Absent nemotivat, golul
Teoretic cele mai spectaculoase echipe ale campionatului, Viitorul și Craiova au oferit 90 de minute de fotbal scrâșnit

Cum ar fi arătat meciul de la Ovidiu dacă pe teren erau Drăguș sau Mitriță? Întrebare inutilă, vor zice unii. Cum ar fi fost dacă cei prezenți pe teren, atât de la Viitorul, cât și de la Craiova, ar fi fost preocupați de la început de calitatea jocului și mai puțin de gleznele și tibiile adversarilor?
Gata, prea multe întrebări și niciun răspuns. Dar cum te poți opri să te gândești ce a văzut Marcel Bârsan atunci când a dictat penalty la duelul dintre Kuipers și Koljici. El a văzut penalty, noi nu. Noroc cu același Koljici, care a executat prost și i-a dat prilejul lui Cojocaru să apere.
Viitorului îi lipsește un vârf de meserie, asta este clar. Iar Ianis nu poate suplini această absență. Craiova, în schimb, are atacant de careu, pe Koljici, dar nu prea (mai) ajung mingi la el. Acest 3-4-3, 5-4-1 pe fază defensivă, nu stimuleză deloc atacul, în condițiile în care nici Mateiu, nici Cicâldău nu strălucesc. Dar să așteptăm partea a doua a partidei, chiar dacă muștruluiala de la pauză este doar un clișeu prăfuit.
Primul șut pe poartă al Viitorului, și periculos pe desupra, a fost în minutul 66, când De Nooijer a primit pasa excelentă a lui Ianis Hagi. Fuseseră până atunci momente de joc mai bune ale craiovenilor, încununate de execuția spectaculoasă a lui Cicâldău, în debut de repriză secundă. Crește și cantitatea de fotbal livrată de cele două echipe odată cu trecerea timpului, dar întâlnirea-vedetă a etapei este în continuare departe de așteptări.
Ca să întărească atacul, Mangia îl trimite mai întâi în teren pe Nuno Rocha, cu creastă, dar nu pe Andrei Cristea, fără creastă. Ciudat. Să nu îl fi dorit italianul pe fostul atacant al Iașiului? Să fi fost transferat Andrei peste capul lui? Nu, pentru că, iată, într-un târziu Cristea este trimis și el să lupte pentru toate punctele puse în joc. Hagi răspunde imediat cu Rivaldinho. Poate că de-abia acum, după minutul 80, echipele arată așa cum ar fi trebuit pentru un spectacol ofensiv.
Prea târziu. Miza, tacticizarea și poate periajul reciproc al antrenorilor ne-au privat de un meci bun. Las’ că vin ele întâlnirile din play-off!