Împrumutul
Mircea Rednic a creditat propriul club cu 200.00 de euro.

Pentru lumea fotbalului românesc este un act firesc. Chiar un gest cavaleresc.
Varianta pe datorie a Apocalipsei poate fi vizionată la Dinamo. Pe cea înfricoşătoare, cu dezastre naturale şi mutaţii genetice o ştie toată lumea. Din fericire, doar din filme de ficţiune sau romane de gen. Şi, până la urmă, ce este aşa neînţeles la Dinamo, nu (aproape) toată lumea trăieşte din împrumuturi?, se vor întreba destui.
Transparenţa
Ceva bun s-a păstrat totuşi în peisajul acesta de sfârşit de lume din Ştefan cel Mare. Transparenţa. Preşedintele Alexandru David a recunoscut că Dinamo a fost împrumutată cu 200.000 de euro de Mircea Rednic. Alţii ar fi ascuns ştirea sub carpeta cu Răpirea din Serai. Sau ar fi împachetat-o cu ambalaj mistic. Nu şi oficialul roş-albilor, care a explicat pe îndelete şi condiţiile împrumutului. Fără dobândă. O săptămână, maximum două. Până vin banii de la televiziuni. Eternul colac de salvare.
Şi noi care ne gândeam că banii îi dă Ionuţ Negoiţă. Aşadar, drepturile TV. Acesta este algoritmul funcţionării cluburilor noastre profesioniste. Să aştepte tainul de la televiziuni, vorba unui fost preşedinte. Al României, nu de club.
De-o halva, de-un rahat
Dar să nu credeţi că Dinamo nu avea bani de cantonament, a completat domnul David. Ei, cum să ne treacă o asemenea prostie prin cap? Banii lui Rednic sunt doar aşa, un fond pentru leisure, pentru o eventuală distraţie neprevăzută a băieţilor în stagiul de pregătire din Turcia. O halva cu susan, un rahat cu cacao. Tot aşa, nu ne-am putea închipui nici măcar o secundă că tranzacţia s-ar fi perfectat altfel decât cu acte în regulă, să ştie şi Fiscul. Că 200.000 de euro sunt bani, nu mărunţiş.
Ca să ne dăm seama cât de mulţi, ne ajutăm de o ştire proaspătă. Stoperul Mihai Popescu va fi împrumutat până în vară la St. Mirren, locul 11 din 12 în prima ligă scoţiană. Condiţiile împrumutului (e clar, ne bântuie acest cuvânt), britanicii trebuie să-i plătească lui Popescu fabulosul salariu de 4.000 de euro. Ce mai, o tranzacţie între scoţieni. Unii de la Rin Hotel, ceilalţi de la distileria din Paisley.
Nicio emoţie!
Până îl vom vedea la lucru pe englezul Jordan Mustoe, fundaşul stânga venit la Dinamo de la finlandeza SJK Seinajoki (!!) şi tocmai refăcut după o accidentare gravă la ligamente în timpul unui jogging prin parc (??), să observăm modul natural în care mediile fotbalistice româneşti au aspirat ştirea referitoare la cei 200.000 de euro cu care Rednic a creditat clubul pe care îl şi antrenează. Nicio emoţie, niciun semn de întrebare. Ba mai mult, ni se spune că este o practică veche. Păi da, şi vânzarea farmecelor trupeşti este o meserie veche de când lumea! Nici vorbă să fie „Puriul” deschizător de drumuri nefiscalizate, ni se atrage atenţia părinteşte.
Şerpărie rimează cu galanterie
Prime date pe genunchi jucătorilor, bani pentru datorii mai vechi, pentru cheltuielile curente ale clubului. O şerpărie în care se amestecă antrenorul cu impresarul, impresarul cu finanţatorul şi finanţatorul cu ipoteticul investitor. Iar întrebarea vine de la sine. Ce mai e şi prostia asta cu sursele de finanţare legale? Patronat, sponsorizări, eventual donaţii. Bun venit în patria binefăcătorilor!