Aventurierii

Echipele sînt oglinda antrenorilor. Moldovan şi Stoichiţă au pariat că fotbalul e pentru bucuria oamenilor 

Pe cel mai bun gazon din România. La Braşov. Cu cel mai bine cotat arbitru din România. Alexandru Tudor. Cu cea mai populară echipă din […]

Echipele sînt oglinda antrenorilor. Moldovan şi Stoichiţă au pariat că fotbalul e pentru bucuria oamenilor 

Pe cel mai bun gazon din România. La Braşov. Cu cel mai bine cotat arbitru din România. Alexandru Tudor. Cu cea mai populară echipă din România şi cel mai detestat patron al tuturor peluzelor din toată lumea. Steaua şi Gigi Becali, nu Steaua lui Gigi Becali. Cu echipa ambiţioasă antrenată de Viorel Moldovan şi protejată de Dinu Gheorghe. FC Braşov. De fapt, Steagul, lumea aşa continuă să strige.

Cînd un meci e înconjurat de atîtea superlative, îndeplineşte toate motivele pentru a se sufoca. Devine cadrul perfect al unei viitoare mari fîsîieli. O îmbrăţişare scurtă între Moldovan şi Panduru anunţa însă altceva. Nu, nu frăţia bolnăvicioasă care a schimonosit ani în şir faţa fotbalului. Schimbul de generaţii a devenit fapt şi printre oamenii de pe margine. Uitaţi pupăturile soioase dintre Romel, Jenel şi Gigel, oricare ar fi el! Strîngerea de mînă dintre Pandi şi Viorel însemna că lupta putea începe. Fotbalul avea liber dincolo de camaraderia celor doi foşti mari jucători. Sensul pur al luptei sportive e atins de oameni care se respectă şi se simpatizează, nu de duşmani care devin tovarăşi la împărţirea prăzii.       

În amiciţia aceasta pe viaţă şi pe moarte de pe gazon s-a amestecat Mihai Stoichiţă. Conform buletinului, Mihai nu aparţine generaţiei lui Vio şi Pandi, fiind ceea ce în limbaj neacademic se numeşte un cavaler tomnatic. El nu-i nici colegul lui Florin Halagian, nici leat cu Dorinel sau Dan Petrescu. Reîntoarcerea lui Stoichiţă pe banca tehnică a unei formaţii româneşti după un periplu exotic a surprins. A şi contrariat, fiindcă mulţi vedeau în „Lippi” un fost copil teribil care şi-a cam terminat muniţia tehnico-tactică. Un tip care şi-a făcut plinul, dar care în ultimul timp profesase mai mult prin emisiuni de profil sportiv.

Steaua-FC Braşov 0-0 a fost partida perfectă fără goluri. Porţile au rămas neatinse doar aparent. Barele nu au ieşit nici acum din vibraţie, tendoanele şi articulaţiile lui Coman şi Zapata poartă amprentele şuturilor lui Hadnagy, Grigore, Surdu, Stancu. Totul a fost posibil însă pentru că echipele au vrut să joace. Iar echipele şi-au dorit asta pentru că Viorel Moldovan şi Mihai Stoichiţă aparţin aceleiaşi specii de antrenori. Aceia care ştiu să redea libertatea fotbalistului. Plăcerea de a juca. Aceia care nu ucid bucuria fotbalului în numele unui sistem savant producător de rezultate mincinoase şi dureri de cap ale asistenţei. Probabil că în ochii profesioniştilor baricadelor, Mihai şi Viorel trec drept nişte aventurieri fără viitor. Curios, fiindcă fotbalul acela din Champions League seamănă destul de bine cu demonstraţia lor de duminică seară. Minus Messi, Ronaldo, Kaka. Plus senzaţia plăcută că nu toată lumea în fotbal încearcă să păcălească pe toată lumea.