilit o tactică adecvată în funcţie de calităţile fetelor pe care le pregătesc. Nu doar un plan strategic A, ci şi unul B, funcţie de cursul evenimentelor. Toate acestea au fost pregătite nu cu o zi înainte sau, Doamne fereşte!, cu juma’ de oră, cum şi-ar putea închipui cei care iau ad-litteram afirmaţiile Irinei.

Păcat că munca antrenorilor rămâne atât de anonimă! Tocmai acesta este rolul unui astfel de articol, să pună lucrurile pe făgaşul normal! Să repare o nedreptate. Cum să îţi închipui că fetele au pregătit meciul cu filmuleţe de pe youtube, în vreme ce Segărceanu şi Tecşor făceau galerie pentru „Miky”? Fie vorba între noi, nici măcar cât Emil Boc şi compania.

Rodul întâmplării. Punct

Încă o metaforă. Rostită imediat după superba victorie de Monica Niculescu. „N-am nicio idee cum am câştigat!”. Hai, măi Moni, ce naiba, v-aţi molipsit şi voi de epidemia asta de figuri de stil?

Şi dacă nu sunt figuri de stil? Dacă nu sunt metafore? Înseamnă că victoriile pe care le aplaudăm nu sunt altceva decât rodul ambiţiilor personale, al mobilizării de moment. Al hazardului. Avem de ales. Să trăim în bula pozitivismului, a imaginarului. Să continuăm să ne minţim înfăşuraţi în tricolor. Sau să încercăm să schimbăm ceva. Privind atent, spunând când impostura se deghizează în competenţă. Fiecare cu puterile lui. Dacă tăcem ca proştii rămânem aşa.