Dan la persoana a III-a
Antrenorul Unirii aşteaptă meciurile din Ligă încredinţat că e cel mai bun şi cel mai curat. Ceea ce nu-i tocmai rău Atunci cînd un antrenor schimbă sistemul de joc pentru a alunga monotonia, facem ochii mari. Pasul următor e să […]
Antrenorul Unirii aşteaptă meciurile din Ligă încredinţat că e cel mai bun şi cel mai curat. Ceea ce nu-i tocmai rău
Atunci cînd un antrenor schimbă sistemul de joc pentru a alunga monotonia, facem ochii mari. Pasul următor e să ne scoatem şapca, basca sau pălăria. Urmează o plecăciune adîncă, întreruptă însă brutal de vorbele aceluiaşi om, care doarme în cantonament cu schemele de joc sub cap. Singurul antrenor liber din Liga I se află la Urziceni, proclamă Dan Petrescu la o consfătuire în Elveţia, moment în care observăm că dom’ profesor are o mică problemă, fiindcă a ajuns să vorbească despre sine la persoana a treia singular.
Cînd te desprinzi din propriul trup şi evadezi din eul personal, înseamnă că: 1. Ai o părere formidabilă despre tine; 2. Ai o părere foarte proastă despre ceilalţi; 3. Dezvolţi o formă de narcisism care trebuie tratată simplu şi foarte rapid. Nu la psiholog, ci prin şedinţe de sinceroterapie, administrate de persoane cărora le pasă de tine, dar pe care subiectul curei le va percepe ca fiind ostile şi mînate de interese oculte.
Ideea de bază rămîne însă una singură. Şi sună banal. Dan Petrescu este un tip pasionat de meserie. Am formulat greşit, pentru că Dan a depăşit demult ipostaza beningnă a celui care antrenează din plăcere. El este obsedat de profesie, a dezvoltat o formă de dependenţă, e pricinos şi ambiţios, iar tot ce se întîmplă mai departe decurge din dorinţa cumva adolescentină de a cîştiga mereu, la fotbal, la miuţă, la tenis cu piciorul, la tenis pur şi simplu, cu orice preţ, şi în zilele bune, şi în zilele rele ale echipei, şi contra celor mici, dar mai ales contra celor mari. E şi candoare, şi viclenie în această întreprindere. E lupta de a trăi la intensitate maximă viaţa de la marginea terenului a celui care şi-a petrecut o altă viaţă în teren.
Cam multă filosofie şi vorbărie nu? Dan Petrescu nu e un personaj sofisticat. El a săvîrşit un miracol fotbalistic în Bărăgan, ştie să vorbească pe limba jucătorilor, acceptă tutela lui MM, dar tot el aleargă după arbitri, strigă la ei, îşi suspectează colegii de breaslă, îi bănuie pe toţi investitorii că sînt instrumentele diavolului, dar e convins că al lui a căzut dintre îngeri. Omul care vorbeşte admirativ despre sine e reprezentantul nostru în Champions League. Are probabil vise erotice cu sistemul 4-3-3, a divorţat nu se ştie de ce de 4-4-2 şi aşteaptă să dea piept cu nişte flăcăi pe care îi cheamă Kanoute şi Luis Fabiano. Dacă va reuşi ce şi-a propus, nu-i exclus ca noi să vorbim singuri.